RO EN
The cart is empty

HEIDELBERGCEMENT ofera tablete conectate la internet pentru copiii defavorizati

272 de copii din 7 judete ale tarii au primit tablete conectate la internet, in cadrul programului Edu2023. Copiii defavorizati vor putea beneficia de resurse online, gratie unui proiect finantat de HeidelbergCement Romania.
Tabletele vor ajunge la elevi de la Scoala Gimnaziala “Mihai Viteazul” Pucioasa, Scoala Gimnaziala nr. 4 Pucioasa, Scoala Gimnaziala “Diaconu Coresi” Fieni (judetul Dambovita) si scolile din localitatile Baita, Soimus (Hunedoara), Bicaz si Tasca (Neamt), unitati de invatamant in care Centrul Step by Step pentru Educatie si Dezvoltare Profesionala desfasoara proiectul Edu2023, sustinut financiar de compania HeidelbergCement Romania.
Tabletele au sistem de operare Android, ecran de 10 inch IPS, camera de 5 MP, procesor Quad-Core 1,1 GHz memorie interna 16 GB si 2 GB RAM, iar copiii vor putea utiliza gratuit internetul, in trafic national nelimitat de date, pentru o perioada de 2 ani. Beneficiari sunt elevii ale caror familii nu aveau posibilitatea achizitionarii tehnologiei necesare pentru continuarea invatarii online si au fost selectati in urma anchetelor sociale desfasurate de conducerile scolilor.
Proiectul Edu2023 - Copii fericiti, comunitati sustenabile isi propune sa imbunatateasca mediul educational in localitatile in care traiesc si muncesc familiile angajatilor companiei care finanteaza acest program, HeidelbergCement Romania.
"Responsabilitatea HeidelbergCement Romania se manifesta dincolo de granitele fabricilor noastre, iar dezvoltarea sustenabila a companiei este direct legata de bunastarea comunitatilor in care ne desfasuram activitatea. Educatia este unul din domeniile cheie ale acestui drum pe care ne-am luat angajamentul sa il parcurgem impreuna, de aceea am incercat sa sustinem mereu astfel de proiecte. Ne bucuram ca alaturi de partenerii nostri de la Step by Step si cu sprijinul cadrelor didactice, am putut sa intervenim pentru a facilita accesul la educatie copiilor din comunitatile noastre", a declarat Florian Aldea, presedinte si director general al HeidelbergCement Romania.
La randul sau, Carmen Lica, directoarea Centrului Step by Step, arata ca "efortul de imbunatatire a mediului educational in localitatile vizate se va reflecta intr-o prima etapa in sustinerea participarii copiilor la activitatile de invatare, pe termen mediu si lung proiectul generand o imbunatatire a calitatii vietii familiilor si sustinand dezvoltarea locala".
Edu2023 - Copii fericiti, comunitati sustenabile este un proiect initiat de Centrul Step by Step si implementat cu sustinerea financiara a companiei HeidelbergCement Romania. Proiectul se desfasoara in 11 localitati din 3 judete - Hunedoara (Soimus, Baita, Chiscadaga, Hartagani, Boholt, Paulis, Balata), Dambovita (Fieni, Pucioasa) si Neamt (Tasca, Bicaz). Proiectul vizeaza 2.000 de copii, 159 cadre didactice formate din 23 gradinite si scoli si sustinerea cu materiale de ghidaj a aproape 3.000 de parinti.
***
HeidelbergCement Romania SA este unul dintre cei mai importanti producatori de ciment, betoane si agregate din Romania, membru al grupului german HeidelbergCement. Compania detine trei fabrici de ciment, situate la Tasca, Fieni si Chiscadaga, 21 statii de betoane, 8 cariere si 5 balastiere de agregate, iar investitiile realizate in Romania depasesc 520 de milioane de euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter