RO EN
The cart is empty

BRASOV: Aviz al comisiei de circulatie pentru noul spital de pneumoftiziologie

Pentru a putea finaliza Studiul de fezabilitate mai trebuie obtinut avizul de mediu. Primaria vrea sa construiasca acest spital cu finantare prin PNRR (Planul National de Redresare si Rezilienta)
In sedinta de ieri, Comisia de circulatie a avizat proiectul de construire a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie si Boli Infectioase, acesta fiind unul dintre ultimele avize necesare finalizarii studiului de fezabilitate pentru aceasta investitie importanta pentru comunitatea brasoveana. Municipalitatea mai are de obtinut avizul de mediu, pentru care s-a depus documentatia, dupa care proiectantul care realizeaza acest studiu, SC Know How Design And Construction SRL - Constanta, are termen 30 de zile sa livreze Studiul de fezabilitate.
Spitalul va fi situat in Bartolomeu, pe str. Institutului (langa CATTIA), langa viitorul spital regional, ca parte a proiectului municipalitatii de amenajare a ,,orasului medical” (,,Medical City”).
Realizarea SF-ului era necesara pentru ca municipalitatea sa isi continue demersurile pentru obtinerea finantarii nerambursabile prin PNRR, pentru care proiectul este eligibil. Construirea acestui spital se incadreaza in Pilonul V, Componenta V.I. - Sanatate, Investitia nr. 2 - Investitii in infrastructura spitaliceasca publica din Planul National de Redresare si Rezilienta al Romaniei (PNRR), avand ca obiectiv consolidarea rezilientei sistemului de sanatate din Romania prin cresterea nivelului de acces, siguranta, calitate si functionalitate a serviciilor medicale si a infrastructurii sanitare.
,,Ma bucur sa vorbesc astazi despre unul dintre proiectele care nu existau in urma cu doi ani de zile si pe care iata ca l-am adus intr-un stadiu avansat, in timp record. Ma refer la Spitalul de Pneumo si Infectioase, un proiect care intregeste conceptul de Medical City aflat in zona viitorului Spital Regional Brasov. Este un proiect de aproximativ 280 de paturi, care a obtinut avizul de circulatie si care a ajuns in faza ultimului aviz, cel de mediu, astfel incat suntem aproape gata pentru depunerea acestui proiect pentru finantare prin Planul National de Redresare si Rezilienta. Vorbim despre un spital nou, un spital modern, un spital cum nu a mai fost amenajat in Brasov in ultimii 30 de ani. Si un spital care vine sa ofere o alternativa moderna si civilizata la infrastructura care este compusa la ora actuala din cladiri care depasesc, in anumite cazuri, si 50 de ani vechime. Ma bucur ca Brasovul devine relevant si in domeniul sanatatii si ca administratia brasoveana, impreuna cu deliberativul, cu consilierii locali, a facut posibil acest lucru. Le multumesc tuturor celor care s-au implicat in dezvoltarea acestui proiect si sper, in cel mai scurt timp, sa ajungem cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici in sedinta de Consiliu Local.”, a declarat primarul Allen Coliban.
Va reamintim ca in luna septembrie a anului trecut, Consiliul Local a aprobat studiul de prefezabilitate pentru Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie si Boli Infectioase Brasov. Conform documentului, viitorul spital va avea urmatoarelor specializari: boli infectioase, pneumologie si ftiziologie, recuperare, medicina fizica si balneologie, chirurgie toracica, ingrijiri paliative.
Capacitatile noului spital vor fi formate din zona de spitalizare continua, spitalizare de zi, zona de ingrijire ambulatorie, dispensarul TBC, zona de servicii de diagnosticare si tratament, un bloc operator de dimensiuni reduse si un centru de recuperare, medicina fizica si balneologie. Spitalul va avea, de asemenea, si un compartiment pentru primiri urgente, cu camere de garda pentru fiecare dintre specialitatile medicale deservite, cabinet pentru vaccinuri si spatii pentru deservirea functiei educationale (sala conferinte, sali studiu, camere pentru rezidenti etc).
Organizarea spatiilor va fi flexibila, in asa fel incat anumite saloane sa poata acomoda cate 2 paturi in cazuri exceptionale, in situatii de necesitate. In mod curent, spitalul va avea un numar total de 279 paturi, putand fi suplimentate pana la 324 in cazuri de necesitate. Dintre acestea, 20 de paturi sunt prevazute in regim de spitalizare de zi si 15 pentru terapie intensiva. Cladirea va avea sase niveluri, in regim S+P+4E.
 
Alte decizii al Comisiei de circulatie
1. A fost avizat proiectul de construire a unui bloc de locuinte colective, cu 13 apartamente, cu spatiu comercial la parter, pe str. Molnar Janos f.n. - faza P.U.D;
2. Tot aviz pozitiv a primit si solicitarea pentru extinderea si schimbarea partiala a destinatiei din locuinta in apartamente de inchiriat in regim hotelier, str. Morii nr. 24 - faza D.T.A.C;
3. Si proiectul de construire a doua locuinte cuplate cu cate doua unitati individuale (total 4 unitati individuale), imprejmuire teren, pe str. Ioan Popasu f.n. - faza D.T.A.C. a fost avizat pozitiv;
4. Solicitarea S.C. Mega Image S.R.L. pentru „construire spatiu comercial, amenajari parcari si drumuri de incinta, platforme betonate, imprejmuire”, str. Nicolae Labis f.n. - faza D.T.A.C. a fost avizata conditionat, astfel o parte dintre locurile de parcare trebuie transformate in zona verde;
5. Si solicitarea S.C. Duprod Otis pentru „legalizare si etajare corp C2 din CF 167442 - C2 cu noua functiune propusa centru de recuperare - cabinete medicale; inlocuire acoperis si invelitoare corp C1, recompartimentari interioare, amenajari interioare si exterioare, reparatii fatade - functiune existenta si propusa centru de recuperare - cabinete medicale”, str. Molidului nr. 43A (fostul club Bamboo) - faza D.T.A.C a fost avizata pozitiv;
6. De asmenea, si proiectul Transilvania Juu Taku pentru prelungire strada - zona str. Brazilor - faza D.T.A.C., in vederea construirii a 3 blocuri, a primit avizul comisiei;
7. Proiectul de ,,amenajare acces direct la drumul public”, pe str. C.D. Gherea a fost de asemenea avizat;
8. Si solictarile Primariei municipiului Brasov privind „montare stalpi opritori - trotuar” - zona Farmaciei Helpnet, pe str. Octavian Augustus; ,,amenajarea intersectiei str. Ioan Socec cu str. 1 Decembrie 1918 cu semnalizare rutiera de preselectare benzi si marcaje rutiere de ghidare” si ,,amenajarea parcarilor de resedinta” pe str. Baba Novac au fost avizate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter