RO EN
The cart is empty

LINDAB: Scumpirea otelului va genera majorarea costurilor produselor finite

Pana la sfarsitul acestui an, se estimeaza ca otelul se va scumpi cu 20%-25%, aceasta evolutie urmand a se reflecta, conform specialistilor companiei Lindab, intr-o majorare de 15% a costurilor produselor finite. "In primele trei luni ale acestui an, pretul otelului a crescut cu 5%-6%, pentru urmatoarele doua trimestre estimandu-se noi scumpiri, de 12%-13%. Exista deja companii pe piata de sisteme pentru acoperisuri care au luat primele masuri de majorare a pretului produselor,sau de diminuare a beneficiilor acordate distribuitorilor ori clientilor finali", se arata intr-un comunicat al companiei. In acest context, ArcelorMittal, unul dintre cei mai mari producatori de otel din lume, a anuntat ca va majora preturile cu 16%. Astfel, furnizorul va practica preturi de vanzare a foliei rulate la cald de 650 de euro pe tona (echivalentul a 825 USD). De asemenea, costurile ar putea fi majorate suplimentar, in trimestrul al treilea al acestui an, ca urmare a deprecierii monedei europene.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter