RO EN
The cart is empty

ELCO a incheiat anul 2020 cu o rata de crestere a vanzarilor la nivel national de 40%

Piata de constructii, in special sectoarele destinate cladirilor industriale si spatiilor logistice au continuat sa se dezvolte chiar si dupa izbucnirea pandemiei de Covid-19, sectorul fiind unul dintre cele care nu au fost afectate direct, iar santierele ramanand deschise.
Continuarea proiectelor in sectorul constructiilor s-a reflectat si in cifrele de vanzari ale ELCO, brandul german de cazane pentru incalzire de puteri mari, parte din portofoliul Ariston Thermo Romania, liderul pietei locale de boilere electrice si centrale termice.
Pe piata din Romania, ELCO este prezent din 2017, ca furnizor de cazane de incalzire, devenind in scurt timp unul dintre principalii jucatori ai segmentului de profil. In pofida perioadei de incertitudine generata de pandemie, compania si-a urmat obiectivele pe termen mediu si lung, respectiv consolidarea echipei, a prezentei marcii in Romania si a portofoliului de produse care aduc solutii pentru obtinerea eficientei energetice. Astfel, intr-un context al dezvoltarii pietei constructiilor si lansarii de noi produse pe piata locala, ELCO a incheiat anul 2020 cu o crestere a vanzarilor de peste 40%.
„Piata locala de echipamente termice a evoluat in 2020, continuand sa creasca, in ciuda restrictiilor economice si sociale fara precedent, impuse pentru a limita raspandirea noului coronavirus. Am avut rezultate favorabile pe segmentul proiectelor comerciale mari, proiecte care au crescut cererea de cazane industriale, o piata aflata in continua dezvoltare. Astfel, ajutati de dinamica pozitiva a sectorului de constructii si pozitia de lider, de reteaua de distributie si service, dar si de noile directii de business si produse lansate - noua gama de cazane ELCO L Plus - am inregistrat anul trecut o crestere semnificativa a cifrei de afaceri pe segmentul comercial”, a declarat Catalin Draguleanu, Country Manager Ariston Thermo Romania.
Portofoliul de produse ELCO Heating Solutions, destinat aplicatiilor comerciale si industriale, a fost consolidat cu noua gama de cazane in condensare L Plus, care este formata din modelele murale THISION® L PLUS si de cele de pardoseala TRIGON® L PLUS, ce ofera performante ridicate, instalare adaptabila oricarui tip de proiect si intretinere simpla. Ambele tipuri de echipamente termice includ produse eficiente energetic, cu emisii de noxe foarte reduse si cu o gama variata de puteri.
Portofoliu de proiecte complexe, cu aplicabilitate diversificata
Performanta net superioara a cazanelor ELCO le face ideale pentru utilizarea in toata gama de proiecte de constructii, precum: cladiri de birouri, centre comerciale, cladiri administrative sau centre logistice, unde este recomandat ca spatiul disponibil sa fie folosit intr-un mod cat mai practic. „Am incheiat anul 2020 cu noi proiecte de referinta incluse in portofoliu, precum The Bridge 3, Globalworth Campus cladirile 2 si 3, Spitalul Marie Curie din Bucuresti, ansamblul mixt (rezidential si spatii de birouri) Record Park din Cluj, cladirea U Center din Bucuresti, cladirea bazinului olimpic din Mures, al doilea depozit al Altex din Dragomiresti. Diversitatea proiectelor este de altfel urmarea fireasca a flexibilitatii produselor ELCO, ce pot avea aplicabilitati diferite, reunite sub un numitor comun - eficienta”, a declarat Catalin Draguleanu, Country Manager Ariston Thermo Romania.
In 2020, cu 72% mai multe cereri pentru spatii logistice si industriale, comparativ cu 2019
Cresterea afacerilor ELCO a urmat trendul crescator al sectorului constructiilor, avand in vedere ca anul 2020 a fost foarte bun pentru segmentul industrial si logistic, cererea totala de astfel de spatii crescand cu 72% fata de 2019, pana la aproape 784.000 de metri patrati tranzactionati. Potrivit rapoartelor de piata, o mare parte a cererii a venit de la retaileri, inclusiv din zona de FMCG, care si-au extins prezenta la nivel national, dar si de la alte domenii care si-au dezvoltat afacerile si pe segmentul vanzarilor online. Stocul total de spatii industriale si logistice moderne din Romania a ajuns la 5,7 milioane de metri patrati, in crestere cu peste 0,5 milioane de metri patrati fata de anul precedent si exista inca loc semnificativ pentru crestere, in comparatie cu alte tari din Europa Centrala si de Est (ECE).
Bucurestiul ramane in fruntea activitatii in acest sector, generand peste 70% din totalul tranzactiilor, urmat de Timisoara. In ceea ce priveste cererea, se vad perspective de crestere in sectoarele legate de consumatori finali si in domeniul comertului electronic, avand in vedere ca numeroase companii intentioneaza sa isi dezvolte in Romania baze de operatiuni din care sa deserveasca alte mici economii din regiune, precum Bulgaria, Serbia si Grecia, transformand Romania intr-un hub regional. Perspectiva aceasta este sustinuta si de numeroasele proiecte de investitii in infrastructura anuntate de Romania, finantate din fonduri europene.
„Aplicarea solutiilor recomandate de expertii in sanatate si continuarea campaniei de vaccinare ne dau incredere in solutionarea treptata a pandemiei. Pentru 2021, mizam pe faptul ca revenirea din criza generata de pandemie va fi una mai rapida comparativ cu cea din 2009, dar este prematur sa ne pronuntam asupra evolutiei pietei si asupra volumelelor care vor fi inregistrate. Comisia Nationala de Strategie si Prognoza (CNSP) estimeaza o scadere economica in primele trei luni din 2021, prin comparatie cu perioada similara din 2020, dar incepand cu al doilea trimestru al acestui an se estimeaza ca economia va incepe sa recupereze si va creste, pe tot anul, cu 4,3%”,a declarat Catalin Draguleanu, Country Manager Ariston Thermo Romania.
Potrivit raportului EECFA, care realizeaza previziuni in sectorul constructiilor in Europa de Est, cererea de spatii de depozitare va continua sa creasca datorita vanzatorilor cu amanuntul si vanzarilor online, iar industria va incepe sa-si revina, urmand sa inregistreze o rata de crestere de 3% in 2021 si 4% in 2022.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter