RO EN
The cart is empty

WETTERBEST va investi 7,5 milioane de euro in productie, pana in 2018

Conducerea grupului Wetterbest, cu sediul in Baicoi (judetul Prahova), a anuntat ca va investi 7,5 milioane de euro in dezvoltarea productiei, pana in 2018. Investitiile planificate pentru anul in curs se ridica la doua milioane de euro, suma ce va fi directionata catre achizitia a cinci noi linii automate de fabricatie a tiglei metalice, bordurilor si accesoriilor pentru drenaj, a unor utilaje de ridicat si transportat de ultima generatie, precum si pentru dezvoltarea de spatii destinate depozitarii. Tot in 2016, managementul Wetterbest va demara un proiect de relocare a fabricii din Baicoi intr-un spatiu nou, in vederea majorarii fluxului de productie si a capacitatii totale de stocare si livrare. Conform datelor companiei, proiectul va fi definitivat in 2018, iar investitia totala se va ridica la 5,5 milioane de euro.
De asemenea, 70.000 de euro au fost alocati deja pentru implementarea sistemului Warehouse Management System (WMS), un software ce faciliteaza organizarea stocurilor, a comenzilor si livrarilor.
In primele sase luni din 2016, Wetterbest a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 14,5 milioane de euro, pentru intregul an in curs conducerea companiei estimand o majorare de 20% fata de nivelul de 34 milioane de euro raportat la finele lui 2015. Din grup fac parte companiile Depaco (producator de tigla metalica, tabla cutata si sisteme de drenaj), Polnebo (importator de folii, membrane, suruburi si ferestre de mansarda) si Cortina (producator si distribuitor), toate trei contribuind la evolutia vanzarilor din acest an. "Rezultatele financiare inregistrate in primul semestru din 2016 ne-au depasit estimarile. Evolutia optima a vanzarilor s-a datorat mai multor factori, dintre care amintim vremea favorabila, care a deschis mai devreme sezonul constructiilor, produsele noi, lansate anul trecut (tigla metalica Wetterbest Gladiator, acoperisul plan Wetterbest Click si tabla cutata W60) - care s-au bucurat de succes in randul clientilor si au avut o pondere importanta in vanzari, cresterea interesului pentru produse premium si pentru materiale de calitate ridicata etc.", a declarat Dragos Irimescu, inginer proiectant si director general al Wetterbest Romania.
Pana la finele anului in curs, conducerea companiei a anuntat alte lansari de produse, printre care se afla un nou profil de tigla metalica - Wetterbest Colosseum si doua accesorii ale sistemului de drenaj: cotul de 97 mm si coltarul de 125 mm.
 
Piata de invelitori metalice va atinge pragul de 25 milioane mp in 2016
Conform studiilor de specialitate citate de Dragos Irimescu, in 2015 piata invelitorilor metalice a atins un nivel de 22 milioane mp, pentru 2016 fiind estimata depasirea nivelului de 25 milioane mp al comenzilor. "Chiar daca pretul ramane o componenta importanta intre factorii de decizie a sistemelor de acoperisuri, incet si sigur piata produselor de calitate superioara creste. Vindem tot mai mult tabla de 0,5 mm si chiar de 0,6 mm grosime, reprezentand aproximativ 60% din total. De asemenea, a crescut semnificativ procentul de tabla cu vopsea in strat de 35-50 de microni. Aceste tendinte nu pot decat sa ne bucure deoarece, pe termen lung, vor contribui la dezvoltarea pietei de invelitori metalice, producatorii fiind nevoiti sa investeasca in dezvoltarea de sisteme inedite, care sa raspunda cererii in schimbare", a explicat Dragos Irimescu.
***
Wetterbest detine doua fabrici, una la Baicoi (judetul Prahova) si alta la Podari (judetul Dolj). Compania are 33 de linii automate si cinci hale de productie, precum si o linie moderna de fabricatie a accesoriilor pentru drenaj si produce patru profiluri distincte de invelitoare metalica: Wetterbest Wind, Plus, Classic si Gladiator.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter