RO EN
The cart is empty

CCE: Competente digitale de baza pentru 70 % dintre cetatenii UE, pana in 2025

In lumea de astazi, competentele digitale sunt din ce in ce mai importante. Cu toate acestea, in ultimii ani, in cadrul UE s-au inregistrat progrese reduse in imbunatatirea competentelor digitale de baza in randul europenilor adulti. Comisia a emis orientari si a sprijinit statele membre, dar au existat relativ putine proiecte finantate de UE axate pe competentele digitale de baza ale adultilor. Curtea de Conturi Europeana a analizat actiunile intreprinse de UE pentru a spori competentele digitale in randul adultilor, precum si actiunile planificate pentru perioada 2021-2027.
In 2019, peste 75 de milioane de adulti europeni de varsta activa nu detineau nici macar competente digitale de baza. Acest lucru era valabil in special in cazul persoanelor in varsta, al celor cu un nivel scazut de educatie si al somerilor. In acelasi timp, peste 90 % din locurile de munca necesita deja cel putin competente digitale de baza.
„Pandemia de COVID-19 a evidentiat si mai mult importanta competentelor digitale de baza pentru cetateni”, a declarat doamna Iliana Ivanova, membra Curtii responsabila de acest document de analiza. „Curtea a observat ca adultii care au un nivel mai ridicat de competente digitale gasesc mai usor locuri de munca; de asemenea, acestia castiga mai mult decat colegii lor mai putin calificati. Analiza noastra arata ca UE a recunoscut de mult timp importanta competentelor digitale de baza pentru toti cetatenii, dar mai sunt inca multe de facut. Acum este momentul ideal pentru a aduce in atentie aceasta chestiune si sper ca principalele parti interesate vor gasi utila analiza Curtii in pregatirile lor pentru inceputul noii perioade de programare 2021-2027”.
Educatia si formarea profesionala sunt responsabilitatea statelor membre. Decalajul digital dintre adultii care detin competente digitale de baza si cei care nu detin astfel de competente variaza insa considerabil intre statele membre. Potrivit indicatorilor utilizati de Comisie, nivelurile competentelor digitale de baza nu s-au imbunatatit in mod semnificativ in ultimii ani in statele membre.
Incepand din 2015, Comisia a luat o serie de masuri pentru a imbunatati competentele digitale ale cetatenilor. Ca urmare, intre 2016 si 2018, proiectele nationale din cadrul initiativei „Coalitia pentru competente si locuri de munca in sectorul digital” au oferit unui numar de aproape 11 milioane de europeni din toate grupele de varsta o sansa de a-si imbunatati educatia digitala. Aproximativ jumatate dintre acestia erau insa elevi din invatamantul primar si gimnazial si nu exista cifre cu privire la impactul pe care astfel de activitati l-au avut in final asupra obiectivelor acestei initiative.
Activitatile din domeniul specific al competentelor digitale de baza ale adultilor fac parte, in mod normal, din initiative mai ample. In general, acest lucru face imposibila determinarea fondurilor totale cheltuite de UE numai in acest domeniu. Totusi, datele disponibile sugereaza ca finantarea specifica pentru perfectionarea digitala a adultilor este relativ redusa: de exemplu, proiectele care abordau in mod specific formarea digitala in statele membre au reprezentat doar aproximativ 2 % din finantarea totala din FSE in perioada 2014-2020, desi aceasta a fost un domeniu prioritar.
Pentru perioada 2021-2027, Comisia a stabilit pentru prima data un obiectiv specific de crestere a procentului de cetateni care detin competente digitale de baza, de la 56 % in 2019 la 70 % in 2025. Pentru a ajuta legiuitorii si autoritatile implicate in programarea si implementarea programelor, Curtea evidentiaza unele provocari. Acestea se refera la alocarea unor sume specifice pentru programele viitoare ale UE, la definirea unor sub-obiective si a unor tinte intermediare, precum si la evaluarea in mod uniform a competentelor digitale intr-un mediu digital aflat intr-o schimbare continua si rapida.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter