RO EN
The cart is empty

PRAHOVA: Hale noi, de 15.000 mp, se construiesc in cadrul West Park Ploiesti

In cadrul parcului industrial West Park Ploiesti, din Aricestii Rahtivari (judetul Prahova), vor fi realizate noi hale (P+1E) cu o suprafata construita totala de circa 15.000 mp, lucrarile urmand a fi demarate in luna martie 2016, dupa selectia antreprenorului general. Unitatea va fi dezvoltata de producatorul nord-american de rulmenti Timken, prin subsidiara Timken Romania SA, ce mai detine deja o fabrica in zona. Fabrica va fi definitivata in decembrie 2016 si de la inceputul anului 2017 va produce rulmenti cu role conice cu diametre de pana la 300 mm. Pe amplasament vor fi construite o cladire de inspectie si tratamente tehnice cu o suprafata construita de 5.953 mp, o rampa-doc de 289 mp, un spatiu tehnic de 786 mp, o cladire pentru finisare de 8.129 mp si alte spatii de productie. Proiectul se afla in etapa obtinerii autorizatiei de construire.
"Noua fabrica consolideaza prezenta noastra in Europa si ne permite sa livram la termen de produse de calitate conform standardelor pietei. De asemenea, investitia este parte a planului de dezvoltare strategica a companiei (DeltaX), ce include extinderea geografica, activitati competitive de fabricatie si accelerarea procesului de dezvoltare de produse, in vederea comercializarii", a declarat Christopher A. Coughlin, vicepresedinte executiv si presedintele grupului Timken.
Rulmentii Timken sunt utilizati in diverse sectoare industriale, pentru aplicatii variate in care se folosesc roti si arbori in miscare. Fabrica va deservi in mod direct producatorii de echipamente originale dintr-o gama larga de segmente industriale, precum si utilizatorii finali, prin reteaua globala de distribuitori industriali ai companiei. Timken detine 63 de unitati de productie si centre de servicii in intreaga lume, dintre care opt facilitati in Europa, localizate in Italia, Franta, Polonia, Romania si Marea Britanie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter