RO EN
The cart is empty

ANALIZA: Premise optime pe piata de adezivi structurali

Piata mondiala de adezivi cu proprietati structurale s-ar putea majora cu un indice de crestere compozita CAGR de +7,1% in perioada anilor 2017-2022, principalele motoare ale cererii urmand sa fie diverse domenii industriale (aflate in expansiune), precum sectorul auto (unde adezivii structurali au un rol decisiv la fabricarea autovehiculelor usoare si cu emisii reduse de bioxid de carbon), segmentul constructiilor (pentru tot mai multe aplicatii la cladiri), transporturi, energie eoliana etc. De altfel, cererea este stimulata mai ales de noile reglementari de protectie a mediului din SUA si Europa, ceea ce va determina ca, de la o valoare estimata la 11,17 miliarde USD in 2017, pe plan global, la nivelul anului 2022 piata adezivilor structurali sa ajunga la 15,72 miliarde USD.
Acestea sunt doar cateva premise pe care se bazeaza un studiu mai amplu, realizat de analistii ReportsnReports (din Pune, India) pe baza datelor furnizate de diverse companii implicate in industria adezivilor structurali si care au permis inclusiv identificarea celor mai semnificativi operatori mondiali din domeniu, cum ar fi Henkel AG & Co KG (Germania), 3M Company (SUA), Sika AG (Elvetia), Huntsman International LLC (SUA), Illinois Tool Works Inc (SUA), HB Fuller (SUA), Ashland (SUA), The Dow Chemical Company (SUA), Bostik (Franta) si Lord Corporation (SUA).
„Pe regiuni, piata de adezivi cu aplicatii structurale din Asia-Pacific se va majora intr-un ritm superior mediei CAGR globale in intervalul analizat, China fiind cel mai mare consumator al zonei, dar rezultate de exceptie urmeaza sa se consemneze si in India, Taiwan, Indonezia, Vietnam etc. Ca structura, la adezivii structurali pe baza de rasini, segmentul cianoacrilatului se va dezvolta cu mult peste media pietei intre anii 2017-2022. Materialele structurale pe baza de rasina din cianoacrilat au avantaje distincte, intrucat reprezinta adezivi monocomponenti fara solvent care se pot utiliza la temperatura din incinte si asigura o mare putere de lipire. Acestia asigura astfel solutii optimizate, multiple si eficiente pentru o diversitate de substraturi. In acelasi timp, se estimeaza ca o rata mare de crestere, tot peste media pietei, se va evidentia si pe segmentul substraturilor compozite ce necesita folosirea adezivilor structurali, pentru ca utilizarea acestora in diferite aplicatii contribuie la reducerea masei proprii a diverselor produse finite (de pilda, in constructii sau industria auto) si, evident, la cresterea eficientei. Este cunoscut faptul ca materialele compozite (plastic ranforsat cu fibre sau cu fibra de sticla) sunt mai usoare decat panourile metalice, decat betonul sau caramida, iar prin utilizarea adezivilor structurali se creeaza elemente alternative, care le pot inlocui cu succes pe cele traditionale. In acest caz, adezivii structurali pentru materiale compozite asigura o lipire solida si rezistenta inalta la caldura si la diverse substante chimice”, se mai precizeaza in raport. Informatii suplimentare, la www.reportsnreports.com
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter