RO EN
The cart is empty

DONALAM va continua in 2024 investitiile in productia de otel din Romania

Anul 2023 a reprezentat o perioada extrem de dificila pentru activitatea companiei Donalam, filiala romaneasca a Grupului AFV Beltrame, unul dintre cei mai mari producatori de profile de otel si oteluri speciale din Europa, dat fiind impactul pe care volatilitatea pietei l-a avut asupra performantei financiare a grupului. Cu toate acestea, Donalam a reusit sa-si respecte programele propuse de modernizare a fabricilor din Calarasi si Targoviste, investind, in anul in curs, peste 30 de milioane de euro. Pentru 2024, Carlo Beltrame, Business Development Manager si CEO Franta si Romania in cadrul AFV Beltrame Group, estimeaza o crestere de aproximativ 10% a cererii pe piata de otel-beton, generata de lucrarile de infrastructura si proiectele rezidentiale mari contractate, care inca nu au fost demarate. Pe termen mediu si lung, obiectivul principal declarat al Donalam este sa devina producatorul roman de referinta pentru otel-beton, sarma laminata si oteluri speciale, un model de buna guvernanta si responsabilitate corporativa replicabil la nivel european.
 
- Cum au evoluat vanzarile de otel-beton si oteluri speciale in 2023? Ce tipuri de produse din oferta companiei au fost preferate de clienti?
- De peste 18 luni suntem martorii unui context economic si politic international instabil, care afecteaza grav mediul de afaceri, investitiile, constructiile si industria noastra. Impactul a fost unul major asupra performantei companiei noastre. Dincolo de costul ridicat al energiei si al materiei prime, notam o scadere masiva a activitatii industriale in Europa. 
Consumul de otel a inregistrat o scadere abrupta, de aproximativ 35% fata de anul anterior, depasind previziunile initiale de 10%. De asemenea, ne confruntam cu competitia dificila si inechitabila cu produsele importate. Cresterea dramatica a importurilor de materiale (otel-beton si oteluri speciale) la preturi de dumping, cu o calitate discutabila, au cauzat o reducere a volumelor si a pretului.
Totusi, in ciuda conditiilor economice dificile care au afectat masiv economia, vanzarile noastre au depasit 155.000 de tone de otel beton si oteluri speciale in primele 9 luni ale anului 2023. Rezultatele ilustreaza faptul ca piata apreciaza calitatea inalta a produselor noastre din otel, fabricate local, care integreaza elemente de sustenabilitate si respecta normele in vigoare. In ceea ce priveste tipurile de produse, am oferit clientilor nostri otelurile speciale produse la Calarasi si la Targoviste si, incepand din octombrie 2022, otelul-beton fabricat la Targoviste, fiind singurul producator de pe piata din Romania.
 
 
- Ce cifra de afaceri ati inregistrat in primele noua luni din 2023 si cum estimati ca va evolua aceasta la nivelul intregului an, si in 2024?
- Anul 2023 a fost si va ramane pana la final unul extrem de dificil, dat fiind impactul pe care volatilitatea pietei l-a avut asupra performantei noastre financiare. Cu toate acestea, am reusit sa ne respectam programele propuse de modernizare a fabricilor din Calarasi si Targoviste, investind, in anul in curs, peste 30 de milioane de euro. Pentru 2024, cel putin pe segmentul otelului beton, speram intr-o revenire, macar partiala, a pietei, de aproximativ 10%, generata de lucrarile de infrastructura si proiectele rezidentiale mari contractate, care inca nu au fost demarate. Ramane de vazut cat din acest potential va fi valorificat in anul viitor.
Proiectele noastre consistente de investitii vor continua si in 2024. Dintre acestea, 16 milioane de euro, din resurse proprii, vor fi alocate pentru retehnologizarea otelariei si a laminoarelor existente din Targoviste si 4 milioane euro, investitie capex, la Calarasi.
 
- In ce stadiu este proiectul de constructie a noii fabrici de la Targoviste? Care este valoarea investitiei, ce capacitate va avea noua fabrica si cand estimati ca va incepe productia?
- Situatia actuala cu care ne confruntam si evolutia ei imprevizibila impun maxima prudenta. Asigurarea continuitatii operatiunilor noastre si stabilitatea financiara a companiei sunt cel putin la fel de importante ca respectarea angajamentelor investitionale pentru modernizarea si dezvoltarea activelor pe care le detinem. In ceea ce priveste constructia noii fabrici de la Targoviste, proiectul de investitii este pregatit, insa trebuie sa abordam cu prudenta situatia. Urmarim evolutia lucrurilor si vom demara proiectul atunci cand conditiile devin mai favorabile. Valoarea investitiei in acest proiect depaseste 320 de milioane de euro.
Fabrica eco-inteligenta planificata va fi cea mai moderna unitate de productie a otelului la nivel mondial, cu cel mai scazut nivel al emisiilor generate, atat in ce priveste gazele cu efect de sera, cat si pulberile in suspensie (praf) si cu cel mai scazut consum de apa. Capacitatea de productie va fi de circa 600.000 de tone/an de otel beton si sarma laminata, acoperind aproximativ jumatate din consumul intern. Proiectul va contribui la dezvoltarea industriei siderurgice locale si are potentialul de a pozitiona Romania pe harta jucatorilor cheie ai acestui sector.
 
 
- Cum abordati problema zero carbon in cadrul activitatilor operationale si ce obiective de sustenabilitate aveti stabilite pe termen mediu si lung?
- Emisiile generate in timpul operatiunilor noastre sunt cu aproximativ 75% mai scazute decat cele ale industriei siderurgice la nivel global si cu aproximativ 15% sub media europeana pentru emisiile productiei de otel din cuptoare electrice (EAF). Cu toate acestea, ambitia noastra este sa ne imbunatatim si mai mult performanta. Astfel, avem in derulare un plan de decarbonizare cu un obiectiv ambitios de reducere a emisiilor cu 40% pana in 2030 (Scopes 1 si 2, comparativ cu 2015). Pentru a atinge acest obiectiv, am identificat la nivel de Grup o lista de proiecte pentru reducerea emisiilor din procesele de productie:
• Eficienta productiei: Grupul si-a eficientizat productia prin modernizarea cuptoarelor de reincalzire cu gaz, proiectarea si implementarea unor sisteme de recuperare a caldurii si instalarea unor sisteme de control digitale. 
• Economia circulara: Luam masuri pentru imbunatatirea calitatii deseurilor si a altor materii prime, cum ar fi reutilizarea deseurilor in productie (de exemplu, zgura alba in loc de var) si inlocuirea materiei prime cu deseuri (polimerul reciclat utilizat pentru a inlocui cocsul).
• Aprovizionarea cu energie verde: In 2022, Grupul a pus bazele "Renewability", o comunitate de consumatori de energie regenerabila, impreuna cu alte doua companii. Consortiul astfel creat isi propune sa investeasca in constructia unor centrale de productie din energie regenerabila si sa furnizeze energia electrica produsa de aceste centrale catre fiecare membru.
• Proiecte privind hidrogenul: AFV Beltrame Group urmareste si se pregateste pentru evolutiile privind utilizarea hidrogenului verde ca si combustibil. Cuptoarele AFV Beltrame Group sunt deja configurate pentru a utiliza hidrogenul ca si combustibil in amestec cu gazul natural.
 
 
- Ce este otelul verde si cand estimati ca ar putea fi produs la scara larga, in toate unitatile companiei, inclusiv in Romania?
- Acum un an, in noiembrie 2022, Grupul AFV Beltrame a lansat - in operatiunile sale din Italia, Franta, Elvetia si Romania - Chalibria, brandul sau de otel neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon (Scope 1+2+3 generate pe intregul lant valoric). Pentru emisiile pe care nu le putem reduce inainte de finalizarea proiectelor incluse in Planul de Decarbonizare, neutralitatea emisiilor este obtinuta prin compensarea emisiilor de CO2 prin achizitionarea de credite de carbon voluntare (offsetting), in conformitate cu certificarea PAS2060 (Specificatii pentru demonstrarea neutralitatii emisiilor). Angajamentul nostru, prin investitiile din Planul de Decarbonizare, va permite reducerea emisiilor pe intregul lant valoric si, in consecinta, o scadere a cantitatii de credite de carbon achizitionate.
Grupul AFV Beltrame foloseste platforma "DIAS" (Servicii de Auditare a Integritatii Datelor), platforma digitala, independenta, de audit a RINA: aceasta platforma asigura trasabilitatea, integritatea si transparenta datelor de-a lungul lantului valoric pentru Chalibria. Neutralitatea emisiilor este atestata printr-un certificat emis de RINA, in conformitate cu standardele internationale si este trimis tuturor clientilor care achizitioneaza produse Chalibria.
Intreaga gama de produse finite a Grupului poate fi oferita sub brandul Chalibria. In Romania, momentan, Chalibria acopera doar unitatea de productie din Calarasi. Suntem constienti ca este nevoie de timp pentru ca piata sa asimileze noul concept de otel verde, insa acesta va fi o necesitate in urmatorii ani, in contextul obligatiilor de decarbonizare impuse de Pactul Verde European, iar semnalele primite deja sunt incurajatoare.
 
 
- Care credeti ca vor fi provocarile anului 2024 in domeniul constructiilor si pentru companie? Dar oportunitatile?
- Evolutia industriei siderurgice si a intregului mediu economic, de fapt, va fi in continuare influentata de situatia politica si economica internationala si locala. Speram intr-o redresare, insa suntem constienti ca va dura. 
Provocarile anului 2024 raman cele mentionate mai devreme: pretul energiei, inflatia, criza materiilor prime, cererea scazuta, pretul otelului, de asemenea scazut, influentat, pe piata locala, de importurile incorecte. De asemenea, lipsa fortei de munca este o provocare constanta. Ne uitam increzatori la tineri, pe care speram sa ii atragem si sa ii formam. 
In ceea ce priveste oportunitatile, acestea vin din redresarea sectorului industrial, de exemplu constructii si industria auto, dar si din proiectele de infrastructura.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter