RO EN
The cart is empty

CEO Alliance: 12 lideri de business cauta si alte modalitati de sprijin Green Deal

In timp ce Comisia Europeana se pregateste sa prezinte pachetul legislativ „Fit for 55”, structura europeana CEO Alliance a transmis recomandari de politici care sustin o actiune progresiva si ambitioasa pentru a atinge neutralitatea climatica. Abordarea schimbarilor climatice necesita o colaborare stransa intre sectorul public si cel industrial, a anuntat Alianta dupa intalnirea de astazi, de la Paris. Alianta sustine o revizuire a principalelor instrumente de reglementare ale UE, in special subventiile pentru tehnologiile cu emisii mari de CO2. Propunerile directorilor executivi includ transmiterea unui semnal referitor la pretul carbonului, accelerarea masurilor de decarbonizare a mobilitatii si a transporturilor, a cladirilor si a sistemelor energetice, accelerarea modernizarii sectoarelor cheie ale industriei europene.
„Sunt foarte incantat ca am reusit sa schimb astazi opinii cu reprezentantii companiilor care ofera solutii pentru implementarea Pactului Verde, decarbonizarea economiei, tranzitia verde si eficienta energetica. Pe masura ce Comisia Europeana se pregateste sa prezinte pachetul legislativ «Fit for 55» de energie si clima, care contine masuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera cu 55% in 2030 si de atingere a neutralitatii carbonului in 2050, mobilizarea actorilor industriali si economici va fi esentiala pentru indeplinirea obiectivelor noastre climatice impreuna”, a declarat Clément Beaune, secretar de stat pentru afaceri europene in guvernul francez.
„Tranzitia energetica se va produce inevitabil, iar pachetul «Fit for 55» reprezinta o oportunitate uriasa pentru Europa de a face acest lucru intr-un mod ordonat si armonios, deoarece va avea un impact asupra multor sectoare si parti ale societatii. Obiectivele noastre sunt electrificarea diverselor activitati si decarbonizarea energiei electrice, iar scopul acestor revizuiri legislative creeaza contextul pentru o tranzitie echitabila care va aduce beneficii tuturor partilor interesate. Drumul catre tranzitia verde poate avea succes atat timp cat contribuim cu totii si ne concentram pe dezvoltarea sustenabila. Ca parte a CEO Alliance, vom continua sa incurajam investitiile si sa implementam proiecte care urmaresc aceste obiective”, a declarat Francesco Starace, CEO si Director General al Enel.
Membrii Aliantei au propus transmiterea unui semnal puternic privind pretul carbonului, ca instrument central pentru a atinge obiectivele climatice ale UE. Carbonul ar trebui sa aiba un pret in intreaga economie. Alianta a solicitat, de asemenea, imbunatatirea continua a Sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (pentru industria energetica si grea) si aplicarea unor sisteme sectoriale de plafonare si comercializare, care s-ar aplica in sectoarele mobilitatii, transporturilor si cladirilor. Sistemele sectoriale ar putea apoi converge incepand cu 2030. O alta propunere se refera la un sistem european de stabilire a pretului carbonului care ar include masuri pentru a realiza in acelasi timp un echilibru social si reducerea emisiilor.
Decarbonizarea mobilitatii, a transportului si a cladirilor va fi o provocare majora. Pentru sectorul transporturilor si al mobilitatii, in cazul autoturismelor, vehiculelor usoare si vehiculelor grele, mobilitatea electrica s-a dovedit a fi cea mai eficienta tehnologie in ceea ce priveste consumul de energie si reducerea emisiilor. Pentru a sustine intregul ecosistem din jurul mobilitatii electrice, membrii CEO Alliance au initiat proiecte transsectoriale pentru a spori productia de baterii si a crea o infrastructura de incarcare in intreaga Europa.
Indreptandu-si atentia catre initiativa ”Valul de renovari ale cladirilor” a Comisiei Europene, Alianta sprijina obiective ambitioase de renovare (de cel putin 3% pe an) pentru a accelera transformarea cladirilor. Cladirile ar trebui sa indeplineasca standarde mai ridicate in ceea ce priveste eficienta energetica, sursele regenerabile de energie si materialele durabile. Alianta solicita, de asemenea, inlocuirea rapida a sistemelor de incalzire cu combustibili fosili cu pompe electrice de caldura, incalzire centralizata si solutii digitale. Membrii Aliantei se angajeaza sa aplice aceasta recomandare in cazul cladirilor care gazduiesc propriile companii.
Obiectivele climatice europene necesita o accelerare a productiei de energie din surse regenerabile si electrificarea directa a mobilitatii, a transportului si a sistemelor de incalzire/climatizare pentru cladiri. CEO Alliance lucreaza la un proiect de integrare a sistemelor energetice, in special a retelelor, pentru a crea un sistem bazat in principal pe surse regenerabile de energie si pe solutii flexibile.
CEO Alliance for Europe's Recovery, Reform and Resilience a fost infiintata in 2020, pe fondul pandemiei de COVID-19 si al Pactului Verde european.
Obiectivul comun al Aliantei este de a face din UE cea mai importanta regiune din lume in ceea ce priveste protectia climei, deblocand in acelasi timp investitiile, alimentand inovatiile in noile tehnologii si creand locuri de munca sigure pentru viitor.
Membrii se considera un "nucleu activ", lucrand impreuna la proiecte paneuropene transsectoriale la scara larga: infrastructura de incarcare trans-UE pentru camioanele grele, integrarea sistemelor energetice ale UE (in special a retelelor), urmarirea amprentei digitale de carbon, cladiri durabile si sanatoase pentru viitorul muncii si al vietii, autobuze electrice pentru Europa, lanturi valorice de hidrogen verde si dezvoltarea rapida a productiei de baterii. Sunt in curs de pregatire alte proiecte, inclusiv unul care implica otel cu emisii scazute de dioxid de carbon. Membrii vor obtine primele rezultate tangibile si vor discuta punerea in aplicare cu reprezentantii la nivel inalt ai UE in cadrul unui summit stabilit pentru toamna anului 2021.
Alianta reuneste 12 directori de top din industriile energiei, transporturilor si tehnologiei: Björn Rosengren (ABB), Thierry Vanlancker (AkzoNobel), Francesco Starace (ENEL), Leonhard Birnbaum (E.ON), Börje Ekholm (Ericsson), Henrik Henriksson (H2GreenSteel), Ignacio Galan (Iberdrola), Frans van Houten (Philips), Christian Klein (SAP), Christian Levin (Scania), Jean-Pascale Tricoire (Schneider Electric) si Herbert Diess (Volkswagen). McKinsey & Company este partener al CEO Alliance, contribuind cu studii si rezultate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter