RO EN
The cart is empty

VIESSMANN: Piata de cazane rezidentiale poate ajunge la 280 milioane euro in 2023

In total, pe piata locala de cazane rezidentiale pentru incalzire pe combustibil fosil, in 2022 s-au comercializat aproximativ 350.000 de echipamente, cu o valoare evaluata la 280 de milioane de euro. In 2023, reprezentantii Viessmann estimeaza o scadere cantitativa a numarului de unitati, care va ajunge la aproximativ 280.000 de unitati (-20%), insa ca valoare, piata ar urma sa stagneze la circa 280 de milioane de euro, evolutie generata de inflatie, dar si de echipamente mai eficiente energetic.
Piata de sisteme bazate pe pompe de caldura din Romania va ajunge, ca volum, la circa 25.000 de unitati comercializate in 2023, dupa o crestere exponentiala fata de nivelul de unitati din 2020, potrivit datelor transmise de Viessmann Romania, lider al pietei locale de echipamente HVAC.
In acest context general al pietei, Viessmann Romania a incheiat anul 2022 cu o cifra de afaceri de 42,5 milioane de euro, in crestere cu 3,5% fata de nivelul de 41,15 milioane de euro raportat in 2021.
"Gama noastra cuprinde tehnologii de ultima ora de incalzire si climatizare, ce stabilesc standardele in industrie. Acoperim toate domeniile: incalzire, racire, ventilatie, generare de energie si stocare a energiei. In acest sens, folosim o mare varietate de surse de energie: soare, vant, energie geotermala, electricitate, biomasa sau chiar petrol si gaze", a subliniat Bettina Tinca, Referent Marketing Viessmann Romania.
Cea mai mare pondere in cifra de afaceri a companiei o au cazanele rezidentiale, ce genereaza peste 60% din vanzarile anuale, urmate de pompe de caldura rezidentiale, echipamente fotovoltaice, sisteme industriale, panouri solare si alte echipamente.
 
Contributie masurabila la "revolutia energetica"
Prim produsele sale dotate cu tehnologii inovatoare, solutiile grupului Viessmann sunt concepute pentru a contribui la atingerea obiectivelor de protectie a climei, la nivel mondial. "In calitate de producator de solutii energetice si climatice, suntem constienti de responsabilitatea noastra: piata de incalzire ofera un potential imens de economisire a energiei si de inlocuire a combustibililor fosili cu energii regenerabile. Dorim sa profitam de aceasta oportunitate pentru a contribui in mod activ la formarea schimbarii in industria noastra. Ne consideram un furnizor de solutii pentru intregul spatiu de locuit – in interiorul si exteriorul cladirilor. O casa sanatoasa, un oras fara emisii, o planeta pe care merita sa traim: la Viessmann, tinem cont de aceste trei niveluri. Imbunatatim calitatea vietii in spatiile interioare asigurand furnizarea de apa calda si electricitate, un climat interior si o calitate a aerului optime. Prin extinderea retelelor locale de incalzire, a sistemelor de management al energiei si a solutiilor inovatoare, contribuim la reducerea emisiilor de CO2 in zonele metropolitane. Cu sisteme de incalzire care protejeaza mediul si resursele si prin dezvoltarea unor sisteme de incalzire si racire eficiente, care economisesc energie, aducem o contributie masurabila la revolutia energetica", a precizat Bettina Tinca.
***
Grupul Viessmann este unul dintre liderii internationali in producerea sistemelor de incalzire. Compania a fost infiintata in Germania, in anul 1917, de catre Johann Viessmann, si este condusa, in prezent, de  Maximilian Viessmann, stranepotul fondatorului. Cifra de afaceri a companiei depaseste 4 miliarde de euro anual, cu peste 13.000 de angajati. In Romania, grupul este prezent din anul 1998, in cei 25 de ani de activitate dezvoltand o retea de peste 1.000 de parteneri autorizati, cu care acopera intreg teritoriul tarii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter