RO EN
The cart is empty

PMB a prezentat principiile de reglementare ale PUG al Bucurestiului

Primarul General, Gabriela Firea, a participat la intalnirea Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, in cadrul careia au fost prezentate Principiile de reglementare ale Planului Urbanistic General al Bucurestiului. Alaturi de Primarul General, la aceasta intalnire au fost prezenti reprezentanti ai mediului de afaceri, antreprenori, avocati, arhitecti, profesori universitari din cadrul Universitatii de Arhitectura si Urbanism ”Ion Mincu”.
Primarul General, Gabriela Firea: ”Am pus la dispozitia oamenilor de afaceri din Romania principiile de reglementare ale Planului Urbanistic General al Capitalei, astfel incat acestia sa aiba o imagine de ansamblu a zonelor in care pot dezvolta investitii, planuri de afaceri viabile si predictibile. Ne dorim ca Planul Urbanistic General sa fie elaborat pana la sfarsitul anului 2018, astfel incat orasul sa se poata dezvolta armonios si sa poata atrage, in acelasi timp, investitii private ce vor duce, implicit, la cresterea economiei si a nivelului de trai al bucurestenilor. Atat Planul Urbanistic General, cat si Legea Capitalei, sunt documente programatice, esentiale, aflate in stransa legatura, iar finalizarea acestora va garanta dezvoltarea Municipiului Bucuresti”.
La randul sau, arhitectul Tiberiu Florescu, reprezentatul Universitatii de Arhitectura si Urbanism ”Ion Mincu”, entitate care este liderul asocierii de firme ce lucreaza la elaborarea PUG- ului, a prezentat principiile de reglementare ale Planului Urbanistic General al Capitalei: ”Se lucreaza la un Plan Urbanistic General cu principii clare de reglementare, un plan viu, gandit pentru o buna administrare a orasului, ce va avea caracter de lege locala si va tine cont de un echilibru intre mediul public si cel privat”. Concret, Planul Urbanistic General este un document strategic pentru dezvoltarea orasului care reglementeaza organizarea retelei stradale, organizarea arhitectural-urbanistica, modul de utilizare a terenurilor, dezvoltarea infrastructurii edilitare, statutul juridic si circulatia terenurilor si protejarea monumentelor istorice.
In cadrul intrevederii, Gabriela Firea a subliniat importanta unei colaborari stranse intre administratia locala si mediul de afaceri din Romania prin realizarea unor parteneriate si proiecte comune: ”Pentru ca acest parteneriate sa se poata concretiza, sunt necesare intalniri constante, ca premise ale unei relatii corecte, transparente, eficiente si de lunga durata intre Municipiul Bucuresti si mediul de afaceri. Am infiintat cele 22 de companii municipale tocmai pentru a intra in parteneriate public- private cu mediul de afaceri, pe domeniile de specialitate. Astfel, aceste colaborari se pot realiza direct, pe bazele unei legislatii care incurajeaza aceste tipuri de colaborari, care au permis dezvoltarea in marile capitale europene”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter