RO EN
The cart is empty

CA SOMES a atras peste 650 de milioane de euro prin programele europene derulate

Compania de Apa Somes SA (CASSA), operatorul retelelor de apa si canalizare din judetele Cluj, Salaj si partial Mures, implementeaza, cu sprijinul Consiliului Judetean Cluj, al celorlalte autoritati publice din aria deservita si al ADI - Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Cluj-Salaj, un proiect european in valoare de 355,63 milioane de euro (fara TVA), derulat prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, contractul de finantare cu Ministerul Fondurilor Europene fiind semnat in noiembrie 2018. 
"In august 2019 Comisia Europeana a aprobat proiectul CASSA, cu o valoare totala de 355,63 milioane de euro (fara TVA), ceea ce face ca valoarea totala a sumelor atrase de companie, prin cele cinci programe de investitii cofinantate de UE atrase intre 1997-2020 (MUDP II, ISPA, SAMTID, POS Mediu si POIM) sa treaca de 650 de milioane de euro. Obiectivul general al proiectului este imbunatatirea infrastructurii de apa si apa uzata din judetele Cluj si Salaj prin extinderea si dezvoltarea serviciului de alimentare cu apa potabila, controlata microbiologic, in conditii de siguranta si protectie a sanatatii, in localitati care au peste 50 de locuitori si asigurarea colectarii si epurarii apelor uzate pentru aglomerarile mai mari de 2.000 p.e., pentru conformarea cu cerintele directivelor europene privind calitatea apei destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE) si epurarea apelor uzate (Directiva 91/271/EEC)", arata soc. Victor-Lucian Croitoru, Director Relatii Publice la CASSA.
Conform datelor companiei, in 2020 continua procesul de contractare a antreprenorilor, prestatorilor si furnizorilor pentru cele 34 de contracte care compun POIM Cluj-Salaj, respectiv pentru cele 26 de lucrari incluse.
Pana la aceasta data au fost semnate doua contracte de lucrari. Primul dintre acestea vizeaza extinderea si reabilitarea retelelor de alimentare cu apa si canalizare in orasul Cehu Silvaniei (judetul Salaj) si are o valoare de 28,85 milioane de lei (fara TVA). Investitiile vizeaza lucrari specifice atat in orasul Cehu Silvaniei, cat si in localitatile Nadis, Ulciug, Motis si Horoatu Cehului. Durata de executie a lucrarilor va fi de 18 luni, iar perioada de garantie a acestora de 36 de luni. Cel de-al doilea contract semnat are ca obiect extinderea retelelor de alimentare cu apa in UAT Unguras si Mica (judetul Cluj). Proiectul, cu o valoare de 33,91 milioane de lei (fara TVA), include infiintarea a circa 83 km de retele de alimentare cu apa, cu aproximativ 1.600 de bransamente in UAT Mica si cele 5 localitati apartinatoare, respectiv in UAT Unguras cu cele 3 localitati apartinatoare. Durata de executie a lucrarilor este de 24 de luni.
 
Lucrari de constructie si reabilitare pe 1.550 km
Investitiile se vor realiza in 174 de localitati, din care 76 de localitati (34 UAT) in judetul Cluj si 98 de localitati (42 UAT) in judetul Salaj. Toate UAT-urile in care s-au prevazut investitii sunt membre ale Asociatiei Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Somes-Tisa (ADI). In judetul Cluj este prevazuta constructia si reabilitarea a 604 km de retele de apa si a 191 km de canalizari, iar in Salaj, 619 km de conducte de alimentare cu apa si 142 km de canalizare. In total, la reteaua de alimentare cu apa si canalizare din Cluj si Salaj se vor realiza lucrari de extindere/ reabilitare pe 1.550 km.
"Cea mai importanta lucrare din cadrul POIM Cluj-Salaj va fi realizarea unei aductiuni principale de 164 km, la care se adauga 153 km de aductiuni secundare, ca si ramificatii ale celei principale. Va fi, dupa stiinta noastra, cea mai lunga aductiune de apa potabila din Romania si va transporta apa potabilizata la statia de purificare a apei Gilau - Cluj (care foloseste in principal apa bruta din acumularea energetica montana Tarnita) in intreg judetul Salaj", a precizat reprezentantul CASSA.
Printre rezultatele asteptate dupa implementarea proiectului in derulare se afla cresterea gradului de racordare la sistemele de alimentare cu apa din aria companiei de apa de la 79% la 95%, cresterea gradului de conectare a incarcarii organice biodegradabile la sistemele de colectare, in aglomerari cu peste 10.000 l.e, de la 91,34% in 2016, la 99,14%, precum si cresterea gradului de conectare a incarcarii organice biodegradabile la sistemele de colectare, in aglomerari cu 2.000-10.000 l.e de la 37,01% in 2016, la 97,49%. 
De asemenea, investitiile vor creste calitatea apei potabile si vor contribui la protectia mediului, in special in ceea ce priveste calitatea apei raurilor si a apelor subterane. "In prezent, gradul de bransare la sistemele de alimentare cu apa din aria deservita este de 79% si va creste la 95% dupa finalizarea POIM, in 2023", sintetizeaza soc. Victor-Lucian Croitoru.
 
Afaceri in crestere pentru CASSA
Compania de Apa Somes SA a incheiat anul 2019 cu o cifra de afaceri de 221,5 milioane de lei, in crestere cu 19% fata de nivelul din 2018. Pentru perioada urmatoare, conducerea CASSA estimeaza o noua majorare a rulajului, care ar putea ajunge la 241 milioane de lei in 2020, respectiv la 250 de milioane de lei in 2021.
In 2019, compania a preluat in aria de administrare 14 noi localitati, care s-au adaugat la numarul total de 262 centre urbane si rurale deservite la finele anului 2018. Extinderea ariei de acoperire face parte si din obiectivele viitoare ale operatorului regional.
La finalul anului 2019 aria deservita de CASSA cuprindea 276 de localitati, respectiv 8 municipii si orase, si 268 de localitati rurale din judetele Cluj, Salaj si Mures. Infrastructura masura o lungime totala de peste 3.800 km aductiuni si retele de alimentare cu apa, cu un numar de 125.086 bransamente si peste 1.800 km de colectoare, precum si retele de canalizare cu 71.656 racorduri, 48 de surse de apa (zonale si locale) si 51 statii de epurare, ce deserveau circa 800.000 de locuitori.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter