RO EN
The cart is empty

THERMOSTAHL estimeaza crestere de 25% si se orienteaza catre centrale eficiente

Compania Thermostahl, producator de cazane din otel si sisteme eficiente energetic pentru incalzire si apa calda, a obtinut o cifra de afaceri de aproximativ 15 milioane de lei in 2021, dupa o crestere de 50% comparativ cu nivelul din 2020. Pentru 2022, conducerea companiei estimeaza o noua majorare, de 25%, a rulajului, care ar urma sa ajunga la 18-19 milioane de lei.
"In anul 2021, am trait o criza globala generata de pandemie, care si-a facut resimtite efectele, unele dintre ele grave, mai ales asupra costurilor, lanturilor globale de logistica si asupra lipsei de materii prime in piata. Pentru compania noastra, aceasta criza a creat multe oportunitati. Am reusit sa facem fata si sa acoperim nevoile consumatorilor, deoarece o mare parte din productie s-a reorientat la nivel national sau UE, excluzand, asadar, importul de produse din tari terte sau din China. Mai mult decat atat, caldura reprezinta o necesitate chiar si in conditii de criza. Datorita portofoliului diversificat de produse si solutii pe care Thermostahl le detine, am reusit sa facem fata si sa ne adaptam aproape pentru fiecare solicitare in parte", a declarat Matsios Petros, directorul general al companiei.
Tinand cont de faptul ca, pe langa efectele financiare generate de pandemie, care vor dura minimum 2-3 ani, a aparut si criza generata in contextul razboiului din Ucraina, managerul Thermostahl este de parere ca urmatorii ani vor veni cu foarte multe provocari, pe toate planurile. "Cu toate acestea, ramanem optimisti si consideram ca societatile cu baze solide si financiare sanatoase si cu o viziune clara vor fi capabile sa depaseasca criza cu succes, in timp ce multe altele, din pacate, vor trece prin dificultati mari sau chiar vor fi nevoite sa opreasca activitatea", a precizat reprezentantul Thermostahl.
Matsios Petros mai estimeaza ca, din cauza scumpirii foarte mari a energiei, o mare parte din populatie, dar si firme, se vor orienta tot mai mult catre surse alternative de energie, mai ieftine si mai prietenoase cu mediul. "Tendinta in piata, in momentul de fata, este ca multi consumatori fie vor inlocui gazul cu pompe de caldura, fie vor folosi combustibili alternativi, cum ar fi biomasa sau lemnul. In acest context, eforturile noastre se concentreaza, in principal, pe dezvoltarea produselor care pot fi utilizate folosind combustibili nonconventionali, care pana acum erau considerati deseuri (coaja de floarea soarelui, samburi de fructe, resturi vegetale, coji de nuca, paie). Consideram, ca la nivel mondial, potentialul este urias si, daca se va aplica o politica standardizata la nivel national sau chiar international pentru exploatarea unor astfel de resurse, putem acoperi cu pana la doua-trei ori necesarul actual de energie obtinut din combustibili fosili prin intermediul resturilor agricole care, in momentul de fata, se arunca", a mai spus Matsios Petros.
 
 
 
Investitii in productie
In anul 2021, Thermostahl a implementat un proiect de retehnologizare a liniei de productie pe care o detine in Bucuresti, prin achizitia unor utilaje noi prin care si-a marit capacitatea de productie. De asemenea, compania s-a indreptat tot mai mult catre digitalizarea proceselor din productie. "Toate proiectele pe care le-am intreprins in materie de retehnologizare isi reflecta rezultatele in anul 2022, mai ales in ceea ce priveste capacitatea de productie si calitatea produselor. Avand o politica orientata catre client, intotdeauna am dorit sa le putem furniza acestora solutii pentru fiecare aplicatie in parte. In acest scop, extindem portofoliul de produse mai ales pe biomasa, dorind astfel sa oferim cazane care sa functioneze si pe rumegus si tocatura lemnoasa. In plus, investim si in automatizari, deoarece ne dorim ca utilizatorul sa se bucure de o experienta cat mai placuta in ceea ce priveste utilizarea produselor noaste: conectivitate prin aplicatie web, curatare automata", a subliniat Matsios Petros.
Cel mai mare segment din piata la care produsele Thermostahl au cea mai mare aplicabilitate si unde exista o cerere crescuta de caldura este cel agricol si zootehnic. De asemenea, compania are in desfasurare un proiect de incalzire in afara tarii, in Olanda, unde a inlocuit o solutie existenta de incalzire cu gaz in incalzire cu peleti pentru 40 de ferme de vitei.
***
Thermostahl este un grup de companii care produce, de peste 50 de ani, cazane din otel si sisteme de eficiente energetic pentru incalzire si apa calda. Compania detine doua fabrici, una in Salonic - Grecia si cealalta in Bucuresti, dar si o reprezentanta comerciala in Polonia. Liniile de productie sunt echipate cu masini de inalta performanta, cu o capacitate totala de peste 10.000 de unitati pe an.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter