RO EN
The cart is empty

PRIMARIA SIBIU: Peste 75 milioane de euro alocati pentru investitii si dezvoltare

Veniturile estimate ale municipiului Sibiu in 2018
Acestea sunt estimate pentru 2018 la 660,4 milioane de lei, din care 305 milioane lei la sectiunea de functionare si 355,4 milioane lei la sectiunea de dezvoltare. Primarul Astrid Fodor a precizat ca veniturile la bugetul local al Sibiului vor scadea in acest an ca urmare a modificarii legislatiei nationale:
- Cu o suma de 112,4 milioane lei reprezentand sume alocate din TVA, din care 108,3 milioane lei pentru salariile din invatamant, acestea trecand in responsabilitatea Inspectoratului Scolar Judetean Sibiu si o suma de 4,1 milioane lei pentru indemnizatiile persoanelor cu dizabilitati si a salariilor asistentilor personali, aceasta suma urmand sa fie suportata din bugetul local.
- Cu o suma de 55 de milioane de lei, ca urmare a scaderii impozitului pe venitul al salariatilor de la 16% la 10%.
Pe de alta parte, la alte capitole de venituri se prognozeaza o crestere a incasarilor cu 12,9 milioane de lei.
Cheltuielile propuse pentru 2018
A. SECTIUNEA DE FUNCTIONARE va avea alocata prin buget o suma de 305 milioane lei, din care 51% pentru functionarea Primariei Sibiu si 49% pentru functionarea serviciilor publice
Cele mai importante sume vor fi alocate pentru cultura, sport si agrement - 24%, adica 71,8 milioane lei, respectiv pentru institutiile culturale din subordinea municipalitatii, pentru Gradina Zoologica si pentru administrarea parcurilor si spatiilor verzi. De asemenea, din acesti bani va fi finantata agenda culturala cu 8 milioane de lei, agenda comunitatii cu 0,8 milioane de lei, agenda sport cu 2,7 milioane de lei si, de anul acesta, sportul de performanta cu 14,5 milioane de lei. De asemenea, peste 45 milioane de lei sunt prevazuti pentru intretinerea si gospodarirea orasului, respectiv pentru reparatii si intretinerea strazilor, salubritate si deszapezire, iluminat public, dar si pentru marcaje, indicatoare rutiere, parapeti si semafoare.
De la aceasta sectiune se va plati si subventia pentru transportul public in valoare de 26 de milioane de lei. Prin plata acesteia se asigura gratuitatea serviciilor de transport public pentru pensionari si elevi proveniti din medii defavorizate, precum si reducerile acordate elevilor si studentilor.
Un capitol important este si invatamantul pentru care din bugetul local va fi alocata suma de 25,17 milioane lei. Din aceasta 8,4 milioane de lei vor fi alocati pentru lucrari de reparatii si intretinere la scoli, paza cladirilor, transportul profesorilor si elevilor, premierea olimpicilor, etc. Din bugetul local se asigura si functionarea creselor, inclusiv cheltuielile de intretinere si salarizarea personalului din aceste unitati (3,8 milioane lei). De asemenea, bursele acordate elevilor din bugetul local se vor dubla anul acesta, de la 2,3 milioane in 2017, la 4,5 milioane alocati in 2018.
B. La SECTIUNEA DE DEZVOLTARE sunt alocate 355 milioane lei, din care 268 de milioane lei pentru investitii ale Primariei Sibiu si 87,3 milioane lei pentru proiectele serviciilor publice.
Va prezentam cateva dintre cele mai importante investitii structurate pe capitole:
Lucrari la strazi:
- Se vor continua lucrarile pe strazile incepute in 2017: Ogorului, Drumul Ocnei, Muncitorilor, Pinului, Luceafarului, Orlat, St. Luchian, Presaca, Talmacel, Zavoi, Stavilarului, Iazu Morii, Serbota, Ana Ipatescu, Malinului
- Vor incepe lucrarile pe strazile a caror modernizare a fost deja contractata: Gorunului, Luncii, Frasinului, Cedonia, Aviatiei, Cooperatorilor, Scurta, Ovazului, Seceratoarelor, Graului, Nita Octavian, prelungirea str. Sacel; pe strada Podului vor incepe lucrari de amenajare a canalizarii pluviale, finantarea fiind aprobata prin intermediul PNDL
- Sunt in curs de contractare lucrarile de modernizare pe 45 de strazi si vor incepe lucrarile pe o parte din acestea inca din 2018. Primaria Sibiu va comunica numele acestor strazi pe masura ce se semneaza contractele si incep lucrarile.
Modernizare, reparatii si amenajare parcari in cartiere:
- Se vor finaliza lucrarile in cartierul Hipodrom II
- Sunt in curs de contractare lucrarile de modernizare in cartierul Hipodrom, zona cuprinsa intre Aleea Fratii Buzesti - Calea Cisnadiei si str. N. Iorga,
- Se vor executa lucrarile de modernizare in zonele de blocuri de pe str. Scoala de Inot, cea de pe bulevardul Vasile Milea (zona Politiei) si cea din zona str. Simion Mehedinti
- Se va lucra in zonele de blocuri de la Gara (de la str. Uzinei si pana la str. Abatorului)
- Sunt in curs de contractare lucrarile de modernizare in zona de blocuri din cartierul Turnisor, de pe soseaua Alba Iulia
- Sunt in curs de contractare si lucrarile pentru zona de blocuri de pe strazile Henri Coanda - Otelarilor si zona Broscariei
In 2018 Primaria Sibiu va realiza studiile pentru modernizarea cartierului Hipodrom I (str. Iorga - Rahovei - Luptei), cartierul Hipodrom III (str. Iorga - Ostirii - Rahovei - bdul Mihai Viteazu) si pentru cartierul Strand. Lucrarile propriu-zise sunt planificate pentru 2019.
Lucrari de reparatii la strazi
Pe langa reparatiile punctuale si uzuale, in baza acordului cadru se vor efectua lucrari de reparatii ample pe cateva strazi principale: soseaua Alba Iulia, bulevardul Vasile Milea, bulevardul Corneliu Coposu, str. Viitorului, Targu Cailor, Popa Sapca, Calea Dumbravii, Raului, Cibinului precum si reparatii ale pavajului din pietele centrale ale orasului. In mai multe zone de parcare din cartiere se va repara asfaltul si se vor trasa din nou locurile de parcare.
Amenajarea de parcari
Un proiect este in curs in cartierul Valea Aurie: crearea unei parcari de 1400 de metri patrati in fata scolii de pe strada Sibiel. In 2018 se va demara realizarea studiilor de fezabilitate pentru parcari zonale: parcare supraterana in cartierul Hipodrom, parcari subterane in Piata Garii si sub Piata Cibin.
Alte investitii importante in 2018:
- Mansardarea cladirii scolii Regina Maria
- Constructia unui nou sediu pentru Liceul de Arte pe strada Oituz
- Amenajarea in scop de agrement a Lacului lui Binder
- Reabilitarea Baii Populare Sibiu
- Modernizarea Stadionului Municipal - executia lucrarilor propriu-zise din prima etapa si contractarea lucrarilor de modernizare prevazute in cea de-a doua etapa
- Amenajarea terenului de langa Piata Obor cu terenuri de sport si un skate park
- La Gradina Zoologica: modernizarea adapostului si tarcului pentru zebre si a adapostului pentru ursi
- Modernizarea aleilor si iluminatului public in Cimitirul Municipal
Cu finantare din fonduri europene sunt planificate urmatoarele investitii:
- Primaria Sibiu a depus proiecte in vederea obtinerii fondurilor pentru reabilitarea in vederea cresterii eficientei energetice a scolii nr. 1 si a Liceului C. Noica (proiecte aflate in etapa precontractuala) si a scolilor nr. 21 si Radu Selejan, proiecte aflate in evaluare in vederea acordarii finantarii.
- S-a depus proiect pentru reabilitarea termica a trei blocuri de locuinte din Municipiului Sibiu, respectiv Aleea Biruintei nr.5, Calea Dumbravii, nr.26, Str. Rusciorului nr.31, bl. 16.
Urmatoarele proiecte sunt pregatite pentru depunere, dupa deschiderea liniilor de finantare:
- Constructia de crese noi in cartierul Strand si in cartierul Tiglari
- Extinderea cladirilor scolilor N. Iorga, I.L. Caragiale si Regele Ferdinand
- Reabilitarea Internatelor Colegiului Tehnic Independenta si a Colegiului Tehnic de Industrie Alimentara
- Crearea unui parc in cartierul Tilisca
- Crearea unui centru multifunctional destinat comunitatilor marginalizate pe str. Otelarilor
- Crearea unui spatiu multifunctional de recreere, sport si educatie activa in cartierul Gusterita
La aceste lucrari se adauga studii si realizarea proiectelor tehnice pentru o serie de investitii importante cu finantare din bugetul local:
- Actualizarea studiului existent pentru constructia complexului de agrement, pentru a-l adapta la noua locatie de pe Calea Poplacii
- Amenajarea parcului Sub Arini si a parcului Astra
- Pentru constructia centrului de spectacole si conferinte s-au alocat anul acesta bani pentru concursul de solutii care are ca scop stabilirea arhitecturii cladirii si a elementelor definitorii pentru un astfel de obiectiv strategic pentru oras, dar si modul de integrare a constructiei in zona protejata a centrului.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter