RO EN
The cart is empty

EURO-CONSTRUCTII: 13 miliarde euro pentru eficientizarea energetica a cladirilor

Acum este momentul ca statele membre, inclusiv Romania, sa inceapa sa-si renoveze cladirile si sa le faca eficiente energetic, chiar daca cerintele minime de performanta energetica vor fi disponibile abia de anul viitor. Strategia europeana Renovation Wave reprezinta o solutie aflata la indemana, pe care o putem folosi, ca tara, in planurile de redresare in contextul Covid-19, dar si pentru a reduce emisiile de carbon si a crea locuri de munca, in acelasi timp.
Pe 14 octombrie, Comisia Europeana a lansat Renovation Wave, noua strategie prin care intentioneaza sa dubleze rata anuala de renovare a cladirilor din UE, care este in prezent la aproximativ 1%, si sa modernizeze si sa eficientizeze energetic 35 de milioane de cladiri pana in 2030. Pentru finantarea obiectivelor de renovare, CE a creat Facilitatea de Recuperare si Rezilienta (The Recovery and Resilience Facility), aflata in prezent in negocieri, si prin care a agreat sa aloce fonduri totale de 672,5 miliarde euro pentru obiectivele propuse. Din aceasta suma, aproximativ 37% vor reprezenta finantari pentru cheltuielile legate de schimbarile climatice si utilizate pentru investitii in renovarea energetica a cladirilor, adica circa 275 miliarde euro.
 
Pe aceasta tema, publicatia Agenda Constructiilor a organizat, pe 29 octombrie 2020 EURO-Constructii, o dezbatere in mediul online, la care au participat reprezentanti si decidenti ai pietei de constructii.
 
"Pentru Renovation Wave avem la dispozitie un buget de aproximativ 275 miliarde euro pe care toate tarile din Europa vor putea sa le acceseze. Acestea vor fi completate cu fonduri private, dar si cu fonduri de la bugetele de stat ale fiecarei tari. Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei (MLPDA) a pregatit deja Strategia Nationala de Renovare pe Termen Lung si a elaborat Hotararea de Guvern pentru aprobarea acesteia, care se afla in curs de avizare interministeriala. Avem multe observatii din partea altor ministere care au rol de avizare, observatii care sunt deja preluate de MLPDA si urmeaza sa promovam aceasta HG pe la sfarsitul lunii noiembrie 2020. Conform scenariului adoptat in baza statisticii pe care o avem la dispozitie in legatura cu parcul national de cladiri, am concluzionat ca ar fi nevoie de o investitie totala de aproximativ 12,8 miliarde euro (circa 64 miliarde lei) pentru costurile implementarii strategiei pana in 2030. Suma va proveni si din alte surse de finantare, nu numai din Planul National de Redresare si Rezilienta. In plus, pentru perioada 2021-2027 am solicitat o suma de aproximativ 9,65 miliarde lei pentru aceste strategii pe care astazi le dezvoltam si, pana la concurenta sumei de 9,65 miliarde lei, vom solicita alte fonduri europene, suplimentare. Am analizat si o componenta de finantare privata, care sa vina prin BM, bancile europene de investitii si alte institutii financiare, in modul in care isi doresc sa se implice", a declarat Horea-Arthur SARLEA, Subsecretar de Stat in cadrul MLPDA, cu prilejul participarii la video-conferinta EURO-Constructii.
 
"Exista mai multe strategii care au in vedere sectorul renovarii cladirilor. Exista, de asemenea, mai multe entitati care coordoneaza acest proces. Trebuie sa vedem cum ne coordonam, pentru ca, asa cum este abordarea la momentul actual pe elaborarea Planului de Redresare si Rezilienta, am depasit termenul de transmisie a acestei viziuni la Comisia Europeana. Am vrea ca acest plan sa fie construit pe baza unei argumentatii corecte, sa vedem care este valoarea adaugata reala a investitiilor pe care le avem in vedere. Trebuie stabilit la nivel national ca, in Romania, documentul principal dupa care ne ghidam pentru renovarea energetica a cladirilor este Strategia de Renovare pe termen Lung. Daca avem acolo deja 13 miliarde euro asumati, calculati, ca necesari pentru renovarea cladirilor, trebuie sa vedem exact de unde putem lua banii acestia, pas care nu s-a facut inca. Asa cum se discuta acum, pasul acesta se va face dupa momentul avizarii interministeriale a acestei strategii si se va crea un grup de lucru in cadrul secretariatului general al Guvernului pentru a dezbate care sunt sursele de finantare, de unde luam acesti bani. Ar trebui sa facem aceasta analiza acum, sa vedem cati bani putem aloca din fonduri publice, cati din programele europene si este clar ca prin Programul National de Redresare si Rezilienta trebuie sa venim cu diferenta", a precizat Mihai MOIA, Director Executiv ROENEF - Asociatia Romana pentru Promovarea Eficientei Energetice in Cladiri.
 
"Pentru a putea absorbi aceste fonduri, va trebui sa ne bazam pe o legislatie simplificata, sa creasca si gradul de incredere in cei care investesc. Avem nevoie de dialog cu mediul politic, cu decidentii, si sa luam decizii de comun acord, care sa ajute mai ales specialistii si beneficiarii. Reabilitarile, pana acum, au avut o foarte importanta componenta politica, din pacate, si acest lucru trebuie schimbat. La nivel european, preocuparile sunt foarte intense in directia pregatirii specialistilor pentru piata viitoare a constructiilor", a spus la randul sau Catalin LUNGU, Presedintele AIIR - Filiala Valahia - Asociatia Inginerilor de Instalatii din Romania (UTCB, REHVA, OAER).
 
"Renovarea energetica a cladirilor este prioritatea numarul unu la nivelul intregii Europe. Este un sector care se poate aborda etapizat, vedem ca vin si banii. 13 miliarde de euro nu reprezinta o suma atat de mare. Totul este sa incepem si sa atragem si bani din fondul privat, pentru ca in atata proprietate privata cata detine Romania nu putem sa facem totul din bani publici. Nici nu ar fi corect si nici nu ar responsabiliza proprietarii de imobile, fie ca sunt privati sau de stat. De asemenea, este foarte important ca, pe langa renovarea energetica, sa aducem cladirile la un nivel de confort si de sanatate printre utilizatori, sa nu economisim energia de dragul energiei. Nu trebuie sa uitam, in tot acest demers, ca acesta este primul rol al cladirilor, de a asigura confort si sanatate utilizatorilor. Apoi, respectand aceste doua cerinte, sa vedem cum putem utiliza cat mai putina energie din combustibili fosili. Mai trebuie precizat ca, din pacate, Romania nu are inca o baza de date in care sa fie inregistrate toate certificatele de performanta energetica, in care toate certificatele si rapoartele de audit sa primeasca un numar sau un cod unic astfel incat sa poata fi identificate, ceea ce ar responsabiliza foarte mult auditorii. Se elibereaza o serie de documente care nu sunt urmarite. Baza de date este absolut esentiala si ne oferim sprijinul sa punem la punct aceasta baza de date, care exista in aproape statele membre", a precizat Emilia-Cerna MLADIN, Presedintele AAECR - Asociatia Auditorilor Energetici pentru Cladiri din Romania.
 
"Problema eficientei energetice in Romania nu este inca apasatoare, si de aceea lucrurile stau la limita. Majoritatea investitorilor, dezvoltatorilor, merg la «buza» legii in ceea ce priveste eficienta energetica si sunt constructii finalizate acum sau care urmeaza sa se termine intr-un an sau doi. Cum verificam ca aceste prevederi sunt conforme, dincolo de calculul simplist G, care se solicita la autorizare, si un certificat de performanta energetica, care in foarte putine cazuri ajunge sa fie facut corect, cu evaluari in situ si nu este doar o formalitate? In completarea legislatiei pentru realizarea unui audit energetic ar trebui sa se impuna realizarea de teste si masuratori in situ, pentru a putea estima corect performanta energetica actuala a unei cladiri, estimare care are un impact foarte mare asupra solutiilor viitoare implementate. Mai ales in performanta economica a solutiilor date. Am vazut foarte multe reabilitari energetice facute prost, care mai mult au daunat cladirii, si beneficiarii au inceput sa conteste nevoia de crestere a performantei energetice a cladirilor. De asemenea, in realizarea auditului energetic ar trebui pus mai mult accentul pe abordarea holistica a proiectului. Ar trebui gandita si relationarea intre specialisti, pentru a putea gasi solutii eficiente", a spus Marius SOFLETE, Inginer constructor, proiectant de case pasive si cofondator al biroului de proiectare Inginerie Creativa.
 
"Suntem intr-un moment definitoriu pentru industria constructiilor si trebuie sa realizam cat de important este acest moment, care va marca sectorul pe ani de zile. Avem Green Deal, Renovation Wave - principala componenta esentiala pentru constructii. Sunt zeci de miliarde de euro care vor ajunge in zona aceasta a constructiilor in Romania, fie prin programele operationale, fie prin PNRR, prin fonduri nationale, fonduri private mobilizate si de la institutii financiare internationale, precum Banca Mondiala, direct sau indirect. O mare parte a industriei de constructii a cerut alocarea a 4 miliarde euro pentru renovarea cladirilor. Este o suma proportionala cu emisiile de dioxid de carbon ale acestui sector si este un minimum pe care il putem lua de la Uniunea Europeana", a concluzionat Lucian LUMEZEANU, Public Affairs & Public Relations Manager, ROCKWOOL Romania.
 
***
Cea de-a treia editie a seriei de video-conferinte EURO-Constructii, organizata de publicatia Agenda Constructiilor, a avut loc pe 29 octombrie 2020 si a avut ca subiect de dezbatere "Ce influenta vor avea Planul European Renovation Wave si Programul de finantare Casa Eficienta Energetic pe piata de constructii si in domeniile conexe?".
Evenimentul, ce s-a derulat pe o perioada de aproximativ 4 ore, s-a bucurat de interesul unui numar foarte mare de urmaritori, specialisti in proiectare, constructie si auditori energetici, atingand aproape 2.000 de vizualizari pe Facebook si peste 200 pe Youtube. Partenerii videoconferintei sunt ROCKWOOL Romania, Rehau Polymer Romania, Hilti Romania, Aluprof, CAD-PLAN, Habitat for Humanity si Velux.
Inregistrarea video-conferintei poate fi urmarita aici!
Informatii la zi din sectorul constructiilor si date despre evenimentele viitoare organizate de redactia Agenda Constructiilor & Fereastra sunt disponibile la www.agendaconstructiilor.ro, www.fereastra.ro, www.euroconferinte.ro si pe Facebook, la www.facebook.com/agendaconstructiilor.fereastra

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter