RO EN
The cart is empty

IMPLENIA: Venituri anuale de 97,5 milioane CHF in Romania si Austria

Implenia Austria & Romania, parte a companiei elvetiene de constructii si dezvoltare imobiliara Implenia, a inregistrat venituri totale de circa 97,5 milioane de franci elvetieni (CRH) in 2017, reprezentand 7,5% din rulajul total realizat de grup la nivel international. Afacerile cumulate din cele doua tari s-au redus cu 1,4% fata de nivelul din 2016. In total, veniturile realizate de companie la nivel international, respectiv in Germania (61% din total), Austria & Romania (7,5%), Norvegia (22,8%), Suedia (3,4%), Franta (0,6%) si alte tari (4,7%), s-au situat la 1,3 miliarde CHF anul trecut, portofoliul de contracte si comenzi din aceste tari cumuland 1,74 miliarde CHF la finele lunii decembrie 2017.
Pozitia Implenia pe pietele externe, inclusiv in Romania, a fost consolidata prin achizitia diviziei de constructii a grupului german Bilfinger Hochbau, anuntata in decembrie 2016 si incheiata in martie 2017. Compania preluata a generat venituri totale de 450 milioane de euro in 2016, avand circa 1.000 de angajati.
Conform celor mai recente date disponibile, Implenia a realizat in Romania o cifra neta de afaceri de 65,56 milioane de lei in 2016.
La nivel de grup, constructorul elvetian a raportat venituri totale de 3,86 miliarde CHF in 2017, dupa o crestere de 4,6% fata de nivelul din 2016. Indicatorul de profitabilitate operationala (EBITDA) s-a plasat la 173,8 milioane CHF dupa o crestere usoara, in timp ce marja de rentabilitate medie a grupului s-a mentinut la aproximativ 4,5%.
Conform datelor companiei, divizia Segment Development, ce include activitatile de dezvoltare imobiliara din toate tarile, a inregistrat rezultate-record in 2017 pentru al treilea an consecutiv, profitul operational plasandu-se la 39,2 milioane CHF (+6,1%). Cele mai multe proiecte ale companiei sunt concentrate in regiunile Zürich si Arc Lémanique, in apropierea Lacului Geneva.
Rezultate foarte bune au fost inregistrate si in cadrul Switzerland Segment, care acopera segmentul constructiilor din Elvetia, cu venituri stabile, dar un profit brut (EBIT) in scadere cu 29%, pana la 43,6 milioane CHF generat in special datorita contractarilor de lucrari la cladiri.
Pe segmentul de infrastructura, Implenia a inregistrat un rezultat care a depasit asteptarile pentru anul 2017, cu un nivel EBIT de 19,1 milioane CHF (+32,2%).
Obiectivele companiei pe termen mediu indica depasirea pragului de 5 miliarde CHF al cifrei de afaceri, in contextul unei marje de profitabilitate cuprinse intre 5,25% si 5,75%.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter