RO EN
The cart is empty

OAER isi ofera sprijinul pentru deblocarea programului Casa Eficienta Energetic

Programul "Casa Eficienta Energetic", al Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM), isi propune sa aloce aproximativ 100 de milioane de euro din bugetul AFM pentru a-i ajuta pe proprietarii de case (conform prevederii legale privind acordarea de finantare pentru toate tipurile de cladiri, care apare in Legea 372/2005 actualizata in 2020 si care transpune o directiva europeana) sa eficientizeze energetic propriile locuinte individuale (case), adica sa reduca semnificativ (cu 40%-60%) prin renovare, facturile la incalzire si energie electrica, dar si sa contribuie la reducerea poluarii prin diminuarea emisiilor de dioxid de carbon in atmosfera.
In baza lansarii oficiale a acestui program in septembrie anul trecut, proprietarii de case au solicitat auditorilor energetici pentru cladiri elaborarea certificatelor de performanta energetica si a rapoartelor de audit energetic necesare pentru depunerea dosarelor la AFM, in vederea semnarii contractelor de finantare. Acestia au achitat integral sumele catre auditorii energetici, sperand ca, in scurt timp, dupa etapa de semnare a contractelor de finantare, vor putea trece rapid la executarea lucrarilor de renovare, noteaza Ordinul Auditorilor Energetici din Romania (OAER) intr-o scrisoare publica.
Potrivit datelor organizatiei, in prezent, exista inca fonduri nealocate prin acest program (circa 104 milioane lei conform https://cee.afm.ro/lista-cererilor-de-inscriere/), desi doar in primele 2-3 luni de la lansare au fost alocate mai mult de 300 de milioane de lei.
"Reiese in mod clar scaderea gradului de incredere a potentialilor beneficiari in acest program. Inca de la sfarsitul anului 2020, peste 14.000 de solicitari au ramas blocate ca urmare a faptului ca AFM nu are suficienti specialisti pentru a analiza dosarele deja depuse sau care vor mai fi depuse. Specialistii AFM ar trebui ca ulterior sa verifice si dosarele pentru decontarea cheltuielilor, iar in final sa se ocupe si de monitorizarea lucrarilor executate", mai arata reprezentantii OAER.
Apreciind ca este dificil ca AFM sa poata rezolva operativ, fara experti externi, toate activitatile din cadrul acestui important si foarte util program de finantare, OAER isi anunta public disponibilitatea de a acorda asistenta tehnica de specialitate, prin expertii sai - auditori energetici gradul I Constructii & Instalatii, atestati de MDLPA - astfel incat dosarele depuse sa fie analizate conform procedurilor de evaluare, in vederea deblocarii programului ”Casa Eficienta Energetic”.
"Schimbarile climatice si degradarea mediului constituie o provocare pe agenda UE. Pactul ecologic european propune un raspuns la aceasta provocare si anume o noua strategie de crestere a economiei si a societatii UE, moderna, competitiva si eficienta din punctul de vedere al utilizarii resurselor. Masurile privind clima si mediul inconjurator, protectia cetatenilor si realizarea unor reduceri suplimentare ale emisiilor reprezinta o provocare. Acest demers necesita investitii publice masive si eforturi sporite pentru a directiona capitalul privat catre actiuni in domeniul climei si al mediului. Continuarea programului AFM «Casa eficienta energetic», dar si extinderea acestuia si pentru sectorul de cladiri publice, astfel incat autoritati si institutii publice locale sa poata aplica pentru finantarea implementarii masurilor de eficientizare energetica si reducere a emisiilor de carbon in cazul scolilor, spitalelor, locuintelor sociale etc., constituie o oportunitate deosebita pentru cetatenii tarii noastre si pentru indeplinirea indicatorilor privind economia de energie si reducerea poluarii, asumati de Guvernul Romaniei", mai arata OAER in scrisoarea semnata de prof. univ. Iolanda Colda, presedintele OAER, si conf. univ. Catalin Lungu, directorul executiv al organizatiei.
***
Auditorii energetici membri in asociatia OAER sunt specialisti bine pregatiti care elaboreaza certificate de performanta energetica si rapoarte de audit energetic, piese obligatorii in dosarele depuse la AFM pentru "Casa eficienta energetic".
OAER se evidentiaza, prin scopul si obiectivele activitatilor sale, ca un actor proactiv pentru aplicarea Pactului Ecologic European, Green Deal, atat la nivel national cat si international. OAER sustine si contribuie prin toate actiunile sale atat la formarea auditorilor energetici pentru cladiri, elaborarea reglementarilor in domeniul performantei energetice, cat si la informarea publicului larg privind decarbonatarea si digitalizarea sectorului cladirilor, imbunatatirea eficientei energetice a cladirilor, economia circulara si taxonomia, colaborand cu parteneri nationali si internationali pentru imbunatatirea calitatii vietii in general, a confortului si sigurantei in mediul construit in particular.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter