RO EN
The cart is empty

PMB: Concurs de solutii, in valoare de un milion de euro

Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) va organiza in curand un concurs international de solutii, in valoare de un milion de euro, pentru a selecta cel mai bun proiect de reabilitare (reconversie functionala) a B-dului Gheorghe Magheru (care, timp de mai multi ani, a fost si una din cele mai scumpe artere comerciale din lume, conform unui studiu realizat in 2009 de compania americana de consultanta imobiliara  Cushman & Wakefield si intitulat „Global downturn hits the world’s most expensive shopping streets”).
Anuntul a fost facut de primarul Capitalei, Gabriela Firea, cu ocazia conferintei „Piata Imobiliara - Tendinte si Obiective pentru 2018”, organizate la data de 2 martie 2018 la Palatul Parlamentului, in cadrul careia a prezentat mai multe proiecte imobiliare ale municipalitatii.
„Ne dorim ca macar zona centrala sa aiba o noua abordare. Prin proiectul de buget am initiat un concurs international de solutii, de un milion de euro, prin care ne dorim sa primim in beneficiul bucurestenilor un proiect pentru reabilitarea bulevardului Magheru. Este trist ceea ce se intampla acum, e un bulevard principal al Capitalei, care este pur si simplu deteriorat, nu mai este deloc pus in valoare. Cei mai multi cetateni sau companii s-au mutat din acea zona, din cauza cladirilor cu risc seismic. Cred ca prin acest concurs de solutii vom putea sa beneficiem de un proiect de talie internationala, pe care sa il si declinam in perioada urmatoare”, a declarat edilul-sef al Capitalei.
Locuinte de serviciu pentru personalul medical din cele 19 spitale aflate in administrarea PMB
La conferinta, dupa cum informeaza un comunicat al PMB, Gabriela Firea a mai precizat: „Primaria Capitalei a decis sa devina un operator activ pe piata imobiliara. Avand in vedere ca domeniul medical a devenit deja o urgenta, suntem interesati sa intram si pe nisa de locuinte de serviciu. In cele 19 spitale administrate de Primaria Capitalei avem 1.100 de medici si 3.500 de asistenti si asistente. Am luat decizia sa alocam suma de 15 milioane de euro, care va merge catre achizitia de locuinte de pe piata libera. In prima etapa, dorim sa achizitionam 300 de apartamente, iar in a doua etapa, 200 de apartamente. In total, dorim sa achizitionam 500 de garsoniere, apartamente cu doua si trei camere pentru medici si asistenti, in zona celor 19 spitale, dar si in zone cu acces la metrou si la statii ale mijloacelor de transport in comun de suprafata”.
Primarul Municipiului Bucuresti a amintit in acest context si de Trustul de Cladiri Metropolitane, prima societate comerciala a holdingului municipal „Bucuresti Capitala Europeana”, care a fost aprobata de CGMB in luna ianuarie a anului 2017. „Trustul nu vine in defavoarea afacerilor private, ne adresam unei nise diferite - si anume cea sociala. Avem 3.000 de unitati locative speciale nerezolvate. In prezent, se rezolva foarte putine cazuri pe an, este o tensiune sociala ridicata. Cazurile acestea nu se vor incadra in standardele de creditare pentru o banca sau dezvoltator si vor ramane cu situatia locativa nerezolvata”, a mai afirmat Gabriela Firea, explicand totodata faptul ca premisele de la care a plecat aceasta initiativa sunt legate de cererea mare de locuinte in Bucuresti si de dificultatile cu care categorii foarte largi de cetateni se confrunta atunci cand vor sa aplice pentru un credit bancar prin care sa-si finanteze achizitia unei locuinte. „De aceea, dorim sa infiintam aceasta societate care sa construiasca locuinte sociale la preturi mult mai mici decat cele disponibile pe piata. Pe de o parte, municipalitatea va avea control asupra cheltuielilor pe intreg lantul, iar obiectivul principal al societatii nu este profitul, ci constructia de locuinte cu costuri cat mai mici, care ulterior vor fi inchiriate sau vandute in conditii avantajoase atat persoanelor foarte sarace - asa numitele cazuri sociale, dar si tinerilor care, in mare masura, nu pot face fata preturilor sau chiriilor apartamentelor din Bucuresti. Pe de alta parte, sa nu se inteleaga de aici ca Trustul Metropolitan va lucra in pierdere! Va face profit, dar acesta va fi unul minimal si secundar ca prioritate”, a adaugat primarul Capitalei.
Gabriela Firea a subliniat faptul ca Trustul de Cladiri Metropolitane va fi un operator onest pe piata constructiilor imobiliare rezidentiale din Bucuresti, care va respecta toate procedurile legale in legatura cu achizitiile publice sau cu ocuparea fortei de munca. De asemenea, salariile din aceasta companie nu vor distorsiona piata, ci vor fi in concordanta cu venitul mediu la nivel national pe ramura.
In acest an, dupa cum se mai arata in comunicat, Primaria Capitalei isi propune sa demareze o serie de proiecte importante de construire a sapte ansambluri de locuinte sociale si pentru tineri, pentru care s-au identificat amplasamentele si sunt in curs de intocmire documentatiile preliminare.
In plus, infiintarea Administratiei pentru Consolidarea Cladirilor cu Risc Seismic urgenteaza consolidarea cladirilor incadrate in diferite grade de risc seismic. Astfel, in ceea ce priveste cladirile cu risc seismic ridicat, primarul Capitalei a explicat faptul ca a decis infiintarea Administratiei pentru Consolidarea Cladirilor cu Risc Seismic pentru a urgenta consolidarea acestor imobile, afirmand ca, din diverse motive, „doar 20 de imobile incadrate in diferite clase de risc seismic au fost consolidate in ultimii 27 de ani, deci putem considera ca nu s-a facut nimic in acest sens. De la infiintarea administratiei pentru consolidari, sunt deja in proces de reabilitare 5 cladiri din centrul istoric al Bucurestiului si au fost demarate procedurile pentru consolidarea altor 20 de imobile”.
Planul Urbanistic General va schimba aspectul Capitalei
Un alt subiect abordat de primarul Municipiului Bucuresti in cadrul evenimentului a fost reprezentat de Planul Urbanistic General al Capitalei. „Suntem extrem de interesati de Planul Urbanistic General al Capitalei, pentru a elimina erorile urbanistice si arhitecturale care au aparut ca urmare a faptului ca Bucurestiul s-a dezvoltat haotic dupa Revolutie. Actuala administratie este constant preocupata de modul in care se dezvolta Capitala, astfel incat aceasta sa urmeze modelul altor capitale europene. Bucurestiul este un oras frumos, plin de istorie si este important sa ii valorificam potentialul la maximum”, a concluzionat Gabriela Firea.
***
Forumul “Piata imobiliara. Tendinte si obiective pentru 2018” a fost organizat la data de 2 martie a.c., in cadrul “Salonului Imobiliar Bucuresti”, la Palatul Parlamentului. Potrivit organizatorilor, unul din subiectele discutate a fost legat de faptul ca „preturile de pe piata rezidentiala si-au mentinut trendul ascendent si in ultimele trei luni ale anului trecut, cu un avans trimestrial de 0,3%, in timp, ce raportat la perioada similara din 2016, cresterea a fost de 6,6%, potrivit Eurobank Property Services - Indicele Proprietatilor Rezidentiale. Astfel, cresterile trimestriale recente, coroborate cu evolutia din ultimii cinci ani, cu o medie anuala de 2,5%, sustin tendinta de revenire a pietei romanesti”.
„Daca in 2017 pretul apartamentelor a crescut cu peste 10 procente, in 2018 se anunta noi scumpiri, insa nu la fel de mari, astfel incat specialistii estimeaza o crestere de 8%. Este de asteptat ca majorarea dobanzilor bancare si cresterea monedei europene sa descurajeze potentialii cumparatori. Totusi, pentru ca exista cerere, se construieste mult, nu doar in Bucuresti, ci si in restul tarii, insa specialistii vorbesc despre preturi mai mari. Cele mai mari cresteri de pret au fost in Cluj-Napoca, dar si in alte orase, precum Timisoara, Constanta, Iasi sau Brasov”, au mai precizat organizatorii, referindu-se la unul din punctele centrale ale discutiei.
Ajuns la a treia editie, forumul a pus in dezbatere aspecte esentiale privind piata imobiliara din Romania si a reunit reprezentanti ai autoritatilor si ai mediului de afaceri din domeniu. Informatii suplimentare, la www.pmb.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter