RO EN
The cart is empty

OERCO2: Nou instrument de masurare a emisiilor de carbon la constructii

Sectorul de constructii contribuie cu circa 40% la totalul emisiilor de dioxid de carbon din atmosfera, motiv pentru care este foarte importanta monitorizarea acestora si imbunatatirea materialelor folosite in viitor. Recent, a fost lansat un nou instrument de masurare, care va ajuta companiile de constructii sa lucreze intr-un mod mai responsabil fata de mediul inconjurator. Solutia software este disponibila gratuit in mediul online si se numeste OERCO2, o resursa educationala in care calculele emisiilor de dioxid de carbon in fiecare faza a cladirii sunt unificate, astfel incat sa se obtina o imagine globala despre amprenta de carbon inca de la conceptia acesteia si sa decida asupra fiecarei variabile a constructiei. "Este indispensabil sa se constientizeze emisiile provenite din primele faze ale proiectului pentru luarea de actiuni timpurii si alegerea intre diferitele materiale, transporturi, metode constructive, utilizarea pe parcursul duratei de exploatare a cladirii, sisteme de deconstructie, reutilizare etc., astfel incat sa se contribuie la reducerea emisiilor din cladire”, au mentionat initiatorii programului.
 
Materiale de constructii conforme, fabricate in Romania
In Romania exista o serie de companii care executa materiale de constructii ale caror procese si produse sunt conforme cu reglementarile europene pentru protectia mediului. Certificarea pentru fiecare dintre produsele de acest fel este realizata individual, de un organism specializat, aceasta fiind denumita EPD (Environmental Product Declaration). Printre producatorii care au astfel de certificate de conformitate, se regasesc Saint-Gobain Construction Products, Holcim, Rockwool, Xella, Styronite si Knauf Insulation. Trendul global al certificatelor EPD este acela de a devein un standard si o unealta de marketing", a declarat Mihaela Odangiu, coordonator SMI la Holcim SA, companie care are trei produse certificate EPD. “Xella Romania are doua tipuri de produse certificate EPD, respectiv Ytong si Multipor, care au obtinut 16 puncte din totalul de 100 de puncte pentru certificarea unei intregi cladiri cu «excellent»”, a declarat Mircea Sibana, managerul de produs despre materialele Xella. “Divizia Rigips a Saint Gobain Glass are 5 certificate EPD”, a afirmat si reprezentanta Saint-Gobain Construction Products Romania, Mariana Borcea.
***
Proiectul OERCO2 a fost dezvoltat de Universitatea din Sevilla (Spania), in parteneriat cu Centro Tecnologico del Mármol, Piedra y Materiales (Spania), CertiMaC (Italia), Centro Tecnologico da Ceramica e do Vidro (Portugalia), Universitatea Transilvania din Brasov (Romania) si Asociatia Romania Green Building Council (RoGBC), fiind cofinantat de Uniunea Europeana, prin programul Erasmus+. Informatii suplimentare, la www.oerco2.eu

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter