RO EN
The cart is empty

Companiile pot depune fisiere SAF-T catre ANAF printr-o aplicatie in cloud

Raportarea SAF-T, prin care persoanele juridice sunt obligate sa transmita electronic catre ANAF date fiscale si financiare, a creat dificultati majoritatii companiilor. Potrivit unui sondaj al PwC Romania, 76,5% dintre companii nu au reusit sa se conformeze cerintei ANAF. Astfel, institutia a prelungit cu sase luni termenul limita de transmitere a raportarii SAF-T de catre marii contribuabili.
RegTech-ul romanesc Reporting Center a lansat o aplicatie la cheie destinata persoanelor juridice, prin care acestea se vor putea conforma obligatiilor, utilizand o singura platforma care extrage datele din orice sistem deja utilizat de companii, le consolideaza si transpune in formatul solicitat de ANAF. Initial folosita de banci si de IFN-uri pentru transmiterea raportarilor catre institutiile fiscale, solutia software creata de Reporting Center se adreseaza acum oricarui tip de client, inclusiv FinTech-uri, si poate fi accesata din cloud.
„Intr-o lume ideala in care toate informatiile necesare raportarii SAF-T ar fi captate in acelasi ERP, generarea fisierului XML aferent Declaratiei D406 s-ar putea face din ERP-ul clientului. ANAF solicita acum toate datele despre afacere, iar acestea se regasesc adesea in mai multe aplicatii, unele se afla in fisiere intretinute manual de catre client, iar unele informatii sunt complet noi. Prin urmare, apare necesitatea unei aplicatii de raportare care sa consolideze aceste informatii inainte de a fi raportate. Noi am automatizat mecanismul de generare a fisierului XML si l-am pus la dispozitie in platforma noastra din cloud accesibila din site-ul companiei”, declara Elena Unciuleanu, CEO Reporting Center.
Reporting Center a creat propriul modul de SAF-T, pe baza aplicatiei Elite Reporting Platform, creata de companie in urma cu sapte ani. Pana acum, aceasta aplicatie era instalata exclusiv on-premise pe serverele clientilor, insa compania o ofera acum si in cloud, pe baza unui abonament SaaS.
Spre deosebire de raportarile dintr-un ERP, care includ doar informatiile din acel ERP, platforma Elite Reporting Platform, creata de Reporting Center, consolideaza informatiile din mai multe sisteme-sursa ale clientilor si le centralizeaza in documentul solicitat de ANAF. Practic, solutia ofera companiilor posibilitatea de a-si genera in mod independent formularul XML necesar raportarii catre ANAF.
„Elite Reporting Platform contine gata configurat un repository cu toate raportarile bancare solicitate de European Banking Authority, iar acest set de rapoarte este comun pentru toate tarile din Uniunea Europeana. Acest lucru inseamna ca noi putem scala foarte rapid si in banci din alte tari din UE, deoarece legislatia este unitara si noi avem acest set de rapoarte gata configurat”, adauga Elena Unciuleanu, CEO Reporting Center.
Implementarea SAF-T (metoda unitara de colectare a datelor fiscale si financiare ale companiilor si transferul electronic al acestora catre administratia fiscala) obliga toate persoanele juridice din Romania sa transmita catre ANAF Declaratia informativa D406 in format XML. Marii contribuabili trebuie sa faca raportarea SAF-T incepand cu acest an, in timp ce contribuabilii mijlocii si mici vor avea aceasta obligatie din 2023, respectiv 2025.
Piata globala de RegTech, evaluata la 5,46 miliarde de dolari in 2019, este estimata sa creasca cu peste 22% pe an pana in 2027, cand va atinge nivelul de 28,33 miliarde de dolari.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter