RO EN
The cart is empty

Calculatorul de Eficienta Energetica determina consumul de energie pentru incalzire

Consumatorii casnici de energie au de acum la dispozitie Calculatorul de Eficienta Energetica, un instrument unic pe piata din Romania, creat in cadrul programului Romania Eficienta, derulat de Energy Policy Group si sponsorizat de OMV Petrom. Noul instrument onlin e ii ajuta pe consumatorii casnici sa calculeze in trei pasi simpli care este consumul mediu de energie pentru incalzire, producerea apei calde si gatit, dar si sa descopere valorile aproximative ale economiilor pe care le-ar putea obtine in facturile de energie prin reabilitarea termica a locuintei.
Calculatorul de Eficienta Energetica poate fi utilizat de catre toti consumatorii casnici din Romania, indiferent de regiunea geografica in care locuiesc ori de tipul locuintei (casa unifamiliala sau apartament la bloc).
Acest instrument creat in cadrul proiectului Romania Eficienta este conceput pentru a fi usor de folosit si inteles de catre utilizatori. Dupa ce parcurge cei trei pasi simpli - alegerea locatiei, descrierea locuintei si tipul de consumatori - utilizatorul poate vizualiza valorile medii ale consumului anual de energie, cheltuielile estimative aferente si impactul asupra mediului generat de acest consum, respectiv cantitatea anuala de emisii de dioxid de carbon.
Totodata, consumatorul casnic va afla cum se distribuie pierderile de caldura din locuinta - prin ziduri, ferestre, pardoseala si acoperis. Daca locuinta este nereabilitata, Calculatorul mai arata ce economii de energie se pot obtine in urma reabilitarii termice a locuintei, dar si cum scade amprenta de carbon.
„Calculatorul de Eficienta Energetica a fost creat in cadrul programului Romania Eficienta ca element al campaniei noastre de constientizare publica privind beneficiile eficientei energetice. Este un instrument online intuitiv, usor de folosit, prin care orice utilizator, dupa ce ofera cateva informatii de baza despre locul de domiciliu si tipul locuintei poate obtine imediat niste date estimative despre economiile de energie pe care le poate obtine prin masuri foarte simple”, a declarat Radu Dudau, director al Energy Policy Group si coordonatorul proiectului Romania Eficienta.
„Educatia si accesul la informatii, cum sunt cele pe care le poti obtine prin aplicatia lansata astazi, ne ajuta sa adoptam un comportament mai responsabil energetic. Eficientizarea energetica a cladirilor este un pas obligatoriu pentru a combate schimbarile climatice, in conditiile in care cladirile si sectorul constructiilor au o pondere de aproape o treime din consumul final de energie si circa 40% din emisiile direct si indirecte, la nivel global. Sunt masuri pe care fiecare dintre noi le poate adopta, in propria locuinta, pentru a contribui la reducerea consumului de energie”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Pentru un consum eficient al resurselor de energie, dincolo de renovarea locuintei, o componenta foarte importanta, dar adesea neglijata, este cea legata de obiceiurile de consum. Asa ca, tot in cadrul acestui calculator utilizatorii vor gasi sfaturi utile pentru a reduce risipa de energie.
Noul instrument poate fi accesat pe calculator.romania-eficienta.ro
Dat fiind ca ne petrecem circa 90% din timp in interiorul cladirilor, sanatatea si starea noastra de bine sunt puternic influentate de calitatea mediului interior. De aceea, dincolo de economiile in factura de energie, renovarea unei cladiri - care inseamna nu doar anvelopare, ci si modernizarea sistemelor de incalzire, racire, ventilare, de iluminat etc. - aduce beneficii numeroase in privinta sanatatii locatarilor. De asemenea, masurile de crestere a performantei energetice contribuie la reducerea impactului cladirilor asupra mediului, in conditiile in care schimbarile climatice au devenit o mare amenintare la nivel global.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter