RO EN
The cart is empty

TPF Inginerie supervizeaza proiectarea si executia tronsonului Caransebes - Lugoj

Compania Nationala de Cai Ferate “CFR” SA si TPF Inginerie SRL au semnat contractul, in valoare de 14.310.938 lei, fara TVA, pentru servicii de consultanta si supervizare a proiectarii si executiei lucrarilor pe lotul 1 Caransebes - Lugoj, aferent obiectivului de investitii Modernizarea liniei feroviare Caransebes - Timisoara - Arad, cu finantare asigurata din fonduri nerambursabile prevazute in Planul National de Relansare si Rezilienta (PNRR).
In cadrul contractului, Consultantul/Supervizorul va coordona, va asigura consultanta si supervizare in cadrul celor doua etape ale contractelor, respectiv proiectarea si executia lucrarilor de modernizare pe lotul 1 conform prevederilor HG nr. 1/2018, pentru aprobarea conditiilor generale si specifice pentru anumite categorii de contracte de achizitie aferente obiectivelor de investitii finantate din fonduri publice.
De asemenea,va urmari ca Proiectul tehnic sa fie elaborat conform regulamentelor legale in vigoare, cu respectarea tuturor etapelor din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare si continutul-cadru al documentatiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finantate din fonduri publice, cu modificarile ulterioare.
Consultanta si supervizareaetapelor de proiectare si executie lucrarise vor realiza pe sectiunea Caransebes - Lugoj (lotul 1) de la km 474+925 la km 514+504, iar durata totala estimata a serviciilor prestate este de 103 luni.
Obiectivul general al lucrarilor de modernizare a infrastructurii si suprastructurii feroviare pe LOTUL 1 Caransebes - Lugoj este urmatorul:
- imbunatatirea geometriei traseului si sporirea capacitatii portante a caii pentru a permite circulatia trenurilor cu viteza maxima de 160 km/h;
- modernizarea statiilor si haltelor de miscare, adaptand capacitatea acestora, conform volumului de trafic si necesitatilor tehnologice;
- modernizarea cladirilor statiilor de calatori, incluzand constructii de pasarele si ridicarea nivelului peroanelor, in conformitate cu standardele europene in vigoare;
- inlocuirea bretelelor si a traversarilor dubla jonctiune cu schimbatoare de cale simple;
- inlocuirea de poduri, podete, repararea sistemului de drenaj, imbunatatirea terenului de fundare si a terasamentelor;
- ridicarea niveletei caii si protectia antierozionala a terasamentului de cale ferata in zonele inundabile;
- montare de panouri fonoabsorbante si/sau solutii alternative de reducere a nivelului de zgomot, pe segmentele de cale ferata ce strabat localitati;
- instalatii de centralizare electronica noi, in statii si introducerea sistemului de siguranta ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);
- modernizarea echipamentului de telecomunicatii;
- inlocuirea echipamentelor linie de contact si din substatiile de tractiune electrica, instalarea unui sistem de control SCADA;
- montarea de incalzitoare de macaz pe liniile de primire-expediere, in statii, in halte de miscare si la ramificatii, pentru a combate efectele inzapezirii liniei CF.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter