RO EN
The cart is empty

MEGAPROFIL: Majorare de 30% a exporturilor in sud-estul Europei

Adrian Porfir (44 de ani) 

Functia/Firma: manager pentru Europa de Sud-Est al Joris Ide Group si director general al Megaprofil Romania; 

Experienta profesionala: 12 ani in functii de top management in industria materialelor de constructii. 

 

Afacerile companiei Megaprofil, subsidiara autohtona a grupului belgian Joris Ide, s-au situat la un nivel de 28 milioane de euro, fiind consemnata o majorare de 4% fata de anul anterior. Principalul factor al evolutiei respective a fost constituit de exporturi, care au sporit cu 30%, in timp ce pe piata interna a fost vizata preponderent cresterea profitabilitatii. Megaprofil comercializeaza profile si sisteme pentru hale metalice, panouri termoizolante, tigla metalica si accesorii, detinand o unitate de productie in Buzias (judetul Timis). In acest an, conducerea companiei vizeaza realizarea unor investitii importante in specializarea fortei de munca si pentru sporirea calitatii produselor si solutiilor tehnice oferite.

 

- Care sunt tendintele predominante pe piata de structuri metalice in 2012?

- Sectorul industrial isi va continua evolutia moderat-pozitiva pe cateva directii clar definite: in centre de retail, agricultura si unitati de productie. Piata rezidentiala va putea asigura oportunitati numai daca in a doua parte a anului se va relansa activitatea de creditare, in caz contrar urmand a ne baza, ca si pana in prezent, pe lucrari de renovari de mica anvergura, in special in zona rurala. Estimam ca piata de sisteme pentru hale din Romania (incluzand sectoarele de tigla metalica, panouri termoizolante si profile din tabla cutata) se situeaza la valoarea de 160 milioane de euro. In continuare, domeniul specific va evolua diferit (cu majorari cuprinse intre 5% si 15%, in functie de segmentul de piata).

- Pentru ce tip de proiecte ati inregistrat cele mai importante cereri in ultima perioada?

- Compania noastra este unul dintre furnizorii preferati de catre marii retaileri ce isi dezvolta retelele in Romania, dar trebuie sa recunoastem faptul ca proiectele de dimensiuni mici si mijlocii sunt mai aproape de noi, datorita flexibilitatii pe care clientii din aceasta categorie o doresc. In general, beneficiarii de proiecte de anvergura pun presiune prea mare pe pret. Piata industriala a fost extrem de activa mai ales in prima parte a anului trecut, fapt determinat de continuarea expansiunii marilor retele de retail, precum si de existenta unor finantari europene sau private importante pentru proiecte mai reduse ca dimensiuni. Exporturile au fost, de asemenea, incurajate de cursul valutar favorabil, precum si de cererea provenita din tarile vecine, in special cele din fosta Iugoslavie si Ungaria. In ceea ce priveste segmentul rezidential, reducerea activitatii in constructii, generata de lipsa surselor de creditare, a determinat o stagnare a proiectelor, comenzile fiind sustinute de lucrarile de intretinere si reparatii. Din punct de vedere al distributiei geografice, suntem prezenti uniform pe intreg teritoriul tarii, insa zona de vest este, in mod traditional, cea care contribuie cel mai mult la vanzarile noastre.

- Ce obiective ati stabilit pentru anul in curs?

- Anul acesta am lansat deja pe piata noul sistem de prindere «ascunsa» pentru panourile de perete cu spuma poliuretanica, precum si panourile cu rezistenta crescuta la foc, in concordanta cu evolutia optima a cererii pentru acest tip de produse. In continuare, avem in vedere cresterea exporturilor in sud-estul Europei, in timp ce, pe plan intern, vizam sporirea profitabilitatii, ca urmare a semnalelor de majorare a cotatiei otelului. Daca tendintele pozitive de pe piata locala se vor confirma, pana la sfarsitul anului am putea inregistra chiar o crestere a cifrei de afaceri.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter