RO EN
The cart is empty

ClusterPower a inaugurat santierul investitiei de 40 milioane euro de la Mischii, Dolj

ClusterPower a inaugurat, oficial, investitia de aproape 40 de milioane de euro de la Mischii, judetul Dolj, intr-un parc tehnologic in care se vor construi cinci centre de date si o unitate de producere a energiei electrice necesara pentru asigurarea consumului intregului campus.
Vizita la santier a fost precedata de un eveniment de prezentare a companiei care a avut loc la Universitatea din Craiova, la care au participat reprezentanti ai mediului academic, ai autoritatilor publice si ai mediului de afaceri, atat din tara cat si din strainatate. In deschiderea evenimentului a luat cuvantul Prof. univ. dr. Cezar Ionut Spinu, rectorul Universitatii din Craiova, institutie cu care ClusterPower a incheiat un parteneriat pentru atragerea de talente in vederea angajarii in centrul de date, care a declarat: ”Sunt onorat ca ma aflu aici, la inaugurarea unui proiect care sunt convins ca va deveni emblematic pentru regiunea noastra si care creaza premisele unei adevarate autostrazi destinate proiectelor colaborative, cercetarii si dezvoltarii. Imi doresc pentru Universitatea din Craiova si pentru toata Oltenia ca astfel de evenimente sa fie din ce in ce mai dese”.
Cosmin Georgescu, CEO ClusterPower a vorbit despre potentialul semnificativ pe care Romania il ofera acestei industrii si despre avantajele pe care centrul de date de la Mischii le va oferi economiei si societatii.
”Vorbim despre valori pe care ClusterPower le imbratiseaza si cea mai importanta este increderea. Increderea este elementul central al relatiei cu clientii, partenerii si toti cei implicati in acest proiect. De aceea, sunt mandru ca avem parteneriatului cu Universitatea din Craiova, pentru ca vorbim despre inovatie, cercetare si aplicabilitate pentru clientii nostri. Cred ca Romania are multe de spus in tot ceea ce inseamna inovatie, cercetare, digitalizare. Avem in tara multe industrii foarte specializate care au nevoie de instrumentele pe care noi le cream la Mischii si ma refer la supercomputerul pe care il vom aduce in Romania, un supercomputer similar cu cel utilizat de Pfizer pentru crearea vaccinului anti covid. Un astfel de instrument cu siguranta va putea fi folosit in industria farma din Romania sau in domeniul fizicii nucleare sau in sectorul energetic”, declara Cosmin Georgescu, CEO ClusterPower.
La randul sau, Vladimir Ester CTO ClusterPower, a evidentiat necesitatea crearii unei astfel de infrastructuri, care nu exista in acest moment in Romania, si care va permite interconectarea cu alte 750 de centre de date din toata lumea.
”Tehnologia a progresat enorm in ultimii ani si isi face simtita prezenta din zona astronomiei, la medicina, transporturi si pana la agricultura. Tehnologia este in mainile noastre, o folosim zilnic prin multiplele aplicatii pe care le avem la indemana. Ce au toate astea in comun? Infrastructura. Toate au nevoie de infrastructura, de o putere mare de procesare, de telecomunicatii si de un mediu colaborativ care sa poata accesa aceasta infrastructura de oriunde din lume. Avem o comunitate care isi doreste astfel de proiecte ca al nostru si care vrea sa se apropie de tendintele din Europa de Vest sau SUA, iar proiectul nostru de la Mischii exact asta va face: va crea aceasta infrastructura care ne va permite un nivel de interconectivitate globala care in acest moment nu exista in Romania”, spune Vladimir Ester, CTO ClusterPower.
ClusterPower construieste langa Craiova o infrastructura de Inteligenta Artificiala one-stop-shop, cea mai mare din Romania si din regiune prin care va crea contextul pentru stimularea cresterii economice a regiunii, permitand gazduirea si dezvoltarea de solutii digitale de ultima generatie, cu valoare adaugata ridicata.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter