RO EN
The cart is empty

GRUNDFOS: Revizuire a strategiei la nivel de grup

Producatorul de pompe si sisteme de pompare Grundfos a anuntat recent o crestere organica sustenabila a vanzarilor, dar ratele nefavorabile de schimb valutar si presiunile in ceea ce priveste diversele contributii obligatorii au limitat evolutia rezultatelor financiare. In consecinta, managerii grupului au anuntat o revizuire a strategiei actuale aplicate la nivelul holdingului, pentru a stimula trendul ascendent si a majora profitul. Astfel, prima jumatate a anului 2014 indica o cifra de afaceri de 11,1 miliarde coroane daneze – DKK (echivalentul a 1,49 miliarde euro), corespunzatoare unei sporiri de 8% calculate in monedele locale ale diverselor piete-tinta sau echivalente unei cresteri de 2% in moneda daneza. Rezultatul inainte de achitarea taxelor se plaseaza, insa, la 301 milioane DKK (40,4 milioane de euro), fiind in scadere fata de perioada similara din 2013, motiv pentru care decizia conducerii grupului este justificata. „Analizand piata globala de pompe si sisteme de pompare, putem afirma ca detinem o pozitie solida. Actualmente, experimentam o crestere solida in China, de 10%, insa in celelalte tari ale lumii ne confruntam cu o stabilizare sau chiar cu situatii negative. Acest din urma aspect se observa cu precadere in Europa, unde problemele geo-politice din Rusia si Ucraina ne afecteaza in mod clar activitatea. In ansamblu, nu suntem multumiti de rezultatele consemnate, mai ales din punct de vedere al profitabilitatii. Astfel, rentabilitatea este subminata de o combinatie de factori nefavorabili, printre care se afla presiunea exercitata asupra pretului, mixul necorespunzator de produse si diferentele geografice. In consecinta, trebuie sa adoptam o atitudine generala de reducere a costurilor, concomitent cu focalizarea pe exigentele clientilor in cadrul organizatiei noastre”, a declarat noul presedinte al Grundfos, Mads Nipper. Inca de la inceputul anului 2014, expertii grupului danez au inceput sa implementeze un proces analitic special pentru a pregati strategia revizuita a grupului, axata pe stimularea cresterii vanzarilor si pe profit, intregul proiect fiind programat pentru finalizare in luna decembrie, insa, din cauza contextului existent, conducerea holdingului estimeaza pentru intregul exercitiu financiar de referinta, o crestere modesta a cifrei de afaceri si un profit net plasat sub nivelul din 2013. Informatii suplimentare, la www.grundfos.com
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter