RO EN
The cart is empty

ANALIZA: Piata de HVAC va creste in 2020, daca influenta crizei nu va fi decisiva

Piata locala de centrale termice si-a continuat tendinta pozitiva in 2019, inregistrand o crestere de peste 5% fata de anul precedent, pana la circa 140 de milioane de euro, potrivit datelor Ariston Thermo Romania, liderul pietei locale de centrale termice si boilere electrice. Pentru 2020, estimarile indica o noua evolutie, de aproximativ 10% a pietei, insa fara a fi luat in calcul impactul pe care il va avea criza generata de pandemia de coronavirus, ale carei efecte este prea devreme sa poata fi previzionate. Contextul economic, alaturi de un avans puternic al pietei constructiilor, pot face ca piata locala de centrale termice sa inregistreze al patrulea an consecutiv de evolutie in 2020, in cazul in care impactul negativ al actualei crize nu va fi decisiv. La randul sau, piata de cazane comerciale a avut o traiectorie foarte buna in ultimii ani, in special datorita dezvoltarii fara precedent a constructiilor de cladiri moderne de birouri, centre comerciale si hale industriale care intrunesc cele mai riguroase standarde de calitate si de eficienta energetica.
Segmentul pompelor de caldura, aflat inca la inceput de drum in Romania, va cunoaste o dezvoltare tot mai intensa in anii urmatori, pe masura ce gradul de educare a consumatorilor va creste si avantajele acestor solutii inovatoare cu eficienta energetica ridicata si amprenta redusa de carbon vor fi tot mai apreciate. Pentru anul 2020, conducerea Ariston estimeaza un avans de 15%-20% pentru acest sector, fara a fi luat in calcul efectul coronavirus.
In ceea ce priveste segmentul de aer conditionat, estimat la peste 100 de milioane de euro anual, acesta va beneficia, alaturi de sectorul de purificatoare de aer care va lua amploare in perioada urmatoare -, de investitiile generate de noile cerinte referitoare la calitatea aerului interior.
In ansamblul sau, piata echipamentelor si instalatiilor de HVAC, si companiile implicate in productie, livrare si montaj, vor trece printr-o transformare esentiala, in urma investitiilor ce vor fi generate de noile standarde privind climatul interior si eficienta energetica a cladirilor.
 
Peste 500 de firme asigura livrarea si montajul de sisteme HVAC
In Romania exista 503 companii care asigura livrarea (productie/ import) si montajul/ instalarea sistemelor, echipamentelor si instalatiilor HVAC, identificate de departamentul de analiza al revistei Agenda Constructiilor, din care 226 de firme sunt implicate in operatiuni de instalare a acestor echipamente, 203 furnizori, 42 de autoritati contractante din domeniul gospodaririi/ lucrarilor la retele de apa si canalizare, ce au legatura in mod tangential cu antreprenorii specializati si 32 de agenti economici care se afla in insolventa si/sau faliment (fata de 33 in analiza din 2019). De asemenea, alte 21 companii au fost dizolvate cu/ fara lichidare (prin radiere ori fuziune) sau au falimentat, nemaifiind luate in considerare.
Veniturile celor 226 de societati ce se ocupa cu executia de instalatii HVAC au scazut cu -1% in anul 2018, fata de 2017, cand acestea au inregistrat o cifra de afaceri totala cu +6% mai mare ca in precedentele 12 luni. Trebuie precizat faptul ca nivelul total al cifrei de afaceri a firmelor analizate include si veniturile obtinute ca urmare a derularii altor activitati specifice, unii operatori economici fiind implicati pe diverse alte segmente ale pietei, cum ar fi, de exemplu, proiectarea de instalatii diverse, realizarea de constructii civile, industriale, edilitare, de infrastructura, productia de tamplarie, furnizarea de centrale termice etc. In anii anteriori, cifra de afaceri totala a celor 226 de companii specializate in executie si montaj a scazut cu -18%, in 2016, dupa o crestere de +30% in 2015. In 2018, rulajul total al acestor firme a depasit usor nivelul din 2008 (+1%).
Pentru furnizorii de sisteme HVAC situatia este si mai buna, de vreme ce diferenta pozitiva dintre veniturile consemnate in 2018 si cele din 2008 este foarte mare (+31%), mai ales ca acestia au consemnat cea mai puternica scadere in 2009 (respectiv -32%), urmata de o stabilizare la acel nivel redus in urmatoarele 12 luni (+1%). Anual, rulajul total al celor 203 furnizori de echipamente HVAC a crescut cu +9% in 2011, au scazut cu -4% in 2012, dupa care au urmat cresteri anuale de +2% in 2013, +5% in 2014, +28% in 2015, +1% in 2016, +20% in 2017 si +11% in 2018.
 
***
Analiza completa a pietei locale de sisteme si echipamente HVAC va fi disponibila in editia Martie-Aprilie 2020 a revistei Agenda Constructiilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter