RO EN
The cart is empty

ALASKA ENERGIES se extinde pe piata panourilor fotovoltaice din Romania

Alaska Energies, distribuitor de echipamente fotovoltaice cu vanzari anuale de circa un milion de euro, are ca obiectiv extinderea pe piata romaneasca de profil, in contextul in care aceasta traverseaza o perioada favorabila. Activa in Romania din anul 2013 printr-o filiala in Bucuresti, compania cu capital francez a prevazut deschiderea, in acest an, a mai multor birouri locale in nord-vestul tarii.
"Piata echipamentelor/ panourilor fotovoltaice a evoluat considerabil in ultimii 5-6 ani. Vorbim despre o evolutie, in primul rand, a mentalitatii in societatea romaneasca: consumatorii au inteles rolul si beneficiile sistemelor fotovoltaice, astfel incat numarul de clienti este in continua crestere. Asistam la un fenomen in care consumatorii casnici sau industriali cauta tot mai mult sa investeasca in acest domeniu durabil, de viitor, intelegand beneficiile ce decurg din producerea energiei verzi. In al doilea rand, evolutia tehnologica ne ajuta sa avem acces la echipamente de ultima generatie, mai performante, dar si mai accesibile din punct de vedere al costurilor. Cu ajutorul tehnologiei fotovoltaice putem ajunge la independenta energetica si, cel mai important, putem consuma responsabil. Tehnologia ne permite sa producem necesarul de energie de care avem nevoie, ceea ce atrage nu doar o serie de beneficii financiare, ci si pentru mediul inconjurator", a precizat Matei Neagu, directorul comercial al Alaska Energies Romania.
In cei peste cinci ani de activitate in Romania, compania a contribuit la formarea si educarea pietei de panouri fotovoltaice, aceasta aflandu-se, inca, la un nivel incipient in tara noastra. De asemenea, se implica in procesul de formare si scolarizare a tinerilor tehnicieni din domeniu. "Au fost necesari mai bine de 5 ani pentru ca ideea de fotovoltaic sa nu mai fie un subiect ce trebuie explicat de la zero fiecarui consumator. Cu toate acestea, fata de conditiile din Franta, consideram ca piata de energii regenerabile, in general, din Romania, mai are un drum lung de parcurs pana maturitatea pietelor in care Alaska activeaza deja, cum sunt cele din Franta, Elvetia, Italia sau Belgia", a explicat Matei Neagu.
O alta dificultate intampinata pe piata de profil este legata de legislatie. Potrivit managerului Alaska Energies Romania, pana in prezent domeniul nu a fost reglementat suficient. "Anul acesta se incearca demararea unui proiect subventionat de catre Agentia Nationala de Mediu, sub numele de «Casa Verde - panouri fotovoltaice», dar, momentan, lucrurile au stagnat in ceea ce priveste implementarea lui", a mai spus Matei Neagu.
Alaska Energies livreaza pe piata locala sisteme fotovoltaice fabricate de producatori renumiti, cum sunt CanadianSolar, Enphase, Ultracell, ABB, Effekta, Pylontech etc. Distributia se face la nivel national, atat catre instalatori profesionisti, cat si catre consumatori casnici si industriali, dar si companii de constructii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter