RO EN
The cart is empty

LOGSTOR: Piata de conducte preizolate, evaluata la 75 milioane de lei

Logstor Romania, subsidiara autohtona a grupului danez omonim, cel mai important producator de tevi preizolate la nivel global, si-a dublat cifra de afaceri anul trecut fata de nivelul din 2012, pana la 50,1 milioane de lei (circa 11 milioane de euro). Pentru 2014 conducerea companiei estimeaza o crestere usoara a vanzarilor, tinta pe care o considera ambitioasa, avand in vedere conditiile dificile de pe piata. Compania detine pe plan local o unitate de productie unde se pot realiza tevi preizolate in valoare de circa 12 milioane de euro pe an, capacitatea acesteia fiind suficienta pentru nivelul actual al pietei. Cu toate ca nu au planuri de extindere a productiei in anul 2014, managerii grupului danez monitorizeaza atent pietele din Romania si alte state est-europene si, in functie de evolutia acestora, vor decide deschiderea unei noi fabrici, moderne si cu capacitate adaptata celor mai inalte cerinte, pe termen mediu.
Interviu cu Costin Berbecaru, director general al Logstor Romania.
 
- Care sunt principalele proiecte pentru care livrati materiale?
- Cele mai importante proiecte in constructia carora suntem implicati sunt, in special, reprezentate de investitii finantate din fonduri europene, prin Axa Prioritara 3 a POS Mediu - Termoficare, lucrari complexe si integrate. Astfel, in colaborare cu societatea Elsaco Electronic lucram la reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Focsani, alaturi de antreprenorul general Conest SA executam operatiunile de retehnologizare a magistralei a doua a retelei de transport din Iasi, iar in parteneriat cu TMUCB SA implementam un proiect de reabilitare EPA (pompe si circuitul primar de termoficare) in cadrul CET Govora. Totodata, avand in vedere ca Logstor Romania este responsabila atat pentru piata din Romania, cat si pentru cele din Balcani si Ungaria, anul trecut am castigat un proiect foarte important, ce prevede reabilitarea sistemului de termoficare din Serbia (faza a IV-a), realizat in 17 orase si cu o valoare totala de 7,3 milioane de euro. Proiectul a fost castigat de compania de constructii Strabag AG si va trebui finalizat in 2014.
 
- Cum credeti ca se vor dezvolta sistemele de termoficare din Romania?
- Incalzirea centralizata a fost introdusa in Romania in anii '70, insa, in ultimii ani, in special dupa 1990, numarul de localitati care folosesc termoficarea a scazut dramatic, pe fondul pretului scazut al gazelor naturale, ce a condus la oferirea unei alternative populatiei. In cateva cuvinte, sistemele de termoficare din Romania se rezuma la: fonduri insuficiente pentru reabilitare, mentenanta si investitii, neglijenta, indiferenta, neputinta si birocratie, aceleasi probleme intalnite in mai toate domeniile din Romania. Totusi, sistemul de termoficare din tara noastra are un potential urias de crestere, optimizare si eficientizare. In calitate de stat membru al UE, am adoptat o serie de standarde de mediu, de competitivitate si avem posibilitatea accesarii de fonduri comunitare. De asemenea, Guvernul Romaniei ia in considerare unele optiuni care sa ajute autoritatile locale sa investeasca in termoficare, cum ar fi parteneriatele public-private, concesiunile, cofinantarea proiectelor europene, lansarea programului «Termoficare 2006-2015 - caldura si confort» etc. Astfel, pe termen mediu si lung, 35% din populatia urbana a Romaniei va fi conectata la sistemele centralizate de termoficare.
 
- Ce perspective sunt pentru piata tevilor preizolate, in aceste conditii?
- Piata conductelor preizolate a cunoscut o scadere abrupta in anul 2009, odata cu inceputul recesiunii, iar de atunci observam incercari de revenire timida in domeniu, cu o crestere de tip sinusoidal, ca urmare a lipsei unor programe concrete de sustinere a investitiilor, intarzierilor cauzate de slaba pregatire a personalului implicat in fazele premergatoare investitiilor, sistemului greoi de achizitii publice etc. Valoarea aproximativa a pietei de conducte preizolate s-a situat, in 2013, la 75 milioane de lei, iar pentru 2014 estimam un regres al acesteia pana la circa 65 milioane de lei, in special pe fondul intarzierilor primelor doua etape a investitiilor finantate prin programul de termoficare realizat prin POS Mediu.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter