RO EN
The cart is empty

TERMICE.RO: Legislatia romaneasca incurajeaza utilizarea surselor regenerabile

Masurile pentru reducerea consumului de energie si folosirea resurselor alternative, in special a celor inepuizabile, sunt stipulate inclusiv in legislatia din Romania, iar art. 12 din Legea nr. 159/2013 prevede ca, incepand cu anul 2021, cladirile noi sa respecte anumite standarde de eficienta, printre care cel potrivit caruia consumul de energie din surse conventionale sa fie aproape egal cu zero. La institutiile de stat, regula pentru cladirile noi se aplica incepand cu 2019. Inginerul Iosif Butuc, specialist in expertiza termica si tehnica in constructii, dar si in termoviziunea cladirilor, afirma ca romanii au inceput de ceva timp sa se adapteze la trendul mondial, in sensul cresterii performantei energetice a unei cladiri si al folosirii de surse alternative de energie. "Pentru cazurile in care se foloseste combustibil in stare solida, lichida, gazoasa etc., cele mai profitabile solutii sunt panourile solare cu tuburi vidate si centralele in condensatie, in conexiune directa cu un sistem de incalzire prin pardoseala. In cazurile in care energia termica provine de la centrale electrice, se recomanda panourile fotovoltaice si pompele de caldura cu inverter. Mai putem folosi aparate de aer conditionat de tip inverter sau simple, panouri radiante, centrale electrice, calorifere electrice, aeroterme sau aparate de ventilatie cu recuperare de caldura, sisteme de tipul «terra air home» (care genereaza gratuit agent termic din energia inmagazinata in sol in perioada iernii, respectiv racirea cladirii cu ajutorul pamantului, in sezonul estival)", a declarat ing. Iosif Butuc, directorul portalului www.termice.ro, specializat in comercializarea de echipamente termotehnice.
Sursele de energie "verde" sunt, intr-adevar, mai scumpe decat cele conventionale, insa costurile acestora se amortizeaza destul de rapid daca sunt respectate indicatiile din raportul tehnic. "Trebuie sa tinem cont de faptul ca aceste surse «verzi» pot acoperi costurile pentru mai multe utilitati, cum ar fi apa calda, incalzirea si chiar producerea de energie electrica. Un specialist poate spune, in functie de suprafata locuita si alte criterii, care sunt sursele cele mai convenabile, iar cu cat aportul de energie acopera cat mai mult din necesarul termic, cu atat perioada de recuperare a investitiei este mai mica. Orice profesionist, care va intocmi un raport referitor la solutiile de incalzire sau reabilitare termica, este obligat sa ofere si o fisa tehnica unde se precizeaza valoarea estimata a investitiei si perioada de amortizare a acesteia", a explicat Iosif Butuc.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter