RO EN
The cart is empty

IASI: Licitatie de 213 milioane lei pentru constructia salii polivalente Regina Maria

Primaria Municipiului Iasi a lansat licitatie pentru atribuirea lucrarilor de constructie a salii polivalente Regina Maria, contractul de executie avand valoarea de 121,6 milioane de lei (fara TVA). Companiile interesate pot trimite oferte de participare pana la 10 martie 2022, ora 15:00, potrivit anuntului de participare publicat in cadrul SEAP. Lucrarile vor fi atribuite pe criteriul celui mai bun raport calitate-pret, unde pretul ofertei reprezinta 80% din punctaj, iar perioada de garantie a lucrarilor 20%.
Noua sala polivalenta Regina Maria va fi construita in zona Moara de Vant si, potrivit indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, valoarea totala a investitiei ajunge la 260 de milioane de lei (inclusiv TVA). Cladirea (D partial+P+2E+E3 partial) va avea o capacitate de 10.200 de locuri, arhitectura acesteia fiind inspirata de coroana Reginei Maria. Sala va avea o suprafata construita de 13.500 mp si desfasurata de 49.500 mp, o inaltime maxima de 28 de metri, iar suprafata maxima a terenului de joc (pentru gimnastica la nivel de campionat mondial) va ocupa un perimetru de 60 m x 30 m. De asemenea, sala va fi folosita in permanenta ca baza de antrenament pentru sportivi (handbal, baschet, volei etc.). Terenul principal este proiectat pentru a putea gazdui mai multe tipuri de competitii: gimnastica, handbal (20 m x 40 m), baschet (15 m x 28 m) si volei (9 m x 18 m). Sala va avea multiple facilitati de servire pentru public, spatii comerciale, garderobe, grupuri sanitare, puncte de prim ajutor, terase exterioare etc., precum si sisteme moderne de comunicare, multimedia si sonorizare. Lucrarile de constructii vor fi realizate in circa trei ani.
Noua sala multifunctionala se va construi in zona Moara de Vant din Iasi, in complex fiind proiectat si un stadion cu o capacitate de 25.000 de locuri, si un design inspirat din aspectul coroanei Regelui Ferdinand. Arena va avea parcare subterana si la nivelul solului, spatii comerciale si va fi dotata cu un sistem audio-video performant. Stadionul nu va avea pista de atletism, iar tribunele vor incepe de la marginea gazonului. Valoarea investitiei ajunge la 80 de milioane de euro.
 
 
IMAGINI SALA POLIVALENTA REGINA MARIA 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter