RO EN
The cart is empty

CFR: Licitatie de 206 milioane de euro pentru modernizarea unei linii de cale ferata

Compania Nationala de Cai Ferate din Romania (CFR) organizeaza, in luna septembrie a.c., o licitatie in valoare de peste 206 milioane de euro (fara TVA) pentru modernizarea liniei de cale ferata Vintu de Jos - Coslariu, din judetul Alba. Tronsonul are o lungime de 31,5 km, iar lucrarile vor fi executate pe linie dubla si vor include: realizarea infrastructurii si suprastructurii caii ferate (intre km 394+150 - km 427+265), a instalatiilor de electrificare si energoalimentare (inclusiv reabilitarea a doua substatii de tractiune electrica) si a telecomunicatiilor feroviare (cu exceptia retelelor GSM). De asemenea, vor fi modernizate 5 poduri si realizate alte 12 noi. Proiectul include executia a 8 pasaje denivelate si a unor lucrari civile, precum reabilitarea cladirilor si spatiilor aferente instalatiilor tehnologice si cailor de acces al calatorilor (peroane, copertine, facilitati pentru persoanele cu dizabilitati) etc. Obiectivul are o durata de implementare de 36 de luni de la data semnarii contractului, principalul criteriu de atribuire fiind reprezentat de pretul cel mai avantajos al ofertei (80%) si durata de executie (20%). Cuantumul garantiei de participare a fost stabilit la 4,12 milioane de euro, garantia de buna executie fiind de 10% din valoarea fara TVA a contractului. Participarea la licitatie este conditionata de inregistrarea unei cifre anuale medii de afaceri de peste 400 milioane de euro (1,7 miliarde lei) in perioada 2008 - 2010. Termenul limita pentru primirea ofertelor este stabilit pentru data de 19.09.2011, ora 11:00. Pentru informatii suplimentare, consultati serviciul Anunturi de Licitatii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter