RO EN
The cart is empty

PIPELIFE: Afacerile cu tubulatura, orientate spre sustenabilitate

Integrat in cadrul corporatiei de origine austriaca Wienerberger, reputatul furnizor Pipelife, ce activeaza in cadrul diviziei de tubulatura si pavele (Pipes & Pavers Europe), care include afacerile Pipelife, Semmelrock si Steinzeug-Keramo, a consemnat la nivelul lui 2013 venituri optime, dupa cum se arata in cadrul unei prezentari a companiei, ce nu este obligata sa declare rezultatele financiare detaliate. ”In perioada analizata, reprezentata de anul 2013, moment in care s-a definitivat procesul de consolidare in cadrul Wienerberger, Pipelife a generat vanzari nete de 869 milioane de euro, avand in medie 2.638 de angajati, 27 de centre productive in Europa si SUA, respectiv subsidiare in 26 de tari ale lumii. Dintre evenimentele mai importante, se remarca preluarea strategica a firmei Westpipe SE, inchiderea filialelor din Spania si Portugalia, precum si achizitia afacerilor cu tubulatura ale Alphacan – Franta. Compania impartaseste in totalitate elementele-cheie ale grupului din care face parte, focalizandu-si strategia de sustenabilitate pe derularea proceselor de fabricatie in conformitate cu cele mai stricte norme privind protectia mediului, pe asumarea responsabilitatii fata de societate si partile interesate, realizarea unor produse durabile, managementul inovatiei si, nu in ultimul rand, pe promovarea angajatilor ca principalul factor-cheie pentru asigurarea succesului in afaceri”, se precizeaza in cea mai recenta prezentare institutionala a societatii membre a Wienerberger. Astfel, pentru managementul Pipelife, inovatia nu reprezinta doar un concept, ci o initiativa proactiva, procedurile de cercetare si dezvoltare (R&D) fiind derulate prin intermediul unui centru corporatist unic, in Olanda, ce beneficiaza de suportul unei retele de experti care testeaza diverse aplicatii pe toate pietele-tinta ale societatii. Pipelife dispune, astfel, de resursele necesare pentru a-si indrepta atentia asupra celui mai important aspect al activitatii sale – si anume cel de a indeplini rapid cerintele exprimate de clienti. In 2013, ponderea noilor produse in vanzarile nete a fost de 20,6%, in usoara crestere fata de anul anterior, cand acest indicator s-a plasat la 20%. Mai mult, in 2014 Pipelife a aniversat 25 de ani de activitate, iar cu acest prilej a organizat o competitie care a premiat cele mai valoroase imagini din domeniul artei fotografice tematice. De asemenea, subsidiara Pipelife Ungaria a primit tot in 2014 premiul national pentru calitate, la categoria de tubulatura pentru aplicatii sanitare si instalatii de incalzire/ racire, respectiv grupa de produse Radopress. Ca implicare sociala, Pipelife a efectuat o donatie pentru Crucea Rosie din Serbia, in vederea asigurarii de asistenta pentru victimele inundatiilor ce au afectat aceasta tara. Informatii suplimentare, la www.pipelife.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter