RO EN
The cart is empty

Knauf, Bosch si Siemens, intre finalistii AHK la Premiile Economiei Romano-Germane

12 proiecte din cele 143 inscrise in competitie au intrat in finala concursului AHK Awards-Premiile economiei romano-germane, organizat in perioada 5 iulie - 24 noiembrie 2023 de catre Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK Romania). Castigatorii vor fi anuntati cu prilejul Receptiei de Anul Nou, care va avea loc la 1 februarie, la Palatul Parlamentului.  
Aflat la a doua editie, concursul se adreseaza companiilor romanesti si germane si premiaza rezultatele deosebite obtinute de acestea, in patru categorii: Excelenta in afaceri, Angajatii nostri-succesul nostru, Responsabilitate pentru Viitor, Inovatie si noi tehnologii.
Companiile finaliste sunt: 
  • La categoria Excelenta in afaceri: AROBS Transilvania Software cu proiectul „AROBS Transilvania Software – 25 de ani de excelenta in afaceri”, Infineon Technologies in Romania cu proiectul „Cercetarea si dezvoltarea de cipuri semiconductoare la un nou nivel: Infineon isi extinde reteaua de C&D in Romania”, Knauf Insulation & Knauf Gips Romania cu proiectul „Knauf investeste 200 de milioane de euro in doua fabrici din Romania”;
  • La categoria Angajatii nostri, succesul nostru: Bosch Group in Romania cu proiectul „Work #LikeABosch – o promisiune ferma pentru angajatii nostri prezenti si viitori”, Kaufland Romania cu proiectul „Kaufland A.C.C.E.S. Program”, SIEMENS S.R.L. cu proiectul „Platforma de talente Siemens – oportunitate unica de dezvoltare”;
  • La categoria Responsabilitate pentru viitor: Grup Feroviar Roman cu proiectul „Scoala GFR”, Rodagria Produce Cooperativa Agricola cu proiectul „Rodagria Cooperativa de Agricultura”, SALUBRIS cu proiectul "Dezvoltarea durabila a managementului deseurilor in contextul economiei circulare in orasul Iasi”;
  • La categoria Inovatie si noi tehnologii: evozon cu proiectul „Platforma digitala consolidata si modernizata prin inteligenta artificiala pentru inspectii inteligente de canalizare”, Siemens S.R.L. cu proiectul „Solutii Siemens inovatoare si complet digitalizate pentru industria de tratare a apei in Romania”, Tresoil Biofuels SRL cu proiectul „TRESOILPower2X Danube Waste Plastic to Hydrogen”. 
 
Toate cele 143 de proiecte depuse pot fi accesate pe https://www.ahkawards.ro/.
"Fiecare categorie a avut criterii stricte de selectie, iar juriul de specialitate - format din reprezentanti ai mediului academic si de business, ai societatii civile, ai administratiei precum si din jurnalisti - a avut dificila misiune de a alege cate trei proiecte, cele mai bune din fiecare categorie. Departajarea a fost greu de facut, avand in vedere inalta calitate a proiectelor depuse, dar si numarul foarte mare al acestora. Ne bucuram sa vedem atata energie din partea companiilor, de a concura si de a initia proiecte care vin cu solutii pentru provocarile cu care ne confruntam in aceste vremuri”, a declarat Sebastian Metz, Director General al AHK Romania.
Criteriile de selectie pentru categoria „Excelenta in afaceri” au fost: strategia de dezvoltare, cresterea exceptionala, atingerea unei pozitii de top pe piata romaneasca, introducerea cu succes a unui produs/ proces sau contributia la dezvoltarea unei industrii,  in urma unor investitii din ultimii 2-3 ani. 
Pentru a castiga la categoria „Angajatii nostri-succesul nostru” companiile au dovedit, intre altele, ca au derulat proiecte excelente in domeniul resurselor umane (in procesul de recrutate, in stagii si programe de internship), programe de sanatate si bunastare, de training pentru angajati, de educatie duala, de cooperare cu mediul universitar, cu obiective si rezultate concrete si cu impact asupra dezvoltarii companiei.
Categoria „Responsabilitate pentru viitor” pune in valoare proiectele cu impact social si activitate economica sustenabila, care reduc poluarea si economisesc resursele, initiative care servesc nevoile comunitatii.
La categoria „Inovatie si noi tehnologii” au castigat puncte companiile care au implementat strategii de afaceri inovatoare, orientate spre cercetare, au dezvoltat servicii si produse inovatoare, au promovat activitati de cercetare-dezvoltare, colaborari cu mediul academic  sau schimburi de experienta intre Romania si Germania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter