RO EN
The cart is empty

OVES Enterprise: Avansul pietei de software franeaza brusc catre finalul anului

Avansul pietei de software si servicii din Romania franeaza brusc pe final de an, pe masura ce multe dintre proiecte se inchid, traditional, inainte de sfarsitul anului, iar companiile sunt rezervate in a porni altele noi, in acest moment. Reticenta companiilor este justificata de tendinta globala de a reduce cheltuieli, in contextul izbucnirii unei potentiale noi crize, ca efect al prelungirii razboiului din Ucraina, al inflatiei crescute, al crizei energetice si al concedierilor masive facute de marile companii de tehnologie.
Astfel, daca, in mod traditional, in Romania, segmentul IT are o rata anuala de crestere de 15% - 17%, potrivit Asociatiei Patronale a Industriei de Software si Servicii (ANIS), evolutia pe final de an, din ultimele 2 luni, arata, potrivit estimarilor OVES Enterprise, cel mult, o crestere cu 5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, anticipand un recul mai mare anul viitor.
„In prezent, in piata, avem in desfasurare un lant al slabiciunilor: companiile au bani, dar investitorii sunt mai precauti cu fondurile de care dispun, multi dintre producatori nu mai au bugete sau le-au redus, in timp ce companiile de servicii au mai putin de lucru. In acelasi timp, unele proiecte sunt puse in stand-by pe o perioada nedefinita, au loc disponibilizari masive, cel putin in SUA, iar companiile tech care au avut un an bun merg mai departe acum doar cu produsele esentiale, cele secundare fiind puse pe hold”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, mentionand ca primele semne ale unui astfel de moment au aparut prin luna august. „Noi am muncit de cinci ori mai mult ca sa reusim sa ne indeplinim target-ul de 6-7 milioane de euro pe care ni l-am propus in acest an”.
Anul trecut, cifra de afaceri OVES Enterprise a crescut de 4 ori, ajungand la aproximativ 14 milioane de lei. Pentru 2022, compania vizeaza, cel putin, dublarea veniturilor, obiectivul asumat la inceputul anului fiind de 30 de milioane de lei.
Finalul de an aduce si mai putini bani pentru programatori, fee-urile acestora scazand in acord cu situatia din piata, din cauza ofertei mai mari de dezvoltatori si prin prisma lipsei de proiecte.
„Marile companii de tehnologie din SUA au facut concedieri: Facebook, Twitter, Amazon etc. Fiind o oferta mai mare de developeri in piata, atat din cauza concedierilor, cat si a scaderii numarului de proiecte, si fee-urile practicate au scazut. Iar acest lucru genereaza si o triere, o filtrare mai atenta intre developerii buni si cei mai putin buni”, mai spune Mihai Filip.
Totodata, Romania devine o zona tot mai riscanta, in ceea ce priveste accesarea de personal specializat, in contextul in care tot mai multe companii cauta developeri si in alte zone ale globului, cu atat mai mult cu cat, fee-urile practicate de programatorii romani se apropie din ce in ce mai mult de cele ale developerilor din SUA.
Lucrurile se schimba si in ceea ce-i priveste pe furnizorii de servicii software. Vor avea acces mai greu la proiecte, in perioada urmatoare, intrucat companiile dezvoltatoare de produse gasesc mai usor resurse pe care sa le angajeze. Iar firmele de produs care vor, in continuare, echipe de la companii de servicii, cauta, mai ales, developeri foarte experimentati sau care cunosc mai multe tehnologii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter