RO EN
The cart is empty

LINDAB: Crestere sustinuta a vanzarilor si flux puternic de numerar in T1 2023

Vanzarile Lindab au crescut cu 18% in primul trimestru din 2023, in principal datorita achizitiilor finalizate in aceasta perioada. Marja operationala a fost de 8,2%. Divizia de sisteme de ventilatie, care reprezinta aproximativ 70% din cifra de afaceri, a continuat sa se dezvolte bine in ceea ce priveste incasarile si profitabilitatea. In ceea ce priveste sectia de sisteme de profile, activitatea a fost afectata de cererea mai slaba si nu a atins nivelul asteptat de profitabilitate. Fluxul de numerar din activitatile de exploatare a fost puternic, in principal datorita modificarilor capitalului de lucru. Concret, vanzarile din perioada analizata au cumulat 3,224 miliarde coroane suedeze – SEK (circa 276 milioane de euro), contributia modificarilor structurale fiind de 20%. Profitul operational ajustat s-a ridicat la 264 milioane SEK, iar cel net la 180 milioane SEK. Pe parcursul primei parti a anului, Lindab a achizitionat doua companii, una in Germania si una in Irlanda, cu vanzari anuale totale de aproximativ 260 milioane SEK. Este vorba despre Raab Lüftungstechnik, specializata in livrari rapide de conducte de ventilatie dreptunghiulare, respectiv Irish Ventilation & Filtration ce ofera acces la segmentul de piata pentru intretinerea si modernizarea sistemelor de ventilatie, o nisa interesanta cu cerere constanta si profitabilitate buna.Conducerea grupului a afirmat ca avansul din perioada analizata s-a datorat, in afara achizitiilor, vanzarilor stabile de sisteme de ventilatie, a caror rentabilitate s-a imbunatatit succesiv si a depasit tinta propusa de 10%. Piata Lindab este dificil de evaluat pe termen scurt. Estimarile curente indica faptul ca segmentul de renovare va creste pe masura ce cererea de solutii eficiente energetic sporeste in Europa. Mai multi indicatori sugereaza ca inflatia ridicata si majorarea ratelor dobanzilor duc la investitii mai scazute in constructii noi, in special pe segmentul rezidential. Oficialii Lindab sunt optimisti in ceea ce priveste perspectivele atat pentru industria ventilatiei, cat si pentru intregul grup, chiar daca pe termen scurt exista anumite provocari. Preturile ridicate ale energiei aduc in prim-plan ventilatia eficienta din punct de vedere energetic. De asemenea, este de asteptat o perioada mai lunga de renovare a proprietatilor publice si private din Europa. In domeniul constructiilor noi, cerintele pentru cladiri durabile si eficiente din punct de vedere energetic vor creste in continuare, de asemenea, in avantajul Lindab si al gamei sale de produse de top. Pe plan national, Lindab Romania detine o fabrica in localitarea Stefanestii de Jos, si investeste permanent in utilaje de productie pentru imbunatatirea calitatii produselor, pentru dezvoltarea de noi sortimente si pentru cresterea productivitatii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter