RO EN
The cart is empty

FRAMES: Preluarea PMB a activelor ELCEN, in cadrul Termoenergetica, la final

Problema apei calde si a caldurii in Bucuresti are nevoie urgenta de o decizie administrativa, menita sa puna pe roate sistemul de termoficare al Capitalei. Asta mai cu seama, ca de la o luna la alta, problemele se acumuleaza, iar Termoenergetica se afla in pragul insolventei.
Compania municipala are de platit catre ELCEN 426.131.313,01 lei (suma facturata si scadenta la data de 16.05.2021), reprezentand contravaloare energiei termice livrata de Electrocentrale Bucuresti S.A. in perioada ianuarie-aprilie 2021.
,,Pentru recuperarea creantelor restante, ELCEN a formulat impotriva Companiei Municipale Termoenergetica Bucuresti S.A. somatii de plata, precum si cereri de emitere ordonante de plata. La data prezentei sunt indeplinite conditiile de promovare a unei cereri de insolventa impotriva acestui debitor, avand in vedere ca, pentru creanta restanta aferenta lunii ianuarie 2021, in valoare de 17.019.761, 15 lei la 16.05.2021, termenul de scadenta este deja depasit cu 78 de zile de intarziere’’, arata datele Sierra Quadrant.
Administratorul judiciar al ELCEN afirma ca s-a ajuns in aceasta situatie pentru ca Primaria Municipiului Bucuresti nu s-a achitat de obligatii.
,,Cauza principala a nerespectarii obligatiei de plata de catre Compania Municipala Termoenergetica Bucuresti S.A. fata de ELCEN o reprezinta nerespectarea de catre Primaria Municipiului Bucuresti a prevederilor art. 5 1 alin. (1) din OG 36/2006, privind obligatia de a vira, in termenul de 15 zile de la prezentarea deconturilor justificative, sumele necesare acoperirii diferentei dintre pretul de producere, transport, distributie si furnizare a energiei termice livrate populatiei si pretul local al energiei termice facturate populatiei, potrivit O.G. 36/2006, in valoare de 479.255.286,99 lei (plata subventie restanta pentru perioada decembrie 2020 (rest de plata) - martie 2021 )’’, se precizeaza in document.
Potrivit administratorului judiciar al ELCEN, Termoenergetica Bucuresti nu a inteles sa aplice prevederile art. 3 alin. 5 din O.G. 36/2006, incalcand, cu buna stiinta aceasta prevedere legala, ce are caracter imperativ.
De ce e nevoie urgenta de SACET
Potrivit expertilor de la Frames, problema datoriilor si functionarea optima a sistemului de termoficare depind, in prezent, de decizia Muncipalitatii.
Autoritatile si-au manifestat, oficial, intentia privind cumpararea tuturor activelor Electrocentrale Bucuresti care contribuie la activitatea de productie a energiei electrice si termice, active care ar urma sa fie transferate ca o activitate „ongoing concern”, impreuna cu toate contractele ce contribuie la realizarea activitatii.
Prin aceasta preluare, intreaga activitate ar urma sa fie coordonata de Termonenergetica, care va trebui sa asigure functionarea intregului lant de productie si distributie a agentului termic.
Pentru a prelua ELCEN, Muncipalitatea a solicitat o reevaluare a activelor ELCEN, iar o firma specializata a oferit o evaluare a acestora, la nivelul din prezent.
,,Conform legislatiei aplicabile in materia insolventei, sunt necesari parcurgerea unor pasi concreti, de la realizarea testului investitorului/operatorului privat in economia de piata, la o serie de aprobari prealabile (ex: mandate acordate de Consiliul General al Municipiului Bucuresti pentru angajarea de cheltuieli in scopul verificarii fezabilitatii preluarii activitatii ELCEN etc.) si avizul Consiliului Concurentei. Este nevoie de o urgentare a tuturor acestor pasi, daca ne dorim ca SACET sa devina realitate cat mai repede.’’, afirma Ovidiu Neacsu, partener coordonator Sierra Quadrant.
Potrivit Frames, fara o decizie rapida in acest sens, problemele financiare se vor acutiza, iar soarta furnizarii caldurii si a apei calde in Capitala, la iarna, va fi sub semnul intrebarii, mai cu seama ca creditorii ELCEN isi solicita, pe buna dreptate, banii pentru serviciile prestate.
,,Nu avem timp de pierdut. La ELCEN, in prezent, facem eforturi pentru a asigura functionarea optima a companiei, in ciuda provocarilor financiare. Am reusit sa stingem o parte din datoriiile catre creditori, au fost anulate o serie de obligatii de plata. Printre altele, ELCEN a beneficiat de anularea obligatiilor de plata accesorii in suma totala de 568.035.615 lei cu care creditorul ANAF - DGAMC era inscris la masa credala a ELCEN. Exista un calendar de investitii si revizii, insa pentru ca lucrurile sa intre pe un fagas normal, este nevoie de pasi concreti din partea Muncipalitatii, pe de o parte in privinta platii restantelor, iar pe de alta in privinta preluarii activelor functionale ale ELCEN’’, a mai declarat Neacsu.
ELCEN, societate aflata in insolventa, are un plan de restructurare aprobat, iar datele financiare arata ca a reusit sa-si reduca datoriile de la 2 miliarde de lei la aprox. 600 de milioane lei.
Ce investitii are in plan ELCEN
In ciuda problemelor financiare acute cu care se confrunta, ELCEN deruleaza o serie de investitii absolut necesare pentru a asigura reabilitarea si modernizarea instalatiilor.
Printre acestea se afla modernizarea instalatiei de ardere aferenta Cazanului nr.1 din CTE Grozavesti, modernizarea instalatiei de ardere aferenta Cazanelor nr. 2, 3 si 4 din CTE Bucuresti Sud in vederea incadrarii in cerintele de mediu in vigoare, retehnologizarea unei capacitati de producere a energiei termice in regim de varf de 100 Gcallh in CTE Bucuresti Vest, Retehnologizarea unei capacitati de producere a energiei termice in regim de varf de 200 Gcallh in CTE Bucuresti Sud si implementarea unui sistem de securitate electronic in cadrul ELCEN.
,,Dincolo de investitiile ELCEN, este nevoie de investitii majore in reteaua de termoficare, in conditiile in care 80% din conductele termice ale RADET au o vechime de peste 25 de ani si trebuiau, de acum 10 ani, sa fie inlocuite’’, afirma expertii Frames.
O dovada ca reteaua de termoficare a ajuns intr-un punct critic o reprezinta situatia apei de adaos, cea care asigura presiunea necesara pentru ca apa calda si caldura sa ajunga in apartamentele bucurestenilor.
ELCEN a ajuns in situatia de a pompa aproape 2000 de tone/ora, in conditiile in care in 2016 cantitatea nu depasea 1200 de tone. In 2017, pentru a mentine presiunea in conducte, ELCEN a crescut nivelul la 1600 de tone, iar in 2018 s-a ajuns la 2000 de tone.
Statisticile ELCEN arata ca presiunea din conductele tur in sezonul de iarna a scazut progresiv de la valori de 8 - 9 bari la 3,5 - 4 bari si debitul de apa de adaos a crescut progresiv de la valori de 800 t/h la 2600 t/h.
Cresterea volumului de apa de adaos atrage o degradare si mai mare a retelei de termoficare, pentru ca vine insotita de reactivi chimici care corodeaza conductele si limiteaza debitele de agent termic livrate. In plus, peste nivelul de 2000 de tone/h se intra intr-o zona periculoasa, existand riscul de avarii majore.
Termoenergetica a inceput un program de inlocuire a tevilor, insa volumul de munca se anunta a fi unul urias.
,,Necesarul de investitii in sistemul de termoficare al Bucurestiului este de peste 3 miliarde de euro. Numai in cazul ELCEN este nevoie de investitii de peste 515 milioane de euro in retehnologizarea si refacerea CET-urilor, pentru a respecta standardele impuse de legislatia europeana’’, declara Adrian Negrescu, managerul Frames.
,,In esenta, desi ELCEN si Termoenergetica fac toate eforturile pentru a mentine presiunea la un nivel constant, a devenit o sarcina extrem de dificila sa livreze agent termic la parametri normali. In conditiile in care conductele sunt foarte vechi, ruginite si pline de gauri, mare parte din apa se scurge in pamant’’, a mai spus acesta.
Bucurestiul are a doua cea mai extinsa retea de termoficare urbana din lume, dupa Moscova, cu peste 950 de kilometri de retea primara, 2.900 km de retea secundara si peste 1.000 de puncte si module termice.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter