RO EN
The cart is empty

PHI: Peste 200 de noi tematici, pentru editia 2013

Organizat de Passivhaus Institut (PHI), din Darmstadt, reprezentand institutia care a pus bazele conceptului de "casa pasiva", evenimentul se adreseaza tuturor celor care sunt interesati de aflarea principalelor inovatii adaptabile la acest tip de proiecte. La congres participa, alaturi de experti din domeniu - germani si din alte state de pe mapamond - oficiali ai companiilor specializate in productia/promovarea acestui tip de sisteme sau care intentioneaza sa se implice in viitor in astfel de activitati. Momentan, tematica viitoarei conferinte se afla intr-un amplu proces de dezbatere, fiind stabilite proiectele care vor fi prezentate in primavara anului urmator. Pana in prezent, 200 de autori (experti ai domeniului) din 35 de tari au depus documentatia necesara, urmand ca o comisie de experti ai PHI sa decida care sunt cele mai relevante elemente ce ar putea face obiectul interesului participantilor la eveniment. Editia din 2012 a avut loc in perioada 3 - 6 mai a.c., in cadrul centrului de congrese din localitatea Hanovra - Germania. La conferinta au fost prezenti peste 1.000 de specialisti din 45 de state de pe intregul mapamond, a caror atentie s-a concentrat in directia identificarii de solutii concrete, in vederea implementarii, la nivelul Uniunii Europene, a noii strategii comunitare de eficientizare energetica, prevazute in Directiva 31/2010/EU. Un subiect central a fost constituit de respectarea acestor exigente de catre imobilele incluse in categoria caselor pasive. Conform datelor statistice disponibile, in acest moment, la nivel global, exista peste 40.000 de asemenea cladiri, cu o suprafata totala de 20 milioane mp, prin care sunt obtinute economii anuale de resurse naturale in valoare de 240 milioane de euro. Expertii prezenti s-au referit, printre altele, la oportunitatea de a participa la o veritabila revolutie energetica, de care poate beneficia intreaga bransa europeana a constructiilor, prin activarea unor investitii consistente in urmatorii 60 de ani. 
***
PHI Darmstadt are o experienta de peste 22 de ani in domeniul proiectarii imobilelor eficiente din punct de vedere energetic, bazele actualului institut fiind puse in 1990 de dr. Wolfgang Feist. Ulterior, expertii PHI au dezvoltat o versiune speciala de software de proiectare, realizat pe baza algoritmilor definiti in cadrul standardului de case pasive, a simularilor dinamice si a calculelor de echilibrare energetica.
Informatii suplimentare, la www.passiv.de
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter