SESIZARE de neconstitutionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul 2019

Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a trimis Curtii Constitutionale o sesizare de neconstitutionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul 2019.

Legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost trimisa spre promulgare Presedintelui Romaniei in data de 20 februarie 2019. Prin modul in care a fost adoptata si prin continutul sau normativ, legea mentionata incalca art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1) si (2), art. 47, art. 50, art. 120 alin. (1), art. 135 alin. (2) lit. f) si art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutie, pentru motivele prezentate in cele ce urmeaza.

Potrivit art. 53 alin. (1) din Legea responsabilitatii fiscal-bugetare nr. 69/2010, „Consiliul fiscal este o autoritate independenta, compusa din 5 membri cu experienta in domeniul politicilor macroeconomice si bugetare, care va sprijini activitatea Guvernului si a Parlamentului in cadrul procesului de elaborare si derulare a politicilor fiscal-bugetare, pentru a asigura calitatea prognozelor macroeconomice care stau la baza proiectiilor bugetare si a politicilor fiscal-bugetare pe termen mediu si lung. Membrii Consiliului fiscal isi exercita mandatul potrivit legii si nu vor solicita sau primi instructiuni de la autoritatile publice ori de la orice alta institutie sau autoritate”.

In primul rand, pentru indeplinirea rolului stabilit de lege, Consiliul Fiscal are o serie de atributii, printre care si cea prevazuta de art. 53 alin. (2) lit. f) din acelasi act normativ, conform careia Consiliul Fiscal are atributia de pregatire a estimarilor si de emitere de opinii atat cu privire la impactul bugetar al proiectelor de acte normative, altele decat cele mentionate la lit. e), cat si cu privire la amendamentele facute la legile bugetare anuale pe parcursul dezbaterilor parlamentare.

Potrivit fisei parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019, Consiliul Fiscal a emis in data de 5 februarie 2019, la solicitarea Ministerului Finantelor Publice, o opinie cu privire la Legea bugetului de stat, Legea bugetului asigurarilor sociale pentru anul 2019 si la Strategia fiscal-bugetara pentru perioada 2019-2021.

In urma adoptarii raportului comun al Comisiei pentru buget, finante si banci a Camerei Deputatilor si al Comisiei pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital a Senatului, au fost admise 54 de amendamente, iar in dezbaterea din plenul Camerelor reunite au fost admise si alte amendamente.

Insa, conform art. 53 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 69/2010, inainte de adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2019, Consiliul Fiscal trebuia sa emita o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare.

Mai mult, potrivit alin. (4) al art. 53 din acelasi act normativ, „opiniile si recomandarile Consiliului fiscal vor fi analizate de catre Guvern si Parlament la elaborarea strategiei fiscal-bugetare, a legilor bugetare anuale, precum si la elaborarea altor masuri determinate de aplicarea prezentei legi si, respectiv, la insusirea/aprobarea acestora”.

Incalcarea acestor dispozitii legale de catre Parlament este una contrara art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, conform caruia „In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”.

In al doilea rand, potrivit art. 30 alin. (4) din Legea responsabilitatii fiscal-bugetare nr. 69/2010 Guvernul are obligatia de a prezenta Parlamentului un buget anual care sa respecte principiile responsabilitatii fiscale, regulile fiscale, strategia fiscal-bugetara si orice alte prevederi ale prezentei legi, iar prim-ministrul si ministrul finantelor publice vor semna o declaratie ce atesta aceasta conformitate, declaratie care va fi prezentata Parlamentului impreuna cu bugetul anual. In continuare, legea prevede ca in eventualitatea in care Guvernul nu poate respecta conditia de conformitate prevazuta la alin. (4), prim-ministrul si ministrul finantelor publice vor mentiona in declaratie abaterile, precum si masurile si termenele pana la care Guvernul va asigura conformitatea cu principiile responsabilitatii fiscale, cu regulile fiscale si cu strategia fiscal-bugetara.

Conform art. 30 alin. (6) din acelasi act normativ, Consiliul fiscal „va exprima o opinie cu privire la declaratia mentionata la alin. (4), inclusiv mentiunile prevazute la alin. (5)”. Similar incalcarii prevederilor referitoare la opinia Consiliului Fiscal cu privire la amendamentele adoptate la Legea bugetului de stat, nici in acest caz, nu a fost respectata atributia Consiliului fiscal de a emite o opinie cu privire la declaratia de conformitate semnata de prim-ministru si ministrul finantelor publice. O atare incalcare a dispozitiilor art. 30 alin. (6) din Legea responsabilitatii fiscal-bugetare nr. 69/2010 conduce la o incalcare a art. 1 alin. (5) din Constitutie, conform dezvoltarii jurisprudentiale a Curtii Constitutionale.

Conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 69/2010, „pana la data de 31 iulie a fiecarui an, Ministerul Finantelor Publice va inainta Guvernului strategia fiscal- bugetara pentru urmatorii 3 ani, care va contine cadrul macroeconomic ce sta la baza politicii fiscal-bugetare, cadrul fiscal-bugetar cu prognozele bugetare si politica fiscal-bugetara si o declaratie de raspundere, conform prevederilor prezentei legi, pe care acesta o va prezenta Parlamentului pana la data de 15 august a fiecarui an”.

Potrivit legii, aceasta declaratie de raspundere semnata de prim-ministrul si de ministrul finantelor publice atesta corectitudinea si integralitatea informatiilor din strategia fiscal-bugetara si conformitatea acesteia cu Legea responsabilitatii fiscal-bugetare, tintele sau limitele pentru regulile fiscale si respectarea principiilor responsabilitatii fiscale.

Prin prevederile art. 46 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor masuri in domeniul investitiilor publice si a unor masuri fiscal-bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene, se instituie o derogare de la prevederile art. 29 alin. (4) din Legea responsabilitatii fiscal-bugetare nr. 69/2010, in sensul in care prim-ministrul si ministrul finantelor publice semneaza o declaratie de raspundere prin care se atesta, exclusiv, corectitudinea si integralitatea informatiilor din Strategia fiscal-bugetara pentru perioada 2019-2021, nu si conformitatea acestei strategii cu Legea responsabilitatii fiscal-bugetare, tintele sau limitele pentru regulile fiscale si respectarea principiilor responsabilitatii fiscale.

Scopul unei astfel de reglementari este tocmai cel de a asigura o strategie fiscal-bugetara bazata pe date reale, care sa reflecte situatia economica a tarii si care sa respecte legislatia in vigoare, in special Legea responsabilitatii fiscal-bugetare.

Avand in vedere faptul ca derogarea realizata de la indeplinirea obligatiei vizeaza restrangerea obiectului sau, iar in fisa parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019 nu se regaseste o astfel de declaratie de raspundere, consideram ca adoptarea Legii bugetului de stat, fara indeplinirea acestei obligatii legale prevazuta la art. 29 alin. (4) din Legea nr. 69/2010, afecteaza stabilitatea normei, incalcand art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei.

De asemenea, pentru a da eficienta prevederilor legale referitoare la responsabilitatea fiscal-bugetara, Legea nr. 69/2010 a instituit obligatia Guvernului ca in cazul in care acesta nu poate respecta conditia de conformitate prevazuta la art. 30 alin. (4), prim-ministrul si ministrul finantelor publice vor mentiona in declaratie abaterile, precum si masurile si termenele pana la care Guvernul va asigura conformitatea cu principiile responsabilitatii fiscale, cu regulile fiscale si cu strategia fiscal-bugetara.

Obligatia de conformitate a legii bugetului de stat vizeaza respectarea principiilor responsabilitatii fiscale, a regulilor fiscale, a strategiei fiscal-bugetare si oricaror alte prevederi ale Legii nr. 69/2010. De la aceasta obligatie a Guvernului prevazuta de art. 30 alin. (5) din acelasi act normativ, s-a derogat atat prin art. 19 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 90/2017, conform caruia aceasta nu se aplica pentru planificarea bugetara pe anul 2018 si perspectiva 2019-2021, cat si prin art. 46, alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2018, care a stabilit ca aceasta obligatie nu se aplica nici pentru planificarea bugetara pe anul 2019 si perspectiva 2020-2022.

Prin derogarea constanta de la dreptul comun aplicabil in situatia de fata, regulile de responsabilitate fiscal-bugetara devin inoperabile, iar adoptarea legii bugetului fara respectarea art. 30 alin. (5) din Legea nr. 69/2010 este de natura a afecta stabilitatea legislatiei, contrar prevederilor art. 6 alin. (1) teza intai din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, conform carora „Proiectul de act normativ trebuie sa instituie reguli necesare, suficiente si posibile care sa conduca la o cat mai mare stabilitate si eficienta legislativa”.

Curtea Constitutionala, in jurisprudenta sa, a stabilit ca trasatura esentiala a statului de drept o constituie suprematia Constitutiei si obligativitatea respectarii legii si ca „statul de drept asigura suprematia Constitutiei, corelarea tuturor legilor si tuturor actelor normative cu aceasta” (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004).

In jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a retinut ca una dintre cerintele principiului respectarii legilor vizeaza calitatea actelor normative. De aceea, „nerespectarea normelor de tehnica legislativa determina aparitia unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare principiului securitatii raporturilor juridice in componenta sa referitoare la claritatea si previzibilitatea legii” (Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012”). Intr-o alta decizie, Curtea a statuat ca „respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative se constituie intr-un veritabil criteriu de constitutionalitate prin prisma aplicarii art. 1 alin. (5) din Constitutie” (Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016).

In consecinta, nerespectarea prevederilor art. 30 alin. (5) din Legea nr. 69/2010 reprezinta o incalcare a normelor de tehnica legislativa si, implicit a art. 1 alin. (5) din Constitutie, afectandu-se in mod direct stabilitatea normelor in discutie, cu un impact direct asupra bugetului de stat si economiei romanesti.

Potrivit art. 148 alin. (2) din Constitutie, „Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”

Prin Legea nr. 83/2012, Romania a ratificat Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul uniunii economice si monetare dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elena, Regatul Spaniei, Republica Franceza, Republica Italiana, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Romania, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda si Regatul Suediei, semnat la Bruxelles la 2 martie 2012 (TSCG).

Conform Titlului III din TSCG intitulat „Pactul bugetar”, art. 3 alin. (1) stabileste faptul ca partile contractante aplica regulile prevazute in prezentul alineat, in plus fata de obligatiile lor ce decurg din dreptul Uniunii Europene si fara a aduce atingere acelor obligatii. Printre regulile mentionate de acest alineat, se numara regula prevazuta de lit. d): „atunci cand raportul dintre datoria publica si produsul intern brut, la preturile pietei, este semnificativ sub nivelul de 60 % si cand riscurile in ceea ce priveste sustenabilitatea pe termen lung a finantelor publice sunt scazute, limita inferioara a obiectivului pe termen mediu specificat la litera (b) poate atinge un deficit structural de cel mult 1,0 % din produsul intern brut, la preturile pietei”.

Conform art. 3 alin. (2) din TSCG, „regulile prevazute la alineatul (1) produc efecte in dreptul intern al partilor contractante cel tarziu in termen de un an de la intrarea in vigoare a prezentului tratat, prin intermediul unor dispozitii cu forta juridica obligatorie si caracter permanent, de preferinta constitutionale, sau garantand in alt mod respectarea si aderarea pe deplin la acestea pe tot parcursul proceselor bugetare nationale. Partile contractante instituie la nivel national mecanismul de corectie mentionat la alineatul (1) litera (e) pe baza unor principii comune care sunt propuse de Comisia Europeana si vizeaza, in special, tipul, amploarea si durata actiunii de corectie care trebuie intreprinsa, inclusiv in cazul circumstantelor exceptionale, precum si rolul si independenta institutiilor responsabile la nivel national de monitorizarea respectarii regulilor prevazute la alineatul (1). Acest mecanism de corectie respecta pe deplin prerogativele parlamentelor nationale”.

Aceasta dispozitie a fost preluata in legislatia nationala prin modificarea Legii responsabilitatii fiscal-bugetare nr. 69/2010, astfel incat aceasta se regaseste in prezent la art. 7 lit. b) din acest act normativ. Din analiza prevederilor Legii bugetului de stat pe anul 2019 si a strategiei fiscal-bugetare pentru anii 2019-2021, rezulta ca aceste dispozitii nu sunt respectate.

Conform art. 3 alin. (1) lit. c) din TSCG „partile contractante pot sa devieze temporar de la obiectivul lor pe termen mediu sau de la strategia de ajustare pentru atingerea acestuia doar in circumstante exceptionale, astfel cum sunt definite la litera (b) de la alineatul (3)”.

In continuare, circumstantele exceptionale sunt definite drept „un eveniment neobisnuit asupra caruia partea contractanta vizata nu are niciun control si care are o influenta majora asupra pozitiei financiare a administratiei publice sau perioade de recesiune economica grava, astfel cum este definita in Pactul de stabilitate si de crestere revizuit, cu conditia ca deviatia temporara a partii contractante vizate sa nu pericliteze sustenabilitatea fiscala pe termen mediu”.

In conditiile in care contextul bugetar actual nu poate fi incadrat nici intr-o perioada de recesiune economica grava si nici nu este in prezenta unui eveniment neobisnuit asupra caruia Guvernul Romaniei nu are niciun control si care are o influenta majora asupra pozitiei financiare a administratiei publice, adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2019 s-a realizat cu incalcarea flagranta a dispozitiilor amintite din Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul uniunii economice si monetare, cu incalcarea art. 148 alin. (2) din Constitutie.

Consecinta nerespectarii acestui indicator este prevazuta de art. 3 alin. (1) lit. e) din TCSG, potrivit caruia „in cazul in care se observa deviatii semnificative de la obiectivul pe termen mediu sau de la strategia de ajustare pentru atingerea acestuia, se declanseaza automat un mecanism de corectie. Mecanismul include obligatia partii contractante vizate de a pune in aplicare masuri pentru corectarea deviatiilor intr-un termen stabilit.”

Mai mult, incalcarea acestei obligatii ce revine Romaniei in conformitate cu art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutie, cea de mentinere a unui deficit structural sub 1% din PIB rezulta si din Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din data de 27 noiembrie 2018 in scopul corectarii abaterii semnificative constatate de la traiectoria de ajustare in vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu in Romania (MTO). Anterior, Consiliul a adresat Romaniei o recomandare de ajustare structurala anuala de 0,8% din PIB atat pentru 2018, cat si pentru 2019, in cadrul procedurii abaterii semnificative de la MTO.

In lumina evolutiilor ulterioare si a faptului ca Romania nu a adoptat masuri eficace pentru a corecta abaterea semnificativa, Consiliul a concluzionat ca Romania nu a intreprins masuri efective in acest sens, aratand ca deficitul structural al Romaniei a atins 3,4% din PIB in anul 2017 si recomandand Romaniei sa ia masurile necesare in vederea respectarii acestei conditii din tratat.

Cu privire la interpretarea art. 148 din Legea fundamentala, jurisprudenta instantei constitutionale a stabilit ca „folosirea unei norme de drept european in cadrul controlului de constitutionalitate ca norma interpusa celei de referinta implica, in temeiul art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutia Romaniei, o conditionalitate cumulativa: pe de o parte, aceasta norma sa fie suficient de clara, precisa si neechivoca prin ea insasi sau intelesul acesteia sa fi fost stabilit in mod clar, precis si neechivoc de Curtea de Justitie a Uniunii Europene si, pe de alta parte, norma trebuie sa se circumscrie unui anumit nivel de relevanta constitutionala, astfel incat continutul sau normativ sa sustina posibila incalcare de catre legea nationala a Constitutiei - unica norma directa de referinta in cadrul controlului de constitutionalitate. Intr-o atare ipoteza demersul Curtii Constitutionale este distinct de simpla aplicare si interpretare a legii, competenta ce apartine instantelor judecatoresti si autoritatilor administrative, sau de eventualele chestiuni ce tin de politica legislativa promovata de Parlament sau Guvern, dupa caz.” (Decizia nr. 64/2018)

In cazul de fata, norma de drept european interpusa in cadrul controlului de constitutionalitate celei de referinta, consacrate de art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutie, o reprezinta atat considerentele din preambul, cat si cele cuprinse in art. 3 din Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul uniunii economice si monetare. Cu privire la prima conditie necesara pentru folosirea unei norme de drept european in cadrul controlului de constitutionalitate, consideram ca norma de drept european invocata intruneste conditiile de claritate si precizie, aceasta stabilind, fara dubiu, ca obiectivul statelor semnatare de a consolida pilonul economic al uniunii economice si monetare prin adoptarea unui set de reguli care au ca scop promovarea disciplinei bugetare prin intermediul unui pact bugetar, sprijinind astfel atingerea obiectivelor Uniunii Europene privind cresterea economica durabila, ocuparea fortei de munca, competitivitatea si coeziunea sociala. Referitor la cea de-a doua conditie, respectiv aceea ca norma de drept european interpusa in cadrul controlului de constitutionalitate sa se circumscrie unui anumit nivel de relevanta constitutionala, astfel incat continutul sau normativ sa sustina posibila incalcare de catre legea nationala a Constitutiei, consideram ca aspectele legate de instituirea unor reguli de disciplina bugetara la nivel european au relevanta constitutionala, prin raportare la obligatiile Romaniei in calitate de stat membru al Uniunii Europene, precum si prin raportare la art. 47, conform caruia statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si art. 135 din Legea fundamentala care stabileste obligatiile fundamentale ale statului in domeniul economic.

In egala masura, prin adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2019 cu nerespectarea obligatiilor anterior amintite, s-a incalcat si art. 11 alin. (1) din Constitutie potrivit caruia „Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

Potrivit art. 302 alin. (3) din Legea nr. 500/2000 privind finantele publice, „Diferentele semnificative fata de previziunile Comisiei Europene sunt descrise si motivate, in special daca nivelul sau cresterea variabilelor din ipotezele externe se indeparteaza in mod semnificativ de valorile mentionate in previziunile Comisiei Europene”.

Conform aceluiasi articol, planificarea bugetara elaborata de Ministerul Finantelor Publice se bazeaza pe previziuni macroeconomice si bugetare, iar acestea sunt comparate cu previziunile cele mai recente ale Comisiei Europene si, dupa caz, cu cele ale altor organisme independente internationale.

Raportul privind situatia macroeconomica pe anul 2019 si proiectia acesteia pe anii 2020-2022 a fost depus de catre Guvern, conform obligatiei sale legale, insa acesta se fundamenteaza pe o situatie macroeconomica care ignora evolutiile la nivelul economiei mondiale si europene. Desi acest document contine prevederi descriptive, diferentele fata de previziunile Comisiei Europene nu sunt justificate, aspect ce este contrar obligatiei prevazute de art. 302 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice.

Aceasta obligatie de descriere si justificare a diferentelor semnificative fata de previziunile Comisiei Europene nu este o simpla obligatie prevazuta de Legea finantelor publice, ci decurge chiar din transpunerea art. 4 alin. (1) din Directiva 2011/85/UE din 8 noiembrie 2011 privind cerintele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre.

Conform acestor dispozitii, „Statele membre se asigura ca planificarea bugetara se bazeaza pe previziuni macroeconomice si bugetare realiste, care utilizeaza informatiile cele mai actuale. Planificarea bugetara se bazeaza pe scenariul macrofiscal cel mai probabil sau pe un scenariu mai prudent. Previziunile macroeconomice si bugetare sunt comparate cu previziunile cele mai recente ale Comisiei si, dupa caz, cu cele ale altor organisme independente. Diferentele semnificative dintre scenariul macrobugetar ales si previziunile Comisiei sunt descrise si motivate, in special daca nivelul sau cresterea variabilelor din ipotezele externe se indeparteaza in mod semnificativ de valorile mentionate in previziunile Comisiei”.

Asadar, prin nejustificarea diferentelor semnificative fata de previziunile Comisiei Europene, Legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost adoptata cu incalcarea art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, prin nesocotirea normelor amintite din Legea finantelor publice si a art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutie, prin incalcarea unei obligatii a statului roman ce decurge din directiva europeana amintita.

Potrivit art. 40 alin. (1) din Legea 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap „autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa prevada in bugetul local sumele necesare din care se suporta salarizarea, precum si celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii. Sumele se asigura in proportie de cel mult 90% de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata, in baza numarului de beneficiari comunicat de unitatile administrativ-teritoriale”.

In continuare, potrivit art. 51 alin. (10) din aceeasi lege, „finantarea masurilor de protectie de tip centre de zi si centre rezidentiale pentru persoanele adulte cu handicap se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului sau al autoritatii administratiei publice locale la nivel de municipiu, oras sau comuna, dupa caz, din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata alocate cu aceasta destinatie, in proportie de cel mult 90% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale la elaborarea bugetului de stat, in baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale”.

Aceste dispozitii reflecta transpunerea la nivelul legislatiei primare a drepturilor fundamentale prevazute de art. 47, art. 50 referitoare la nivelul de trai si protectia persoanelor cu handicap si a obligatiei pozitive a statului de a crea conditiile necesare pentru cresterea calitatii vietii, potrivit art. 135 alin. 2 lit. f) din Constitutie.

Prin instituirea in cuprinsul art. 5 alin. (7) din legea dedusa controlului de constitutionalitate a unei reglementari derogatorii de la trei acte normative aflate in vigoare se afecteaza previzibilitatea normei, incalcandu-se art. 1 alin. (5) din Constitutie, asa cum acesta a fost dezvoltat in jurisprudenta Curtii Constitutionale. Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult cu cat dispozitiile de la care s-a derogat nu au fost abrogate, ci raman in vigoare stabilind, practic, o alta sursa de finantare pentru categoriile de cheltuieli enumerate la art. 5 alin. (7).

Unul dintre principiile de baza ale administratiei publice locale este reprezentat de principiul descentralizarii. Potrivit art. 2 lit. l) din Legea cadru a descentralizarii nr. 195/2006, descentralizarea este definita drept transferul de competenta administrativa si financiara de la nivelul administratiei publice centrale la nivelul administratiei publice locale.

In cazul de fata, stabilirea obligatiei autoritatilor administratiei publice locale de a suporta din veniturile proprii cheltuielile privind sistemul de protectie a copilului si a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap la nivelul judetelor si sectoarelor municipiului Bucuresti, precum si finantarea drepturilor asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizatiile lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor si sectoarelor municipiului Bucuresti si, in completare, din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale, fara alocarea resurselor aferente unui astfel de transfer de competenta administrativa incalca principiul descentralizarii, asa cum acesta este definit in legea sa cadru. O atare reglementare este contrara art. 120 alin. (1) din Constitutie privind principiile de baza ale administratiei publice locale, dar si a art. 50 privind protectia persoanelor cu handicap.

Totodata, prin derogarile de la art. 40 alin. (1) si art. 51 alin. (10) din Legea 448/2006 se afecteaza indeplinirea obligatiei pozitive a statului de a lua masuri de protectie sociala, aspect contrar art. 47 si art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie.

In plus, obligatia pozitiva a statului ce decurge din art. 47 alin. (1) se refera la masurile luate de stat in domeniul protectiei sociale, in vederea asigurarii unui nivel de trai decent pentru cetateni. Aceasta obligatie pozitiva in domeniul drepturilor social-economice implica garantarea punerii in aplicare intr-o maniera unitara a masurilor de protectie sociala adoptate la nivel central. Or, in situatia de fata, in lipsa unor fonduri suficiente de la bugetele locale pentru a acoperi finantarea sistemului de protectie a copilului si a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, masurile de protectie sociala devin inaplicabile, afectand in mod direct drepturile fundamentale ale persoanelor indreptatite sa beneficieze de astfel de masuri.

Potrivit art. 29 alin. (2) din legea dedusa controlului de constitutionalitate „prin derogare de la prevederile art. 12 lit. e) din Legea responsabilitatii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicata, si ale art. 47 alin. (4), (9) si (10) din Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, in anul 2019, se autorizeaza Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice sa efectueze virari de credite bugetare si de angajament, intre capitole bugetare si intre programe, peste limitele prevazute, cu incadrarea in prevederile bugetare aprobate, in vederea finantarii Programului National de Dezvoltare Locala, inclusiv etapa a II-a”.

Legea finantelor publice nr. 500/2002 stabileste la art. 461 alin. (2) faptul ca „prin legile bugetare anuale se pot stabili dispozitii derogatorii de la prezenta lege referitoare la programarea bugetara, executia si/sau controlul proiectelor finantate din fonduri externe postaderare/alti donatori, precum si al celor finantate din fonduri rambursabile”. Astfel, legea finantelor publice limiteaza derogarile de la prevederile sale, tocmai pentru respectarea principiilor, cadrului general si procedurilor privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice.

Termenul de „programare bugetara” nu cunoaste o definitie expresa data de lege, insa prin raportare la definitia programului, de la art. 2 pct. 37 din Legea nr. 500/2002 si la continutul Hotararii de Guvern nr. 158/2008 pentru aprobarea Componentei de programare bugetara din cadrul Metodologiei privind sistemul de planificare strategica pe termen mediu al institutiilor administratiei publice de la nivel central, termenul se refera la elaborarea programelor bugetare.

Prin raportare la dispozitiile Legii nr. 500/2002 privind finantele publice, se ajunge la concluzia potrivit careia dispozitiile art. 47 alin. (4), (9) si (10) din aceasta lege nu se refera la programarea bugetara, ci la executia bugetara, etapa ulterioara. Acest lucru se deduce si din interpretarea sistematica a acestor norme, acestea facand parte din Sectiunea a 4-a Capitolul III, intitulata „Executia bugetara”.

Asadar, derogarea instituita prin art. 29 alin. (2) din legea supusa controlului de constitutionalitate este una contrara art. 461 alin (2) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice. In aceste conditii, articolul in discutie incalca dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutie.

Mai mult, considerentele dezvoltate mai sus sunt valabile mutatis mutandis si in cazul art. 41 alin. (3) din legea dedusa controlului de constitutionalitate, care prevede faptul ca „in anul 2019, prin exceptie de la prevederile art. 42 din Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, documentatiile tehnico-economice aferente obiectivelor, proiectelor sau categoriilor de investitii care se finanteaza, potrivit legii, din fonduri externe si fonduri structurale se aproba de catre Ministerul Educatiei Nationale, indiferent de valoarea acestora”.

Articolul 42 din Legea nr. 500/2002 de la care se deroga contine dispozitii referitoare la aprobarea proiectelor de investitii publice, aspect care, de asemenea, nu se incadreaza in notiunea de programare bugetara, aspect contrar art. 1 alin. (5) din Constitutie. Acceptarea unei concluzii contrare lipseste de finalitate normele mai sus mentionate din Legea nr. 500/2002, incalcand art. 1 alin. (5) din Constitutie.