RO EN
The cart is empty

SUNLIGHT: Se prognozeaza o crestere de 10% a vanzarilor

Societatea Sunlight Industrial s-a implicat pe piata materialelor electrice ca furnizor al unor produse pentru diverse aplicatii, livrand baterii, generatoare de curent continuu si surse neintreruptibile de curent continuu (UPS). Intrucat in sectorul de generatoare si UPS (solutii destinate sectorului de constructii) a fost consemnata o scadere continua, societatea – ce reprezinta o companie elena omonima, membra a grupului Germanos – s-a orientat in ultimul timp spre promovarea de baterii, in special cele de tractiune (pentru electrostivuitoare, incarcatoare, platforme, nacele etc.).
 
Adriana Brebeanu, director general al Sunlight Industrial: „Cele doua segmente ale pietei trebuie abordate in mod distinct si consideram ca, in 2012, valoarea sectorului de baterii folosite in industrie s-a situat la 7 milioane de euro, in timp ce vanzarile totale de generatoare nu au depasit 4 milioane de euro. In ceea ce ne priveste, daca analizam activitatea din primul semestru a.c., acest interval a presupus o scadere a comenzilor fata de perioada similara a anului trecut, din cauza diminuarii investitiilor specifice si a blocajului privind aprobarea bugetului de stat pentru anul in curs, ceea ce a facut ca anumite licitatii, care au fost anuntate anterior, sa nu mai fie organizate. Speram ca, dupa recenta rectificare si pe fondul unei sporiri a alocatiilor bugetare, in a doua parte a anului numarul de contracte sa se situeze pe un trend ascendent, mai ales ca majoritatea beneficiarilor finali o constituie institutiile publice, care – de obicei – isi intensifica achizitiile incepand cu trimestrul al treilea. In orice caz, o majorare semnificativa a livrarilor s-a constatat pentru bateriile de tractiune, care au fost urmate – ca pondere in structura vanzarilor – de cele utilizate in sectorul telecomunicatiilor. Din aceste considerente, ne-am planificat o crestere de aproape 10% a cifrei de afaceri, de la 2,9 milioane de euro in 2012 la 3,2 milioane de euro in exercitiul financiar curent. Principalele proiecte in cadrul carora ne-am implicat prin furnizarea de produse specifice sunt incadrate in sectorul telecomunicatiilor, al celui de transport si, evident, din domeniul energetic (investitii efectuate de Electrica). Livrarile se efectueaza relativ uniform, in toata tara (direct de la depozitul din Capitala, cu o suprafata de 1.000 mp si prin intermediul agentilor de vanzari), desi se observa o cerere mai puternica din aria de vest a Romaniei, respectiv din Bucuresti-Ilfov, zona Moldovei fiind relativ deficitara din acest punct de vedere. Cele mai semnificative probleme pe care le intampinam sunt constituite de competitia relativ neloiala a furnizorilor de produse din China, care au un pret redus, insa si o calitate pe masura, respectiv de practica – aproape generalizata – de neachitare a creantelor. Foarte multe firme au intrat in insolventa, iar recuperarea datoriilor in instanta este destul de dificila, dar incercam sa limitam pierderile prin derularea unor parteneriate cu firme de incredere, a caror activitate este stabila”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter