RO EN
The cart is empty

HIMOINSA: Primul centru logistic din Romania, pe o piata de 20 milioane de euro

Piata autohtona de generatoare electrice este evaluata la 20 de milioane de euro, iar prin prisma adresabilitatii si aplicabilitatii - in toate sectoarele care au nevoie de energia electrica in mod continuu -, are un potential extraordinar de crestere in urmatorii ani. Perspectivele pe care le ofera piata din Romania in acest sector au atras atentia mai multor producatori industriali, care au efectuat investitii in ultima perioada, printre care se afla si operatorul Himoinsa, din Spania. Recent, compania a deschis primul sau centru logistic din tara noastra, coordonat de compania  All Generating, distribuitorul autorizat al generatoarelor Himoinsa. Spatiul de depozitare, cu o suprafata de 1.500 mp, este amplasat in localitatea Chiajna (judetul Ilfov), are stocuri de generatoare in valoare de 0,5 milioane de euro si va deservi pietele din Albania, Bulgaria, Croatia, Grecia, Republica Moldova, Romania, Serbia si Slovacia. „Intentionam sa ne extindem activitatea in zona de servicii la nivel national, iar noul centru logistic ne ofera suportul de care avem nevoie. Daca evolutia pietei va fi in parametrii estimati initial, avem in vedere majorarea valorii stocului de la 0,5 milioane de euro la finele acestui an, pana la un milion de euro, in 2018”, a declarat Catalin Stanciulescu, director comercial All Generating.
Sectoarele de constructii, energie si telecomunicatii, preferate pentru producatorii de generatoare
Generatoarele de energie electrica se folosesc preponderent in sectoarele de sanatate, administratie publica, in constructii, retail, minerit, comunicatii, turism, agricultura, IT&C (centre de date) etc. Himoinsa este prezenta pe piata din Romania din anul 2010, printre proiectele majore la care a contribuit numarandu-se furnizarea de generatoare pentru Societatea Nationala de Transport de Gaze Naturale Transgaz SA - Medias, care asigura alimentarea de urgenta a centrelor de comanda din statiile de manipulare, prevenind astfel functionarea defectuoasa a retelei electrice cauzata de intreruperea alimentarii cu gaz, respectiv Portul Constanta, unde furnizeaza generatoare pentru macaralele care incarca si descarca marfuri din containere sau Park Lake Plaza, unde s-au pus la dispozitie doua generatoare in etapa constructiei peretilor mulati ai fundatiei. In prezent, peste 70% din cifra de afaceri a distribuitorului din Romania - de doua milioane de euro - este realizata din activitatea de vanzare a echipamentelor, iar diferenta din servicii de inchiriere si mentenanta, in proportii egale. „Prin investitia in centrul logistic din Chiajna, vom pune la dispozitia clientilor - pentru care alimentarea continua cu energie electrica este vitala - solutii de functionare permanenta, dar si servicii de intretinere si consultanta tehnica. De asemenea, le vom oferi turnuri de iluminat si generatoare dintr-o gama larga de categorii de putere, de la 20 kVA la 900 kVA, cele mai populare in aceasta regiune”, a declarat Guillermo Elum, director EMEA pentru Himoinsa. Informatii suplimentare, la www.himoinsa.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter