RO EN
The cart is empty

ROLAND BERGER: 8% dintre orasele din Europa de Est au o strategie Smart City

Solutiile destinate echiparii asa-numitelor „orase inteligente” (smart city) formeaza deja o noua piata a utilitatilor, care se dezvolta in special in orasele europene de dimensiuni medii, arata o analiza recenta a Roland Berger. In aceste entitati administrative cercetarile efectuate indica alocari medii de 14% din bugetele de investitii pentru achizitia de produse si aplicatii specifice, ceea ce incadreaza categoria respectiva in clasa obiectivelor de inalta prioritate. De exemplu, doar in Germania se cheltuiesc 4 miliarde euro anual pentru astfel de actiuni. Furnizorii de utilitati beneficiaza de o pozitionare optima pentru a profita la maximum de acest trend, cu atat mai mult cu cat beneficiaza de know-how-ul necesar si de resursele aferente pentru a planifica si livra solutii inteligente in domenii diverse, cum ar fi furnizarea de energie, mobilitate, servicii imobiliare si municipale. O explicatie pentru interesul deosebit manifestat de orasele analizate este constituita de faptul ca acestea au nevoi similare cu cele ale marilor metropole in ceea ce priveste alinierea la tendintele tehnologice actuale, insa resursele de care dispun sunt mult mai mici. Daca in Europa Centrala si de Vest situatia este oarecum echilibrata, circa 20% din municipalitati reusind sa dezvolte o strategie viabila din acest punct de vedere (procentul fiind net superior in statele vorbitoare de limba germani), in estul continentului conjunctura este net diferita, doar 8% dintre orasele analizate avand o abordare clara in ceea ce priveste conceputul de „smart city”. Din pacate, nicaieri in spatiul comunitar autoritatile locale nu au capacitatea tehnica si financiara de a aborda frontal si indepedent aceasta problema, singura solutie viabila ramanand cooperarea cu alte orase si suportul primit de la companii private - in special de la furnizorii de utilitati publice. Sondajul Roland Berger arata ca 39% dintre managerii administrativi sunt dispusi sa aloce mai putin de 10% din bugetul anual pentru dezvoltarea inteligenta a oraselor, dar 58% isi declara convingerea ca in problematica respectiva cheia succesului este constituita de o strategie bine definita, completata de o indrumare profesionala pe masura. Prioritatea investitiilor ramane transportul (84%) urmat de energie si telecomunicatii, cu 62% si 58%.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter