RO EN
The cart is empty

SIEMENS a contractat lucrari de peste 100 milioane de lei, de la CFR

Siemens Romania, una dintre cele mai importante companii din domeniul tehnologiei si prezenta de peste un secol la nivel national, a contractat un proiect de lucrari de instalatii in valoare de 101,44 milioane de lei (fara TVA) de la Compania Nationala de Cai Ferate "CFR" SA. Conform anuntului de atribuire publicat recent in cadrul SEAP, Siemens va realiza, in urmatorii patru ani, lucrari de proiectare si executie pentru modernizarea instalatiilor de centralizare electromecanica pe tronsonul de cale ferata Siculeni - Adjud. Contractul a fost impartit in doua loturi, ambele fiind adjudecate de Siemens. Valoarea lucrarilor aferente Lotului intai, ce prevede interventii specifice asupra garilor din Mihaileni, Nadejdea, Livezi Ciuc, Lunca de Sus si Lunca de Mijloc (CF Brasov) este de 53 milioane de lei (fara TVA), in timp ce Lotul al doilea prevede lucrari cumulate de 81,96 milioane de lei, la statiile ferate din Ghimes, Palanca, Simbrea, Goioasa, Asau, Dofteana si Targu Ocna (CF Galati). "Una din sarcinile CFR SA este modernizarea si dezvoltarea infrastructurii de cai ferate din Romania, in concordanta cu standardele europene pentru a asigura interoperabilitatea cu reteaua feroviara trans-europeana. In reteaua CFR SA exista, inca, instalatii de centralizare electromecanica (CEM) realizate la nivel tehnologic existent in Europa la nivelul anilor 1920, fara sa fi fost supuse unor modificari tehnologice semnificative. Ca urmare, strategia CFR SA privind instalatiile de siguranta a circulatiei (tipul de instalatii in cauza face parte din aceasta categorie) prevede modernizarea acestora folosind echipamente de generatie recenta, care sa raspunda mai bine cerintelor de siguranta, exploatare, intretinere si cheltuielilor aferente", se arata in anuntul de atribuire publicat in cadrul SEAP.
Lucrarile sunt finantate din fonduri europene, prin intermediul Programului Operational Sectorial - Transport (POS-T), Axa prioritara 3, ce prevede modernizarea sectorului de transport in scopul imbunatatirii protectiei mediului, a sanatatii umane si a sigurantei pasagerilor.
CFR SA a selectat oferta Siemens dintr-un numar total de patru, respectiv cinci documentatii primite (pentru cele doua Loturi), dintre care numai cate doua au fost declarate drept admisibile.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter