RO EN
The cart is empty

ETEX pregateste o investitie de 6 milioane de euro pentru fabrica de la Turceni

Producatorul de sisteme de gips-carton, tencuieli si gleturi Etex Building Performance (Siniat Romania), parte a grupului Etex, a inregistrat, in primul semestru al acestui an, o cifra de afaceri de 130 milioane de lei, in crestere cu 10% fata de primele sase luni ale anului trecut, ca urmare a avansului vanzarilor din retail si a diversificarii mixului de produse, in ciuda contextului economic dificil. 
"Deciziile pe care le-am luat imediat dupa declansarea crizei cauzate de coronavirus au contribuit la temperarea reculului pietei si cresterea vanzarilor pe segmentul de retail. Vom fi atenti la evolutia pietei, mai ales ca vom avea de trecut peste o serie de provocari in perioada urmatoare. Suntem insa increzatori in potentialul de crestere al economiei romanesti si al pietelor din Europa de Sud-Est, motiv pentru care ne propunem sa continuam investitiile in cresterea capacitatii de productie la fabrica noastra de la Turceni care, in cazul in care se vor concretiza, vor contribui la dezvoltarea economica si la crearea de locuri de munca in Gorj, judet care are mare nevoie de infuzii de capital", a declarat Andrei Popa, directorul comercial al Etex Building Performance. 
Compania si-a propus sa investeasca 5-6 milioane de euro intr-o instalatie de desulfurare a gipsului la termocentrala de la Rovinari a Complexului Energetic Oltenia pentru a asigura continuitatea materiei prime la fabrica sa de gips-carton de la Turceni. Suma s-ar adauga celor peste 52 milioane de euro investite pana in prezent in unitatea de productie din judetul Gorj. 

Crestere a vanzarilor de produse complementare
Potrivit datelor Etex, strategia comerciala aleasa de companie in prima jumatate a anului s-a bazat pe cresterea vanzarilor de produse complementare placilor de gips-carton, pe segmentul de gleturi si tencuieli - de exemplu gama Adera, care include singura tencuiala armata cu fibre produsa in Romania, precum si extinderea cu produse complementare a gamei Smart, destinata pietei de retail si meseriasilor. Compania a beneficiat astfel de faptul ca micile lucrari de reparatii si renovarile de locuinte au fost mai putin afectate in aceasta perioada, in care multi dintre romanii care au lucrat de acasa avut mai mult timp pentru lucrari de renovare. 
In acelasi timp, produsele inovatoare concepute si fabricate la Turceni au sustinut aceasta crestere si au consolidat rolul de hub regional de export al Grupului Etex pentru Europa de Sud-Est. Ponderea exporturilor reprezinta aproape jumatate din productia companiei.
Etex Romania este unul dintre furnizorii importanti pentru cele mai mari proiecte comerciale si logistice din tari precum Serbia, Grecia sau Bulgaria, ceea ce a permis ca vanzarile companiei pe segmentul proiectelor mari sa se mentina la nivelul anului trecut. Astfel, gama de solutii de protectie la foc Promat a avut o contributie importanta in primul semestru la cresterea vanzarilor companiei pe acest segment.
Etex Building Performance a lucrat impreuna cu clientii si furnizorii astfel incat sa evite blocajele si sa dea un semnal pozitiv in piata, in conditiile in care majoritatea partenerilor companiei si-au continuat proiectele. In aceste conditii, compania a continuat sa livreze catre ansamblurile mari de locuinte, cladiri de birouri si spatii logistice. 
Fabricile Etex Building Performance de la Turceni si Aghiresu si-au continuat operatiunile fara intreruperi in toata aceasta perioada, cu respectarea tuturor masurilor de siguranta a personalului, angajatii nefiind sub nicio forma afectati de criza de coronavirus. Compania a decis sa se bazeze pe resursele proprii si sa nu apeleze la niciunul dintre programele generoase de sprijinire a economiei initiate de guvern.
***
Compania Etex Building Performance este membra a grupului Etex, unul dintre cei mai mari producatori si furnizori mondiali de materiale si solutii pentru constructii, ce desfasoara activitati in 44 de tari din Europa, America Latina, Africa, Asia si Oceania, avand peste 17.000 de angajati si 121 de fabrici. 
In Romania Etex opereaza doua unitati de productie de materiale de constructii sub brandul Siniat: fabrica de gips-carton de la Turceni si fabrica de ipsosuri, gleturi si tencuieli pe baza de ipsos de la Aghiresu.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter