RO EN
The cart is empty

EDUCATIA PRECARA: Obstacol important pentru intemeierea unei afaceri in Romania

Pentru prima data in cadrul barometrelor EY Romania dedicate antreprenorilor, educatia precara ocupa primul loc in topul celor mai importante obstacole pentru cei care vor sa inceapa si sa dezvolte o afacere in Romania. 23% dintre respondenti afirma acest lucru, fata de doar 16% in anul 2016. Raspunsul indica o constientizare a importantei educatiei antreprenoriale si a lipsei acesteia, fie ca este vorba de cea de business, de obtinerea unei finantari, de marketing, leadership, vanzari sau alte zone care tin de dezvoltarea unei afaceri de la zero. Accesul la finantare si teama de esec sunt al doilea, respectiv al treilea obstacol, resimtite de antreprenori.
Aflat la cea de a doua editie, Barometrul startup-urilor din Romania, realizat de EY Romania, Impact Hub si Startarium analizeaza raspunsurile a 357 antreprenori de startup (fondatori ai unor companii cu vechime mai mica de trei ani calendaristici). 63% dintre respondenti au varsta cuprinsa intre 21 si 35 de ani, 33% intre 35 si 50 de ani, 3% au peste 50 de ani, iar 1% au sub 21 de ani. Majoritatea antreprenorilor chestionati provin din mediul urban (93%) si activeaza in diverse sectoare, de la IT & tech (27%), la media si publicitate (11%), servicii pentru afaceri (10%), comert cu amanuntul (10%). Cei mai multi respondenti (69%) se afla la prima companie fondata, in timp ce 12% au creat deja cel putin doua startup-uri pana la firma actuala. Chestionarul a fost aplicat in perioada 3 august - 31 octombrie 2017.
7 din 10 antreprenori castiga peste venitul mediu pe luna (venitul mediu net in luna septembrie 2017 s-a ridicat la 518 euro)
Fata de studiul publicat anul trecut, se observa o crestere a veniturilor personale ale antreprenorilor de startup. 73% dintre respondenti au raportat un castig lunar de peste 500 euro. A scazut procentul celor care castigau sub 500 euro pe luna - de la 38% in 2016 la 27% in 2017. In acelasi timp, a crescut numarul antreprenorilor care obtin intre 1000 si 2000 euro lunar ( 25% in 2017 fata de 18% in 2016) si al celor cu castiguri de peste 2000 euro (16% in prezent fata de 11% in 2016).
44% dintre respondenti considera ca mentoratul si discutiile cu alti antreprenori sunt principala lor sursa de invatare
Educatia antreprenoriala, spre deosebire de cea academica, se dezvolta prin contactul cu povestile antreprenoriale de succes. De aceea, aproape jumatate dintre respondenti au indicat mentoratul si discutiile cu alti antreprenori ca fiind principala lor sursa de invatare (44%). Totusi, activitatea de mentorat a scazut in importanta pe agenda antreprenorilor maturi, in ciuda faptului ca este considerata ca esentiala de tot mai multi antreprenori de start-up. Aceasta scadere ar putea fi justificata de contextul generat de o cerere in crestere pentru acest tip de invatare, care nu mai poate fi sustinuta de antreprenorii maturi, in mod special intr-o economie in plina expansiune care lasa mai putin timp la dispozitie acestora pentru a se dedica mentoratului.
Solutiile de finantare pentru startup-uri - cea mai eficienta masura a guvernului in sustinerea celor care vor sa demareze o afacere
Antreprenorii indica patru masuri care tin de regimul de fiscalitate si reglementare, dar si de functionarea institutiilor statului, drept cei mai importanti pasi ai statului in directia stimularii si sutinerii celor care isi doresc sa demareze o afacere. Astfel, 27% considera ca solutiile de finantare pentru startup-uri ar avea cel mai mare impact, in crestere cu 22 de procente fata de anul trecut. 24% dintre respondenti considera ca scutirea sau scaderea taxelor i-ar ajuta cel mai mult, 20% mentioneaza relaxarea si simplificarea fiscala, iar 4% - predictibilitatea fiscala.
36% dintre antreprenori vor investi cele mai multe resurse in promovare
Aproape 4 din 10 antreprenori vor aloca in urmatorul an cele mai multe resurse promovarii produselor si serviciilor companiei. Promovarea este urmata de vanzare si distributie, respectiv de definirea produsului/serviciului. Operationalul si HR-ul sunt ultimele zone de investitii planificate, la fel ca si definirea si optimizarea modelului de business.
67% dintre respondenti sunt ingrijorati de obtinerea fondurilor pentru cresterea numarului de angajati
Cele mai mari provocari pentru antreprenorii aflati la inceput de drum sunt asigurarea fondurilor necesare pentru cresterea numarului de angajati (67% considera foarte dificil sau dificil acest aspect) si pentru implementarea ideilor de crestere in cadrul startup-ului (62% considera foarte dificil sau dificil acest aspect). In acelasi timp, antreprenorii se confrunta cu necesitatea cresterii numarului de angajati si cu o piata a muncii din ce in ce mai provocatoare pentru angajatori (mai ales ca 27% dintre startup-urile respondente activeaza in IT si tehnologie). Conform unui studiu Manpower, piata muncii din Romania este pe locul trei in lume, dupa Japonia si Taiwan, din punctul de vedere al dificultatii de a atrage noi talente.
Zece ore pe zi dedicate afacerii
Cei mai multi antreprenori aflati la inceput de drum dedica zece ore afacerii lor in fiecare zi, la fel ca la prima editie a studiului, ceea ce inseamna ca lucreaza cu 16% mai mult decat angajatii cu norma intreaga din Romania. Conform Eurostat, angajatii romani lucreaza in medie 39,8 ore pe saptamana.
Desi cei mai multi dedica 10 ore afacerii, 7% dintre antreprenori depasesc limita de treisprezece ore, unii dintre acestia ajungand chiar la 20 ore de munca in fiecare zi, conform raspunsurilor inregistrate la aceasta intrebare.
44% spun ca mediul fiscal s-a deteriorat in ultimul an
Mediul fiscal si de reglementare s-a deteriorat in ultimul an in Romania pentru antreprenorii de startup, conform a 44% dintre respondenti. Procentul celor care percep o inrautatire este cu aproape 50% mai mare, in crestere de la 30% la 44%, in conditiile in care si procentul celor nehotarati a scazut vizibil (de la 19% la 12%). Acest lucru marcheaza faptul ca schimbarile legislative din zona fiscala din ultimul an au fost percepute de cei mai multi dintre antreprenorii la inceput de drum ca avand un impact negativ asupra mediului in care companiile isi desfasoara activitatea.
Elon Musk - cel mai inspirational antreprenor strain. Radu Georgescu - cel mai apreciat antreprenor roman
Cel mai inspirational antreprenor strain pentru antreprenorii de startup este Elon Musk - antreprenor in serie, CEO Tesla Motors si fondator SpaceX si PayPal. Pe locul al doilea s-a clasat Steve Jobs, urmat de Richard Branson, Jeff Bezos si Bill Gates, in timp ce Mark Zuckerberg, fondatorul si CEO-ul Facebook, nu apare in top. Dintre antreprenorii romani, in top 5 se afla trei antreprenori care activeaza sau au activat in sectorul IT: Radu Georgescu, Florin Talpes si Iulian Stanciu. Se observa o schimbare majora in optiunile antreprenorilor fata de acum doi ani, cei mai multi (51%) indicand ca modele antreprenori mai putin cunoscuti sau antreprenori care le sunt mentori si cu care au o relatie mai apropiata.
“Prin studiile dedicate ecosistemului antreprenorial, ne propunem sa contribuim la identificarea celor mai presante probleme pentru antreprenori. Scopul final este acela de a sprijini cresterea competitivitatii ecosistemului antreprenorial romanesc. Si aici ma refer la imbunatatirea celor cinci piloni ai dezvoltarii antreprenoriatului pe care noi ii masuram in fiecare an: fiscalitate si reglementare, accesul la finantare, cultura antreprenoriala, educatia antreprenoriala si ajutorul coordonat in cadrul sistemului. Economiile cu un ecosistem antreprenorial dinamic si competitiv vor fi marile castigatoare ale noului context global. Ele vor fructifica oportunitatile create de mega-tendinte, acele tendinte care vor transforma piata muncii, companii, industrii si economii intregi in anii urmatori,” spune Alexandru Lupea, Lider al departamentului de audit, EY Romania.
„Suntem alaturi de antreprenorii la inceput de drum din 2012, prin toate initiativele si programele Impact Hub Bucharest. Incepand din 2016, prin lansarea Startarium, o initiativa Impact Hub si ING, oferim antreprenorilor din toata tara acces la resurse de invatare, validare a ideii de afaceri precum si finantare prin crowdfunding. Un demers precum Barometrul Startup-urilor din Romania este foarte important pentru ecosistemul antreprenorial si ofera o imagine de ansamblu asupra tendintelor si evolutiei asteptarilor antreprenorilor romani. Cu totii putem fi atenti la mesajele pe care le primim si sa adaptam oferta de servicii pe care le oferim astfel incat sa raspundem mai bine nevoilor unei noi generatii de antreprenori,” a declarat Oana Craioveanu, CEO si Co-fondator Impact Hub Bucharest.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter