RO EN
The cart is empty

Identificarea video la distanta a persoanelor va fi recunoscuta numai cu aviz ADR

Incepand cu data de 22 iulie 2022, identificarea persoanei la distanta prin mijloace video va fi recunoscuta doar daca furnizorul de servicii de identificare a persoanei la distanta a obtinut avizul de la ADR, in conformitate cu Normele privind reglementarea, recunoasterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanta utilizand mijloace video.
Pe 24 noiembrie 2021, a fost publicata in Monitorul Oficial Nr. 1119 Decizia Presedintelui Autoritatii pentru Digitalizarea Romaniei prin care au fost aprobate Normele privind reglementarea, recunoasterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanta utilizand mijloace video.
Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei (ADR) anunta incheierea perioadei de tranzitie pentru intrarea in vigoare a normelor privind reglementarea, recunoasterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanta utilizand mijloace video, conform prevederilor in vigoare din Decizia presedintelui ADR aprobata si publicata in Monitorul Oficial in 2021.
Operatorii economici sau institutiile care folosesc identificarea la distanta prin mijloace video au avut la dispozitie o perioada de 8 luni pentru a se pune in acord cu acestea. Aceasta perioada de armonizare tehnica a asigurat faptul ca platformele tehnologice dezvoltate pana acum in aceasta directie pot fi adaptate normelor fara a exista o perioada de intrerupere. Perioada de tranzitie s-a incheiat pe data d e 21 iulie 2022.
Conform capitolului III, art. 23, din actul normativ ADR exercita controlul si supravegherea respectarii normelor in vigoare, prin structura de specialitate din cadrul institutiei. Potrivit normelor, in eventualitatea nerespectarii prevederilor legale constatate de personalul de control al ADR din cadrul Serviciului Societate Informationala, Autoritatea este abilitata sa intervina pentru corectarea neregulilor, inclusiv se pot lua masuri privind retragerea avizului tehnic.
Activitatea de identificare a persoanei la distanta prin mijloace video de catre furnizorii de servicii de identificare a persoanei la distanta prin mijloace video, inregistrati in Romania, se poate efectua, din acest moment, numai dupa obtinerea avizului emis de catre Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei, conform art.25 din normele aflate in vigoare.
“Pana in prezent, la Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei s-au depus documentatii in vederea avizarii, atat de prestatorii de servicii de incredere, prestatorii de servicii de plata, institutiile de credit cat si de institutiile financiare nebancare.
De asemenea, in procesul de verificare a identitatii persoanei la distanta utilizand mijloace video se pot utiliza serviciile furnizate de catre terti in baza unui contract”, a declarat Dragos Cristian Vlad, presedintele ADR.
Pana in prezent, trei prestatori de servicii de incredere si o entitate bancara au primit avizul ADR pentru identificarea video, de asemenea un singur tert a fost adaugat in lista tertilor de verificare a identitatii.
Procedura care trebuie urmata de catre terti precum si lista acestora poate fi consultata pe site-ul ADR. Lista tertilor este disponibila la aceasta adresa.
Normele pentru identificarea video la distanta prevad o serie de obligatii legale care trebuie indeplinite de platformele de identificare remote prin mijloace video.
Se supun normelor privind identificarea video la distanta :
- prestatorii de servicii de incredere;
- prestatorii de servicii de plata;
- institutiile de credit;
- institutiile financiare nebancare;
- organismele din sectorul public;
- tertii de verificare a identitatii.
Normele reglementeaza cadrul juridic pentru identificarea persoanelor, in interactiunea lor la distanta cu institutiile publice sau cu companiile private. Cetatenii pot sa beneficieze de o serie de servicii publice direct de acasa, isi pot obtine semnatura electronica de la distanta, pot accesa produsele institutiilor bancare fara sa mearga la sediul acestora, pot sa desfasoare actiuni de importanta juridica la care inainte ar fi fost necesara prezenta fizica si identificarea cu buletinul.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter