RO EN
The cart is empty

ATREA: Piata sistemelor de ventilatie cu recuperare de caldura, la 160 milioane euro

Atrea, cel mai important producator de sisteme de ventilatie cu recuperare de caldura din Romania, a incheiat anul 2021 cu o cifra de afaceri de circa 2,1 milioane de euro, in crestere cu aproximativ 20% fata de anul 2020.
“Am avut un an bun, iar acest lucru se poate vedea prin cresterea importanta a vanzarilor. Aceste rezultate pot fi explicate si printr-o usoara crestere a pietei, dar mai ales prin dezvoltarea gamei de produse si rafinarea serviciilor Atrea Romania. Cresterea de anul trecut a fost data mai ales de proiecte medii din zona cladirilor publice: scoli, gradinite, spitale. Cresteri consistente de aproximativ 30% am inregistrat si pe zona proiectelor rezidentiale. La momentul actual consideram ca oferim cele mai bune solutii de ventilatie cu recuperare de caldura atat pentru sectorul rezidential, cat si pentru cel comercial, iar asta ne plaseaza intr-o pozitie ideala in momentul in care piata romaneasca de profil se va maturiza”, a declarat Dorin Salamac, director Atrea Romania.
Pe zona rezidentiala, Atrea a dezvoltat unitati de ventilatie care pot asigura necesarul de aer proaspat impreuna cu racirea casei, iar pe partea de caldura functioneaza ca sistem complementar. Aceste solutii urmeaza sa fie din ce in ce mai cautate odata cu recentele scumpiri ale gazelor naturale. Practic, pentru aceasta piata solutia este de 3 in 1 - ventilatie, incalzire si racire de aer.
“Una dintre cele mai mari provocari a anului trecut a fost realizarea unui proiect complex de ventilare a unei bucatarii profesionale, la spitalul din Pitesti. Solutia noastra asigura extractia aerului viciat, compensarea de aer proaspat si iluminatul incaperii. Este o bucatarie de aproximativ 100 de metri patrati, in care se pregatesc peste 400 portii zilnice. Pe aceste tipuri de proiecte se vede cel mai bine gradul mare de inovatie si calitatea tehnologiei Atrea. Acordam mare atentie activitatii de cercetare-dezvoltare si, an de an, aducem pe piata romaneasca cele mai moderne solutii de ventilatie cu recuperare de caldura. De exemplu, pentru acest an, pe zona de cladiri publice, si aici ma refer la scoli si gradinite, vom veni cu un aparat nou cu montaj plafon, foarte silentios”, a precizat Dorin Salamac.
 
Semnale pozitive sunt din zona sectorului public unde se asteapta fondurile pentru reabilitarea energetica a scolilor si gradinitelor
 Desi se afla inca la inceput, piata romaneasca de sisteme de ventilatie cu recuperare de caldura, cu tot cu sistemele de tubulatura depaseste 160 milioane de euro. Insa este de asteptat ca piata sa fie afectata de socuri, cum ar fi cel provocat de conflictul din Ucraina sau de pandemie. Prin urmare, dupa multi ani de crestere si dezvoltare, reprezentantii Atrea considera ca 2022 va fi un an de consolidare. Astfel, chiar daca vor fi mai putine cereri in sectorul de locuinte, este de asteptat ca restul business-ului sa ramana la un nivel ridicat. Vesti bune pentru piata pot veni din sectorul public, unde exista foarte multe fonduri alocate pentru eficientizarea si reabilitarea energetica a scolilor, gradinitelor sau a altor tipuri de cladiri publice.
“Este foarte greu sa facem predictii, tinand cont de ceea ce se intampla in jurul nostru. Pandemia nu s-a terminat, sunt posibile noi restrictii care pot afecta orice mediu de business. Apoi, razboiul din Ucraina a adus schimbari imediate, cum ar fi scumpirea carburantilor sau o contractie a segmentului rezidential, in timp ce efectele pe temen lung ale razboiului raman inca niste necunoscute. In orice caz, cred ca la nivelul intregii economii ne asteapta un an destul de greu, in care se vor reorganiza multe lucruri. Ma refer aici la toate lanturile mari de aprovizionare, care vor fi remodelate, iar asta inseamna ca anumite bussiness-uri vor disparea, iar altele vor aparea”, a mai explicat Dorin Salamac.
Pentru a da ceva inapoi societatii si pentru a-i ajuta pe cei in nevoie, la nivel de grup s-a infiintat fondul de caritate Atrea Foundation. Acesta deruleaza deja o serie de programe, cea mai mare atentie fiind acordata in prezent sustinerii refugiatilor din Ucraina.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter