RO EN
The cart is empty

TARA: Reducerea costurilor, AI si accelerarea migrarii in cloud, tendinte in 2023

Anul 2023 va fi, in Romania, al evolutiei tehnologice. Companiile vor cauta solutii de eficientizare a costurilor, vor apela la AI (inteligenta artificiala) si se vor inscrie curentului global de accelerare a migrarii in cloud, adoptand, simultan, tehnologii sustenabile. Acestea sunt principalele tendinte ale industriei de software din Romania in 2023, potrivit TARA Interactive, companie romaneasca de dezvoltare de software.
„Odata cu simplificarea accesului la tehnologia avansata pentru companii, pe masura ce fiecare aspect al vietii are potentialul de a fi translatat in date, pe care le putem analiza, vom incepe sa vedem o accelerare a inovatiei, iar aceasta va prolifera in 2023.
Cu pericole iminente ce deriva din mai multe crize globale, care ne influenteaza viata de zi cu zi, companiile cauta solutii sa utilizeze tehnologia pentru a rezolva probleme presante ale umanitatii. Astazi, companiile au acces la date, datorita dispozitivelor purtabile, medicale, senzori etc. si altor dispozitive conectate, mai mult decat am avut in orice alt moment. Combinate cu tehnologii cloud si AI, datele colectate ne indica directia de dezvoltare de noi solutii tech a caror aplicabilitate va surprinde de la an la an”, spune Vlad Lepadatu, Managing Partner la TARA Interactive.
Cresterea lenta a economiei globale si dinamica fortei de munca au determinat reducerea costurilor de productie, prin optimizarea proceselor operationale si prin scaderea resurselor utilizate. Tot mai multe companii adopta solutii de automatizare a proceselor repetitive consumatoare de timp, prin implementarea robotilor sau dezvoltarea unor solutii adaptate propriilor nevoi.
Tendinta de reducere a costurilor operationale se regaseste si la nivelul departamentelor IT, prin migrarea infrastructurilor - partial sau total - catre cloud. Utilizarea serviciilor cloud permite companiilor inclusiv ajustarea costurilor prin achizitionarea abonamentelor pe perioade de timp limitate, dar si asigurarea unei mai bune securitati, atat a datelor interne, cat si ale clientilor. Cloud-ul permite o mai mare agilitate si o viteza de inovatie imbunatatita, minimizand timpul prin care se pot testa conceptele si noile produse si validand valoarea adusa clientilor. In functie de specificul fiecarei companii, acestea vor opta pentru o trecere totala la cloud sau pentru o integrare doar a operatiunilor care aduc un beneficiu din punct de vedere al costurilor sau al timpului de executie.
Potrivit Gartner, la nivel global, serviciile in cloud vor creste cu 20,7% in 2023 fata de 2022, ajungand la o valoare de aproape 592 de miliarde de dolari.
 
Creste cererea de implementare de tehnologii sustenabile
In 2023, se observa deja interesul crescut al mediului de business pentru adoptarea tehnologiilor sustenabile care ajuta la cresterea eficientei energetice, fie ca vorbim despre schimbarea infrastructurii IT sau trecerea in cloud, utilizarea surselor regenerabile de energie sau inlocuirea parcului auto cu masini mai eficiente.
De asemenea, consumatorii apreciaza informatiile complete despre produsele pe care le acceseaza, ceea ce duce la o implementare de sisteme la nivelul intregului lant de productie, pentru o transparenta in intreg procesul, pentru trasabilitate si analiza. Investitiile in tehnologie durabila au potentialul de a crea o mai mare rezilienta si performanta financiara, oferind, totodata, noi cai de crestere.
2023 va fi marcat si de adoptare a tehnologiilor AI in ceea ce priveste analiza datelor si luarea deciziilor. Monitorizarea si analiza automata a feedback-ului primit de la clienti ajuta la imbunatatirea constanta a produselor si serviciilor oferite.
Potrivit Gartner, pana in 2026, organizatiile care utilizeaza AI in cadrul proceselor operationale si care se vor alinia in privinta transparentei, increderii si securitatii acestora, vor beneficia de o crestere cu 50% a rezultatelor. De asemenea, se estimeaza ca, pana in 2028, 20% din forta de munca globala si 40% din productivitatea economica vor fi obtinute de catre sisteme AI.
Extinderea prezentei tot mai multor tehnologii in Metaverse este o alta tendinta care va accelera in perioada urmatoare. Se estimeaza ca 40% din companiile mari vor avea o prezenta in Metaverse, atingand o valoare de 800 de miliarde de dolari, pana in 2028 (Research and Markets, 2022). Astfel, se va deschide piata catre creatorii din Metaverse, care vor primi o parte din tranzactiile efectuate de jucatori, similar magazinelor de aplicatii. Iar utilizatorii vor putea interactiona cu brandurile la un nivel mult mai ridicat si vor putea experimenta produsele oferite virtual.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter