RO EN
The cart is empty

POLICOLOR demareaza productia in noua fabrica in aprilie 2019

Policolor SA, unul dintre cei mai mari competitori de pe piata locala de lacuri si vopsele, a finalizat, in toamna acestui an, structura de rezistenta a noii fabrici pe care o construieste in zona de vest a Capitalei, in urma unei investitii de 5,4 milioane de euro. Productia este programata a incepe in luna aprilie 2019. Prin extinderea si modernizarea tuturor activitatilor, compania isi va creste cu 130% capacitatea de productie proprie, de la 11.000 de tone pe an, cat este in prezent, la 26.000 de tone pe an. Policolor produce si comercializeaza lacuri si vopsele sub brandurile Spor, CasaBella si Vinarom, precum si sisteme profesionale pentru constructii gama DEKO Professional. Din grupul Policolor mai fac parte producatorul de rasini Orgachim Resins si cel de anhidride - Ruse Chemicals.
Interviu cu Dave Jordan, CEO al grupului Policolor - Orgachim, manager cu o experienta de 15 ani in functii de top management, in Romania.
 
- Cum va arata, pe scurt, viitoarea fabrica din Bucuresti?
- Pe langa fabrica propriu-zisa, ce va avea o capacitate totala de 26.000 de tone pe an, noul complex are prevazut si un depozit construit la standarde de top, cu sisteme de gestionare, picking si livrare performante pentru o desfacere optima si performanta a produselor din stoc. Numai depozitele vor ocupa, in total, 3.500 mp, aceasta investitie avand drept obiectiv cresterea calitatii si cantitatii de produse fabricate de Policolor, dar si capacitatea de a livra mai repede solutiile catre clienti. De asemenea, noua fabrica va avea spatii mai generoase pentru dezvoltare si inovatie, prin crearea unor noi laboratoare de cercetare unde specialistii departamentului de Research & Development vor lucra la diversificarea portofoliului de produse si branduri. Lucrarile de constructie sunt asigurate de compania Ecoterm.
 
- Cati angajati vor lucra in noua fabrica?
- Vom avea tot 350 de angajati, cati avem si in acest moment. Nu intentionam sa ne marim efectivul. Mai mult, toti angajatii Policolor vor avea transportul asigurat spre noul loc de munca. Zilnic vor fi dusi si adusi de la fabrica cu microbuze de transport de persoane.
 
- Aveti in plan lansarea de produse noi?
- Noua fabrica Policolor va crea un spatiu mai generos pentru dezvoltare si inovatie, prin crearea unor noi laboratoare de cercetare, si va ajuta la diversificarea portofoliului de produse si branduri. De regula, dureaza 3-4 ani obtinerea unui produs nou, pornind de la o formula de laborator, apoi testat de mai multe ori pana va ajunge la stadiul de produs bine definit, urmand, in final, certificarea de catre institut de specialitate din Germania.
 
- Cum estimati ca vor evolua vanzarile grupului?
- Pentru 2018, la nivelul intregului grup Policolor - Orgachim, estimam o crestere usoara de pana in 10% a cifrei de afaceri, care poate ajunge la 72 milioane de euro fata de 65 milioane de euro in 2017. Anul trecut, din totalul rulajului grupului, cifra de afaceri a companiei Policolor SA a fost de circa 28 milioane de euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter