RO EN
The cart is empty

SECTOR 4: Au inceput lucrarile la cel mai mare spital de stomatologie din Romania

Peste 50 de cabinete medicale, dotari de ultima generatie, echipamente moderne, consultatii si tratamente specifice pentru cele mai grave afectiuni stomatologice oferite de cei mai buni specialisti in domeniu. Toate acestea se vor regasi in cel mai nou si modern spital de stomatologie din Romania ce va fi construit in Sectorul 4 al Capitalei.
Rezultat al cooperarii dintre Primaria Sectorului 4 si Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Centrul Medical Multifunctinal este primul spital de stomatologie din tara noastra construit in ultimii 50 de ani, dintr-o investitie publica.
Cu o suprafata desfasurata de 4.954 de mp, spitalul de stomatologie va fi construit intr-o zona accesibila a Sectorului 4, pe Soseaua Oltenitei nr. 9 si va avea un regim de inaltime de P+2E. Parterul si etajele superioare vor cuprinde cabinete medicale, sali de asteptare, spatii pentru prezentari si sedinte, farmacie,grupuri sanitare, zone administrative
Cabinetele vor fi configurate si amenajate corespunzator, atat pentru adulti cat si pentru copii, pentru care au fost gandite spatii dedicate, cu un mediu placut, viu colorat,ca acestia sa vina la medic fara frica. In acelasi timp, spitalul va avea sali speciale pentru interventiile chirurgicale complexe. De asemenea, pe langa functionalitatea medicala, noul ansamblu va avea si o componenta educationala.
Astfel, urmare a unei investitii de 2 milioane de euro, in aceeasi cladire va fi construit si un amfiteatru cu o suprafata de 2000 metri patrati pentru studentii, rezidentii si doctoranzii Facultatii de Stomatologie ai UMF „Carol Davila”.
In prezent, acestia isi desfasoara activitatea in mai multe cladiri vechi, cu risc seismic ridicat, aflate intr-o stare avansata de degradare. Odata cu finalizarea lucrarilor de constructie a noului spital, studentii si rezidentii din tara si din strainatate vor avea la dispozitie, spatii moderne, dotate corespunzator pentru studiu si practica. Pentru a facilita accesul, in imediata vecinatate a spitalului a fost construita deja o parcare de 236 locuri, urmand ca noi parcaje sa fie configurate si in curtea unitatii medicale.
Aceasta va fi amenajata atat cu spatii verzi cat si cu alei pietonale si carosabile pentru accesul autovehiculelor private si a celor speciale (salubrizare, aprovizionare). Lucrarile vor dura 12 luni. Valoarea investitiei in constructia spitalului este de aproximativ 25.000.000 lei fara TVA, banii provenind de la Compania Nationala de Investitii.
La aceasta suma se adauga si valoarea de 16.000.000 de lei,constand in dotarea spitalului cu aparatura,echipamente si mobilier. Dotarea acestei unitati medicale va reveni Primariei Sectorului 4 si va face obiectul unui credit ce va fi disponibil incepand cu anul 2021 de la Banca Europeana de Investitii.
Dezvoltarea infrastructurii spitalicesti reprezinta o prioritate pentru Sectorul 4 al Municipiului Bucuresti, in sensul imbunatatirii si asigurarii serviciilor medicale. Asta cu atat mai mult, cu cat in momentul de fata, multe dintre cabinetele medicale existente nu mai corespund, nici din punct de vedere al spatiilor necesare sau al nivelului de dotare pentru desfasurarea in bune conditii a actului medical, nici din punct de vedere al sigurantei cladirilor, atat pentru pacienti cat si pentru personalul medical.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter